Artistul și războinicul. Leonardo da Vinci, inginerul temutului Cesare Borgia
- Ionel Sclavone
- 14 iunie 2020, 12:21
Inventator al hărților militare
Ulterior, Cesare Borgia i-a trasat o nouă sarcină inginerului său, să transforme orașul Imola, unde și-a mutat cartierul general, într-o fortăreață imposibil de cucerit.
Leonardo a făcut schițele orașului notând că zidurile aveau o grosime de 4,5 metri, iar șanțul înconjurător o adâncime de 12 metri. În fața singurei intrări, a desenat șanț cu apă în mijlocul căruia a amplasat o insulă artificială. Legătura cu malul celălalt era asigurată de două poduri. Oricine ar fi încercat să pătrundă în oraș, pe aici, s-ar fi expus unui baraj defensiv foarte intens și greu de depășit.
Pe lângă planurile fortăreței, Leonardo și-a arătat îndemânarea realizând o hartă foarte precisă a orașului Imola, trecând pe marginile sale inclusiv distanțele până la orașele învecinate.
Despărțirea de Borgia
Leonardo l-a părăsit pe Cesare Borgia în iarna lui 1502, oripilat de brutalitatea acestuia și a soldaților pe care îi conducea. Totul a culminat cu jefuirea orașului Senigallia care se răsculase împotriva stăpânirii sale.
Cesare Borgia i-a chemat pe conducătorii răsculaților la o întâlnire de reconciliere, promițându-le că nu se va atinge de ei dacă îi vor jura loialitate. Nu s-a ținut de cuvânt și după ce i-a capturat, a dat ordin să fie strangulați, iar orașul răzvrătit să fie jefuit. Printre cei uciși se număra și un prieten de-al artistului, Vitellozzo Vitelli, care îi dăruise o carte de Arhimede.
Leonardo l-a mai însoțit pe Cesare Borgia doar la asediul orașului Siena, câteva săptămâni mai târziu, după care l-a părăsit. În luna martie a anului 1503, el s-a stabilit din nou la Florența.