Atenţie mare la ECLIPSA de vineri! „Se distrug ochii”, spune preşedintele Agenţieie Spaţiale Române

Atenţie mare la ECLIPSA de vineri! „Se distrug ochii”, spune preşedintele Agenţieie Spaţiale Române

Cercetătorul Adrian Sonka de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, a declarat, pentru Mediafax, că sediul instituţiei este închis pentru reabilitare, astfel încât cei interesaţi să observe eclipsa de Soare de vineri sunt invitaţi la Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche din Bucureşti.

„Noi suntem la Palatul Voievodal Curtea Veche, lângă Hanul lui Manuc, unde există o terasă şi vom fi acolo ca să vedem eclipsa. Avem tot ce ne trebuie ca să poată vedea eclipsa, suntem dotaţi cu de toate”, a spus Adrian Sonka.

El a precizat că publicul este invitat în acest spaţiu vineri, între orele 10.30 şi 13.05. Accesul se va face în baza unui bilet care costă aproximativ 5 lei

„Trebuie ca nu cumva oamenii să privească Soarele fără să aibă o protecţie foarte clară. Există ochelari speciali pentru văzut eclipsele. E foarte puţin recomandat să ne uităm fără protecţie la Soare  în timpul eclipsei. Se distrug ochii. Adică oamenii ar avea tendinţa să se uite mai atent la Soare şi pentru mai mult timp până îşi fixează poza şi asta nu e bine. Trebuie multă atenţie”, a declarat şi Marius-Ioan Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Ne puteți urmări și pe Google News