Promovate ca delicatese benefice pentru organism, fructele de mare sau peştii pot fi otrăvitoare.
Ca urmare a dezastrului ecologic produs în Golful Mexic, din cauza deversărilor de petrol de la una dintre sondele companiei Brirish Petroleum (BP), pescuitul a fost interzis în numeroase zone. Pe măsură ce apa a fost curăţată de petrol, interdicţiile privind pescuitul a fost ridicată etapizat.
Autorităţile şi companiile private au început să testeze mult mai atent produsele marine recoltate din zonele afectate de poluarea cu petrol şi care ajung pe mesele consumatorilor. Aceasta, deoarece petrolul conţine substanţe care pot provoca maladii incurabile, cum este cancerul.
Rezultale testelor i-au surprins pe unii: peştii au reuşit cel mai repede să scape de urmele de petrol din organism, în vreme ce scoicile şi crabii sunt ci mai leneşi la acest capitol, potrivit cercetătorului George Crozier, care conduce laboratorul marin Dauphin Island Sea Lab din Alabama, stat afectat de mareea neagră.
Însă, rezultatele testelor arată şi că poluarea generată de oameni zi de zi lasă urme adânci în mâncarea pe care populaţia lumii o consumă zilnic. Astfel, fructele de mare sau peştii prinşi în zona Golfului Mexic conţineau substanţe care se regăsesc şi în carnea friptă pe grătar sau în gazele de eşapament. Aceleaşi substanţe au fost depitate în organismul unor peşti pescuiţi în alte zone ale lumii.