ATAC ARMAT într-o ȘCOALĂ. 80 de COPII au fost RĂPIȚI

ATAC ARMAT într-o ȘCOALĂ. 80 de COPII au fost RĂPIȚI

Mai mult de 80 de persoane, majoritatea copii, au fost răpite luni dintr-o şcoală din oraşul Bamenda, în nord-vestul Camerunului, au anunţat surse guvernamentale şi militare, relatează Reuters şi AFP.

Pentru moment, nimeni nu a revendicat răpirea zecilor de persoane în această regiune aflată în mijlocul unui conflict armat între separatiştii care cer independenţa zonelor anglofone ale ţării şi forţele de securitate cameruneze. Separatiştii au impus o stare de asediu şi au închis şcoli ca parte a protestului lor împotriva guvernului francofon al preşedintelui Paul Biya. 

În total, 82 de persoane, dintre care 79 de elevi, au fost răpite, a declarat o sursă guvernamentală.

Directorul şcolii presbiteriene din Bamenda, un profesor şi un şofer se numără printre persoanele răpite de indivizi înarmaţi neidentificaţi, a spus sursa. Răpirea elevilor a fost confirmată pentru AFP de o sursă apropiată şcolii, notează Agerpres. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Mişcarea separatistă a luat amploare în 2017 după un an de represiune guvernamentală împotriva demonstraţiilor paşnici. Mulţi oameni au fugit din Bamenda şi alte oraşe pentru a căuta refugiu în zone francofone mai paşnice din ţară.