Armand Călinescu a fost cel de-al 39-lea prim-ministru al României. Mandatul său a durat câteva luni, între 7 martie 1939 și 21 septembrie 1939, când a fost asasinat.

Adversar declarat al mișcării legionare, premierul numit de Carol al II-lea a fost împușcat pe 21 septembrie 1939. În cadavrul său au fost găsite 20 de gloanțe, trase de membrii unui comando legionar.

Armand Călinescu un inamic la legionarilor

Premierul României era văzut ca un „om forte”, inteligent, dispus la efort, curajos și cu mare cultură generală. Armand Călinescu a urcat pas cu pas în ierarhia politică, de la funcția de prefect de Argeș până la cea de premier. A ocupat mai multe portofolii de ministru, între care cel de la Interne, unde s-a dovedit un adversar dur al legionarilor.

Legionarii aveau numeroase motive ca să-l asasineze pe premierul numit de Carol al II-lea. Armand Călinescu a fost implicat în arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1938. Capul mișcării legionare a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare. El a fost acuzat inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”, Adolf Hitler. A fost implicat și în asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, la ordinul regelui.

Mișcarea îi reproșa politica externă îndreptată spre alianțe cu Franța și Marea Britanie.Ei au acuzat un plan secret pus la cale cu acordul Marii Britanii, de a distruge câmpurile petrolifere din Prahova în cazul unui atac german. Armand Călinescu era contestat pentru că a permis guvernului polonez să se refugieze prin România, după ocuparea țării de armatele naziste și ruse. Și-a dat acceptul pentru evacuarea,  tezaurului polonez.

Pentru poziția sa politică și pentru acțiunile sale, ca ministru de interne și premier, Armand Călinescu a fost vizate de mai multe atentate. Informări despre încercările de a-l asasina i-au fost furnizate, de-a lungul vremeii, de serviciile secrete. Se pare că nu le-a dat atenția cuvenită și nici nu și-a luat măsurile de precauție care se impuneau.

Asasinarea unui premier român

Joi, 21 septembrie, ora 14, preşedintele Consiliului de Miniștri (prim-ministru - n. red.), Armand Călinescu, a fost asasinat în timp ce se întorcea spre casă. La intersecţia Străzii Barbu Ştirbey cu Podul Cotroceni, mașina a căzut într-o ambuscadă. O căruță a blocat drumul, iar din spate un alt automobil a provocat un accident împiedicând vehiculul în care se aflau Călinescu, șoferul și un agent de pază, să se retragă.

Fără să-și dea seama ce urmează, Armand Călinescu coboară din autoturism și este ciuruit cu 20 de gloanţe. Autorii asasinatului au fost opt persoane, membri ai unui comando legionar. Organizatorul atacului a fost avocatul Dumitru Dumitrescu, iar majoritatea membrilor comando-ului erau studenți.

Imediat după asasinat, atentatorii au urcat într-o mașină și au mers la Radiodifuziune ca să anunțe vestea morții lui Armand Călinescu. Au întrerupt emisiunea și au citit un anunț. Nu știau că personalul tehnic deconectase emițătorul și că nu i-a auzit nimeni.

„Atenţiune, Primul Ministru Armand Călinescu a fost omorât. El a fost executat astăzi de o echipă de legionari”, a sunat anunțul.

Carol al II-lea acuză complotul străin

Autorii asasinatului s-au predat, imediat, autorităților, crezând că vor fi judecați. S-au înșelat. Au fost împușcați în stradă, fără judecată, iar cadavrele lor au fost lăsate în public trei zile. Alți participanți la conspirația împotriva lui Armand Călinescu au încercat să opună rezistență poliției, când agenții au ajuns la locuința lor. După un schimb de focuri, legionarii au ales să se sinucidă.

„După 6 ani nu m-am aşteptat că trebuie să însemnez o pagină de sânge în istoria politică a ţării. La ora 14,  Călinescu a fost mişeleşte asasinat de o bandă de gardişti. (...)  Adevărul l-am aflat prin Urdăreanu, care, mergând  în oraş, l-a găsit pe Armand Călinescu căzut jos, cu picioarele încă în maşină. (...) E ceva îngrozitor că după toate măsurile luate în ultimul timp, să se poată întâmpla asa ceva. E aşa de neromânesc această faptă, încât se vede clar că este vădită inspiraţie străină. Sunt tipice metode teroriste slave”, nota regele Carol al II-lea la aflarea veștii morții premierului său.

Regele a acuzat un complot străin, însă nu a indicat spre Germania nazistă, susţinătoare a mişcării legionare, ci spre Rusia sovietică. Autoritățile ageau să constate altceva, în legătură cu asasinarea lui Armand Călinescu, conform ziarului „Universul” din 24 septembrie 1939:

„Lovitura vine în momente de grave preocupări externe, dar cercetările au stabilit că e vorba de un atentat al ultimelor rămăşiţe gardiste şi nicidecum cu ramificaţii externe sau cu semnificaţie internaţională”.

Represiuni după moartea lui Armand Călinescu

După moartea premierului său, regele Carol al II-lea a considerat necesar că trebuie să dea o lecție legionarilor responsabili. Fără să țină cont de legislația în vigoare, regele a decis să pedepsească moartea lui Armand Călinescu cu metode medievale. A dispus uciderea

După uciderea celor opt participanți la atentat, în locul în care au comis crima, au urmat represalii dure. În fiecare județ au fost uciși câte 2 -3 lideri legionari, iar cadavrele au fost lăsate în stradă. Execuțiile sumare în rândul liderilor mișcării au făcut cel puțin 300 de victime.

Represaliile faţă de legionari au fost ovaționate de mare parte a opiniei publice, îngrozită de asasinatul împotriva lui Armand Călinescu. Carol al II-lea a profitat și de contextul în care se afla România, considerând că ceea ce s-a întâmplat era o amenințare la adresa integrității țării.

„Este o măsură oribilă, de fapt în afară de lege, dar care, în urma celor întâmplate, îşi are justificarea în interesul liniştei ţării. Azi nu ne mai putem juca, azi nu mai putem târgoveţi viitorul, când primejdii aşa de acute pândesc ţara din înăuntru şi din afară. Este o crimă care nu-i doar o crimă, ci şi un act de înaltă trădare în aceste vremuri”, recunoștea Carol al II-lea.

Relația cu regele Carol al II-lea

Ca politician, Armand Călinescu a avut o relație specială cu regele Carol al II-lea. Acesta îl aprecia pentru calitățile și curajul său. Parcursul său în viața publică a atras atenția monarhului care l-a învestit cu încredere. Călinescu a fost numit „Primul Sfetnic al Tronului”. După asasinarea sa, regele nota că prim-ministrul va fi de neînlocuit.

„Pierderea aceasta este ireparabilă. N-am găsit la noi în ţară pe cineva care să fi corespuns mai bine misiunii cu care fusese însărcinat. Pentru mine personal este o pierdere de neînlocuit. Puteam să fiu liniştit cu el, era energic, capabil, spirit politic clar, care vedea departe şi lua măsuri potrivite situaţiilor. Pe lângă aceasta, îmi va aduce nesfârşite complicaţii politice atât înterne, cât şi externe. Înlocuirea lui va fi o problemă între cele mai grele şi delicate”, scria Carol al II-lea în însemnările sale.

Carol al II-lea intuia că după moartea lui Armand Călinescu, omul său forte, va urma declinul. Iar acest lucru s-a și întâmplat. Asasinarea premierului a fost o lovitură dură care a provocat instabilitate și, ulterior, abdicarea sa. La 6 septembrie 1940, după cedarea Basarabiei și Ardealului, Carol al II-lea a fost nevoit să se retragă în favoarea fiului său, Mihai I și a generalului Ion Antonescu.

Testamentul lui Armand Călinescu

Ca orice om cu stare, Armand Călinescu și-a făcut testamentul din 21 iulie 1938. Nu se știe dacă a fost o decizie care avea la bază amenințările la viața sa ori pur și simplu a vrut să se asigure împotriva neprevăzutului. Spre deosebire de politicienii și miniștrii zilelor noastre, din document reiese că nu era un tip prea înstărit. 

De altfel, în acele vremuri, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în politica românească de astăzi, funcțiile publice nu erau considerate o sursă de îmbogățire. Politicienii aveau deja averi când își începeau cariera politică și nu trăiau din salariile publice.

Testamentul lui Armand Călinescu conține nu doar dispozițiile de împărțire a averii, ci și sfaturi pentru fiul său. De asemenea, cuprinde detalii despre înmormântarea pe care și-o dorea:

„În caz de moarte a mea, casele din str. Dr. Clunet 12 Bucureşti, vor fi imediat vândute, trecându-se asupra cumpărătorului datoria de la Institutul de credit hipotecar. Suma ce se va prisosi din preţ va reveni iubitei mele soţii, Adela, care o va întrebuinţa fie spre a-şi cumpăra un apartament mai mic, fie spre a achita datoria ce grevează moşia Ciupa.

Moşia Ciomăgeşti, lotul din Poiani, mobile, tablourile şi biblioteca din Bucureşti, rente de stat (1.430.000 lei) ce se va găsi în casă, rămân fiului meu. Folosinţa acestor bunuri, însă, va aparţine, pe cât timp va trăi, soţiei mele Adela.

Rog pe iubitul meu fiu, Barbu, să fie cuminte, să o respecte pe mama lui şi să se gândească la numele pe care i-l las şi pe care şi eu l-am cinstit precum l-am moştenit dela tatăl meu. Îl sfătuiesc să îmbrăţişeze cariera militară sau magistratura. Să slujească Ţara şi Tronul cu credinţă şi devotament aşa cum am făcut-o eu.

Doresc să fiu înmormântat la Curtea de Argeş alături de părinţii mei. Voi fi purtat de un car îmbrăcat în verdeaţă şi tras de şase boi. După car să meargă delegaţii satelor din județul Argeş pentru cari am luptat în viaţă cu drag!”