Cupola migalita a Ateneului Roman, de pe strada Benjamin Franklin nr. 1, sta marturie de mai bine de un secol ca tara noastra a fost si este un taram al culturii.

E mai mult decat un simbol bucurestean, inscris pe carti postale mai vechi sau mai noi, interbelice, comuniste sau capitaliste. E dovada ca finetea a rezistat atat la bombardamente, cutremure, cat si la demolari in numele „societatii multilateral dezvoltate”.

De pe Calea Victoriei, din parcarea Ho-telului Hilton, vezi printre palcurile de verdeata cupola Ateneului. „Plin” de cele opt coloane ionice de la intrare, pare un templu antic.

De doua ori ridicat de popor

Initial, cladirea a fost gandita ca un proiect de constructie al unui circ pentru Societatea Ecvestra. Insa poate ca Ateneul Roman nu ar bucura astazi ochiul trecatorului daca nu ar fi existat un testament si o loterie.

Carturarul si boierul Scarlat Rosetti a lasat, prin testamentul din 9 aprilie 1870, o donatie importanta „pentru refacerea intr-aceasta capitala a unei biblioteci publice”.

Si, pentru ca Societatea Ateneul Roman, infiintata in 1865, se bucura deja de succes in a promova stiinta, arta si cultura pentru marele public, insa nu avea un sediu potrivit, s-a hotarat organizarea unei loterii publice, autorizate de guvern prin Decizia 5859 din 30 aprilie 1885.

Sub sloganul „Dati un leu pentru Ateneu!” au fost stransi peste 500.000 de lei de aur, care impreuna cu alte donatii au dus la inceperea lucrarilor in 1886. Uimitoare nu este doar ingeniozitatea prin care la sfarsit de secol XIX au fost stranse fondurile, ci si faptul ca frumoasa cladire a fost ridicata intr-un termen strict de numai doi ani: intre 1886 si 1888.

Totul a costat 836.000 de lei de aur. Salariul unui muncitor constructor era de 200-250 de lei de aur, al unui inginer tanar de 450 de lei de aur, iar al unui inginer cunoscut, ca Anghel Saligny, 2.000 de lei de aur. Un leu de aur valora cat 31 de lei romanesti de atunci. O paine costa zece bani.

Soarta a facut, ca peste ani, Ateneul sa fie refacut tot din generozitatea poporului roman, ca si atunci cand „a aparut pe lume”.
Pentru ca a fost grav avariat de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial, romanii s-au mobilizat si au donat la apelul comitetului Ateneului, care cerea ca „grandioasa constructie sa renasca prin aceeasi dragoste a publicului, a carei inaltare spirituala este insasi inaltarea ratiunii sale”.

Ateneul din Casa Poporului

Petre Codreanu, consultant artistic al Filarmonicii, a lucrat, cu cateva intreruperi, aproape 20 de ani la Ateneul Roman. „Este emblema culturala a Capitalei si, mai mult, a tarii. Este foarte interesant ca, in Larousse-ul ilustrat, multa vreme singura fotografie care aparea pentru Bucuresti a fost Ateneul”, spune Petre Codreanu.

El explica de ce, in plin elan comunist, regimul dinainte de ‘89 nu si-a permis sa se atinga de Ateneu cum s-a intamplat cu alte monumente, inlocuite cu blocuri „moderne”.

„In comunism, pen-tru a contrabalansa ceea ce se intampla, se mai interesau de cul-tura, de sport. Nu dadea bine sa nu fie Ateneul. Una era politica externa si alta ce se intampla, de fapt, aici”, spune Petre Codreanu.

Cuplul Ceausescu nu prea calca pe la Ateneu, povesteste Petre Codreanu. Au venit o data, cu mai multi arhitecti, ca sa arunce un ochi in sala. Voia o replica aproximativa pentru o incapere din Casa Poporului.

Constructie

Treaba romaneasca

Proiectul palatului a fost conceput de arhitectul elvetian Albert Galleron. Insa, odata intocmit, la planul initial s-au adus modificari si adaugiri importante din partea unui grup de specialisti.

Si-au pus astfel amprenta pe Ateneul Roman arhitectii si inginerii Al. Orascu,
I. Mincu, I. Socolescu, Grigore Cerkez si Cucu Starostescu. Daca nu ar fi fost acestia, Ateneul ar fi fost mai putin impunator: una dintre modificarile importante cerute de expertii romani a dus la inaltarea cupolei. A fost considerata „unu castigu din punct de vedere estetic”.

Fondator

„Cea mai imperioasa trebuinta este a se lumina poporul”

Doctorul si diplomatul Constantin Esarcu, unul dintre oamenii de cultura care practic au cladit Ateneul ca idee, scria in primul numar al revistei „Ateneul roman”, din 1866: „Cea mai imperioasa trebuinta este a se lumina poporul”.

La punerea pietrei fundamentale, pe 26 octombrie 1886, ora doua dupa amiaza, Ateneului i s-a inchinat o oda: „Sa fie ca-n lungi veacuri nici mana omeneasca / Nici timp, nici elemente sa nu-l mai dezveleasca / Iar fruntea acestui templu sa stea in veci tot sus / Purtand coroana mandra ce fondatorii-au pus”.

ARGUMENTE

O minune tehnica remarcabila

Inginerul Nicolae Noica, profesor asociat la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, fost ministru al lucrarilor publice, a publicat o serie de lucrari care sustin Ateneul ca una dintre minunile ingineresti si arhitecturale ale Romaniei.

In opinia sa, Ateneul este mai mult decat o realizare arhitecturala splendida, ci si una tehnica, inginereasca remarcabila. „Am fost in cupola metalica, realizata in 1888 si vreau sa va zic ca este o splendida dantela construita. Ateneul e important atat pentru semnificatia pe care o are ca arhitectura, ca locas cultural, dar si ca simbol al lucrului bine facut si repede”, spune Nicolae Noica.

De asemenea, vede in Ateneu nu doar proiectul unui arhitect strain executat de romani. „Lumea spune ca Albert Galleron este cel care l-a construit, insa dupa ce acesta a predat proiectul, a fost formata o echipa de elita a inginerilor si arhitectilor romani, care au adus modificari si l-au construit”, arata Nicolae Noica. Fiind ridicat in epoca lui Carol I, Ateneul este un simbol al modernizarii, al culturalizarii. Scopul lui, de la inceput, a fost acela de a educa.

„Ateneul a fost construit si cu misiunea speciala de a educa. Asta se facea prin celebrele conferinte si expozitii ce aveau loc aici”, spune Noica. Poate ca nu este intamplator faptul ca, inainte de a fi construit Ateneul, pe locul unde se afla acum functiona o scoala. Avea un dascal si doar 12 elevi.

PLEDOARIE

Destin de circ – loc pentru arta

Criticul si istoricul literar Dan C. Mihailescu crede ca Ateneul poate fi considerat o minune doar daca privim lucrurile dintr-o „perspectiva nationala”.

„De buna seama ca, daca ne gandim la piramidele egiptene sau la Zidul chinezesc, la Parthenon sau la Capela Sixtina, cladirea Ateneului Roman numai a minune mondiala nu aduce! Dar daca privim lucrurile strict din perspectiva nationala (inclusiv cu un suras ingaduitor, de tandra malitie) notiunea de minune nu mai pare aberanta. Nu atat din ratiuni estetice, arhitectural-acustice, dar mai ales din unghiul solidarizarii sociale, al organizarii, eficientei si preciziei in executie. Sa construiesti in Bucuresti nemteste, cu arhitect francez, pe bani romanesti, asa o frumusete – nu-i minunat? Sa reusesti dinamizarea unei colecte nationale intr-o etnie faimoasa prin esentiala, sinucigasa ei dezbinare, apoi asta nu-i minune? Sa schimbi destinatia initiala a respectivului perimetru din Gradina Episcopiei, conform planurilor Societatii ecvestre romane – nu tot in arcanele minunii se inscrie? Dupa cum ne asigura Radu Olteanu in „Bucurestii, in date si intamplari”, „forma circulara a partii frontale a palatului a fost impusa de fundatia initiala, destinata pentru circ”. Pai, la noi, a transforma un destin de circ intr-un loc pentru arta tine negresit de regimul minunii!”

Fisa tehnica

Istoria Romaniei, intr-o fresca de 70 de metri

Dimensiuni. Ateneul are opt coloane ionice la intrarea principala si alte douasprezece coloane dorice in holul de la parter. La sala de concerte si conferinte de la etaj se poate ajunge pe patru scari monumentale. Sala are 28,50 m diametru si 16 m inaltime si cuprinde, la parter, 600 de fotolii si 52 de loji. Aici se gaseste marea fresca lata de 3 m si lunga de 70 m, pictata de Costin Petrescu.

Unicitate. Arta care impodobeste Ateneul il face unic si pretios. Cele opt coloane ionice de la intrare dau impresia unui templu grecesc. Coloanele dorice din holul (rotonda) de la parter sunt decorate in stuc roz. De jur imprejurul cupolei sunt daltuite numele unor mari personalitati ale artei si culturii, ca Phidias, Galilei, Shakespeare sau Homer.

Cele patru scari monumentale in spirala sunt realizate de arhitectul venetian Lardel, din marmura de Carrara. Sala de concerte este si ea, ca si rotonda si scarile, fastuos decorata cu fresce realizate de artistii Napoleon D’Este, Henry Köbler, Nicolas Schwalbach si Fritz Elsner.

Pe marea fresca sunt surprinse 25 de episoade din istoria Romaniei. De la cucerirea Daciei de catre Traian, colonizarea ei, Unirea Principatelor, domnia lui Cuza si a lui Carol I, pana la domnia lui Carol al II-lea, toate sunt cuprinse pe fresca.

Notorietate. Loc al concertelor Filarmonicii „George Enescu”, Ateneul a devenit cunoscut ca un sanctuar al culturii romanesti timp de mai bine de un secol.

Vox populi

Mihalache, 80 de ani, Bucuresti: „Eu nu am fost inauntru, ca nu am o cultura cu muzica asta grea, dar am fost plecat prin alte tari si nu am intalnit in multe locuri asa o cladire frumoasa. Acum vad ca le-a trecut prin cap sa amenajeze si gradina asta de aici sa poata fi mai aspectuos”.

Adriana Neagu, 78 de ani, Bucuresti: „Este o cladire importanta din punctul de vedere al culturii romane, este o cladire impor-tanta din punctul de vedere al istoriei romane. A fost bombardat, si romanii au sarit cu totii, in campania „Dati un leu pentru Ateneu!”. Eu sunt mandra ca sunt romanca. Nu este doar o minune, este o realitate a Romaniei”.

Marian, 39 de ani, Bucuresti: „Desigur ca este o minune a Romaniei. Si cine ne viziteaza Bucurestiul are ce vedea. In primul rand stilul ei e extraordinar. Ar trebui poate mult mai multa grija din partea edililor pentru valorile noastre”. 

Cititi si:

Biserica Densus, un templu romanesc

Miracolul din burta muntelui

Cuibul de vulturi al Corvinilor

Capitala-minune a Europei 

Veselie mare la cimitir

Mostenirea dacica

Cetatea care traieste si astazi

Votati simbolurile care ne reprezinta