Atac ucrainean cu drone la 200 de kilometri de Moscova. Doi tineri au fost răniți

sursa foto: facebook / gaetano mazz

O explozie de mari dimensiuni a fost înregistrată duminică, în jurul orei 15.30, în orașul Kireyevsk, aflat la 200 de kilometri sud de Moscova.

Din primele informații, o dronă ucraineană de mari dimensiuni, de construcție sovietică, a lovit centrul orașului Kireyevsk, și a rănit doi tineri, de 20, respectiv 17 ani.

”O explozie a avut loc la ora 15:19. Două persoane - născute în 2002 și 2006 - au fost rănite. Acestea au primit răni de fragmentare. Explozia a lăsat un crater. Explozia a avut loc în limitele orașului. Trei case cu mai multe apartamente au fost avariate de explozie, geamurile fiind sparte. În afară de aceasta, au fost avariate patru structuri casnice”, a declarat ea, adăugând că nu se știe încă ce a provocat explozia.

Potrivit serviciului de presă al guvernului regional, două persoane au fost rănite ușor.

”În prezent, nu există amenințări la adresa securității oamenilor și a infrastructurii”, a precizat un oficial rus.

Autoritățile ruse susțin că explozia din centrul orașului Kireyevsk fost provocată de o dronă de tipul Tupolev Tu-141/143, care a fost trasă de armata ucraineană.

Au atacat și o bază de bombardiere strategtice

De altfel, în ultimele luni, ucrainenii au lansat mai multe atacuri cu drone, spre teritoriului rus, care au vizat baze aeriene sau puncte de logistice, unde se adună combustibili sau muniție care urmează să ajungă pe front.

În luna ianuarie 2023, Ucraina a atacat cu astfel de drone, două baze de bombardiere strategice din Riazan, Rusia.

Ambele baze aeriene găzduiesc elemente ale flotei de bombardiere strategice rusești care au lovit periodic Ucraina cu rachete de croazieră, atacând infrastructura de comandă și control, comunicații și generare de energie a Ucrainei.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, forțele ruse de apărare aeriană au interceptat dronele ucrainene, care zburau la o altitudine joasă.

”Prăbușirea și explozia epavei pe aerodromurile rusești au provocat daune minore la blindajul corpului celor două aeronave. Trei membri ai personalului rus de întreținere de pe aerodrom au suferit răni fatale. Alți patru militari răniți au fost transportați la unitățile medicale, unde li s-au acordat toate îngrijirile medicale necesare”, au anunțat autoritățile militare.

Tupolev Tu-141 Strizh

Strizh are o viteză de croazieră de 1000 km/h și o rază maximă de acțiune de 1000 km la altitudini medii.

Specialiștii susțin că este vorba despre o dronă care zboară la altitudine mică, chiar și de zece metri, și se prăbușește pe țintă cu viteză foarte mare.

Încărcătura explozivă care este transportată este de asemenea importantă, ajungând chiar și la 300 de kilograme.

De asemenea, există informații că inginerii din Ucraina au făcut unele modificări importante acestor drone foarte vechi, în sensul în care le-au fost atașate aparate de navigație prin satelit și de ghidare spre un anumit punct fix.