Scriu acest editorial la primele ore ale dimineţii de după atentatul terorist de la Nisa, atunci când puţine date sigure sunt la dispoziţia presei şi a analiştilor şi când poliţia franceză abia efectuează investigaţiile la faţa locului. Totuşi cred că se impune, chiar şi la cald, o analiză succintă
Mai întâi, avem de a face cu un atac terorist. Este unul premeditat, autorul a luat un camion, a băgat arme în interior, a pătruns pe esplanadă şi a circulat cu viteză în zig zag special pentru a lovi şi ucide cât mai mulţi concetăţeni de-ai săi. Unii susţin că a şi tras în mulţime în timpul cursei criminale nebune. Francezul cu origini tunisiene a ucis pe loc 80 de oameni, alţi 20 fiind în stare de urgenţă critică şi până la 100 alţii fiind răniţi. Un atac laş, fără motivaţie, asupra unei ţinte uşoare, cum se numeşte atacul la adresa unei mulţimi de civili adunate cu un anumit prilej, de această dată admirarea jocului de artificii de ziua Franţei. Nu e vorba despre un atac la adresa unei instituţii, a oamenilor sub arme sau a cuiva care formal ar fi greşit, chiar şi interpretat ideologic, faţă de atacator sau ceea ce apără el. Erau oameni nevinovaţi.
În al doilea rând, este vorba, cel mai probabil, despre un lup singuratic. Nu s-a stabilit dacă avea complici, dar modul de acţiune pare mai degrabă cel al unui auto-radicalizat, un home grown terrorist, “inamicul din cetate”, cum se spune, omul de lângă tine care într-o dimineaţă ia un rucsac şi se aruncă în aer în metroul sau autobuzul din Londra sau în trenul de la Gara Atocha, sau în faţă de Stade de France. Un terorist din interior, deci un om ce intră în responsabilitatea serviciilor interne francize. Şi nu cred că avem de a face cu cineva care a fost în teatre de operaţiuni teroriste(vom afla cu certitudine acest lucru după finalizarea anchetei), nici cu cineva condiţionat şi pregătit direct de Daesh, Al Qaeda sau orice altă organizaţie teroristă. E vecinul de pe stradă, din orice mahala a oraşelor franceze.
Suma acestor elemente, dar mai ales modul de acţiune, arată slăbiciuni structurale ale serviciilor francize. Degeaba s-a declarat stare de urgenţă, dacă după Charlie Hebdo şi Bataclan Saint Denis, a venit şi Nisa. E inacceptabil şi e cel puţin o slăbiciune majoră. Probabil lipsa de asumare a eşecurilor anterioare de către serviciile franceze a determinat succesiunea acestor eşecuri. O schimbare de leadership la instituţiile responsabile ar fi schimbat modul de lucru, probabil, ar fi scuturat puternic comoditatea instalată sau rutina, formalismul tratării acestor situaţii şi ar fi determinat o abordare proaspătă şi, poate, mai eficientă.
Nu este posibil să accepţi pătrunderea unui camion într-o zonă pietonală care era izolată şi interzisă, fără un atac sau o intrare în forţă peste un baraj al forţelor de ordine. Dacă el nu a existat - o va demonstra ancheta - înseamnă o uşurinţă în tratarea securităţii unei adunări publice. Apoi procurarea de arme, ba chiar închirierea unui asemenea atac după model palestinian reclamă lecţii învăţate şi un control mai drastic al acestui tip de atacuri teroriste.
Nu în ultimul rând, Franţa are o problemă reală cu resortisanţii săi neintegraţi care se pretează la asemenea atacuri, iar abordarea poliţienească nu e suficientă ci cauzele trebuie căutate în profunzimea sociologică a studiului acestor cazuri. Sunt deja destule, prea multe am putea spune, şi analiza ar trebui să se afle pe masa serviciilor franceze sau a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare de astăzi, de la Paris. Şi ar fi interesant pentru toate statele europene.
Recomandările noastre
