Prima femeie mecanic de metrou are 45 de ani, a lucrat toată viaţa în subteran şi plimbă călătorii între Dristor 2 şi Republica sau IMGB-Pipera.
De aproape 20 de ani, Georgeta Boştină merge la serviciul ei de sub pământ. Zi de zi împarte cele şase ore de lucru în câte două minute de întuneric şi unul de lumină artificială. E mecanic de tren, adică „şoferul“ metroului. Şi dacă sufletul a învăţat să iubească meseria asta de-o viaţă, ochii nu s-au obişnuit nici după atâta vreme cu întunericul de la metrou şi, de aceea, când iese la suprafaţă îi închide câteva secunde pentru a-i dezmorţi uşor. Poartă ochelari ca, de altfel, mai toţi colegii ei.
Poate ar fi trebuit să începem cu faptul că doamna Georgeta a fost prima femeie ajutor de mecanic, iar din februarie 2008 este prima femeie care lucrează ca mecanic. „A fost ambiţia mea să ajung prima femeie mecanic de tren şi uite că am reuşit“, spune ea, dar îşi dă ochii peste cap şi-şi muşcă buzele când îşi aduce aminte de începuturile într-o meserie a bărbaţilor. „Mă priveau tare ciudat la început. Nu-mi spuneau nimic, dar simţeam că nu mă acceptau uşor printre ei“, spune Georgeta, contrazisă de un coleg pus pe glumă: „Ei, nu avea nimeni nimic cu ea, doar că eram şi noi cu mentalităţi comuniste, dar în sinea noastră toţi ne doream să facem serviciul cu Geta!“.
„De ce ai mutat uşa vagonului, bă!?“ Dacă o întrebi despre satisfacţiile muncii ei, doamna de la metrou nu are prea multe de spus, ci doar că e mulţumită să pună seara capul pe pernă liniştită că şi-a făcut treaba bine şi călătorii sunt teferi. Îşi aduce aminte, la capitolul siguranţa călătorilor, de un episod petrecut în staţia Semănătoarea, la câteva săptămâni după ce a fost numită mecanic: „Un individ era atat de beat încât n-a nimerit uşa metroului şi a căzut între vagoane. M-am speriat îngrozitor. L-a scos ajutorul meu de acolo şi omul, după ce s-a dezmeticit puţin, l-a luat la bătaie pe ajutor, că de ce a mutat uşa vagonului. Atât era de beat“.
Ne puteți urmări și pe Google News
Mai are probleme cu fetele care se admiră în oglinda de la capătul peronului, pe care ea o foloseşte ca să se asigure că nu prinde pe nimeni între uşi, şi cu purtătorii de căşti muzicale care se reazemă de semnalul de alarmă. „Nu-şi dau seama că-l activează şi, cum au căştile în urechi, nici nu aud când sunt întrebaţi ce problemă au“, spune femeia, care mai are un of legat de semaforul din staţii, semafor în trei culori, precum cel rutier, doar că lumina galbenă e înlocuită cu una albă. Sunt diferite şi regulile de circulaţie: se trece pe culoarea verde şi pe combinaţia de roşu cu alb, iar trecerea e interzisă numai pe culoarea roşu simplu. „Mulţi ani se trecea doar pe semnalul verde şi acum plec cu inima îndoită când trec pe roşu şi alb, plus că în unele staţii semnalul alb nu se vede prea bine“, spune doamna Georgeta.
Cutia neagră care pârăşte Fiecare mişcare a mecanicului de metrou este supravegheată de un dispecer. Lui trebuie să-i raporteze orice minut întârziat şi orice frână. De asemenea, din cabină, tot lui îi cere permisiunea de a face orice mişcare, ca de exemplu aceea de a părăsi cabina pentru a acorda un ajutor celui care a acţionat semnalul de alarmă. Iar dacă dispecerului se poate să-i mai scape câte o mişcare, orice greşeală, orice frână sau manevră inutilă este înregistrată de un sistem asemănător cu cel al cutiei negre de la avioane. „La revizii sau când, ştiu eu, au loc mici accidente, «cutia neagră» pârăşte tot. Acolo se vede exact cu ce ai greşit şi trebuie să dai socoteală“, spune Boştină, care recunoaşte că nici ea n-a fost scutită de greşeli, ca tot omul. PREFERINŢE Urmează staţia favorită: Titan Georgeta Boştină are 45 de ani, două fete mari, un nepot de care are grijă şi o viaţă petrecută la metrou. Nu spune prea multe lucruri despre ea, tocmai pentru că tot ce face i se pare firesc. Pare mai în largul ei vorbind cu colegii de serviciu. Dacă o întrebi ce-i place la meseria ei, ridică din umeri şi zâmbeşte: „Mi-a plăcut pur şi simplu“. Nu are înaintaşi în meserie şi nu-şi doreşte nici urmaşi, conştientă fiind că nu-i o muncă uşoară. Prin tunelul întunecat şi semnalele întâlnite din când în când, are şi un moment din zi care-i place în mod special: poposirea în staţia Titan.
Recomandările noastre
