Așteptau gelul dezinfectant, dar etichetele arătau că-și pot trata hemoroizii
- Andrei Calin
- 9 octombrie 2020, 14:18
O acțiune în grabă a producătorului a creat confuzie într-un sat.
Supriză de proporții pentru locuitorii unei comune, din județul Timiș, Sânpetru Mare, în momentul în care au primit din partea Primăriei pachetele gratuite cu dezinfectant și măști sanitare, cu scopul de-a se proteja de coronavirus. Când s-au uitat pe tuburile în care se afla gel pentru igienizare, au descoperit că pe etichete scria cu totul altceva decât era normal.
Unii dintre ei au crezut că au primit cremă pentru picioare, alții că au primit cremă pentru tratarea hemoroizilor. Așa că au fost destul de sceptici ca să le folosească pentru scopul inițial. Producătorul a explicat și ce a stat la baza acestei greșeli legate de ambalaje. A existat o cerere foarte ridicată pentru gel dezinfectant pe piață, așa că reprezentații firmei respective s-au grăbit să-l producă.
Nu a mai fost timp pentru a lipi etichetele care arătau ce conțin recipientele
Nu a mai fost timp pentru a realiza și ambalajele corecte, așa că în aceste condiții au folosit dintre cele pe care le aveau la dispoziție în depozit în acel moment, pentru a putea livra mai repede produsul.
S-a mai precizat faptul tuburile nu fuseseră folosite și erau sterilizate, doar au fost reetichetate de urgență pentru a putea distribui gelul dezinfectant, conform Digi 24.
În luna iunie a acestui an a fost stabilit faptul că autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele care trebuie să primească gratuit măști şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de trei zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat.
Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măştilor de protecţie, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.