Ianoş Doboş, un pensionar din Vâlcea, şi-a învelit casa cu deşeuri.
Dacă Ianoş Doboş ar fi convins, printr-o minune, să participe la „Marea debarasare“ (campanie de reciclare desfăşurată în mediul rural), gospodarul ar trebui mai întâi să-şi dărâme avuţia din curte - cuştile iepurilor, coteţele găinilor şi magazia pentru scule. Ianoş n-a îndrăznit niciodată să dispreţuiască nimicurile pe care valurile vieţii i le-au adus la picioare, chiar dacă n-a fost vorba decât de cutii de bere, cuişoare, cabluri sau televizoare Opera.
Le-a strâns pe toate, convins că, într-o zi, o să-i vină „o idee“. La fel de convins cum este şi de faptul că oamenii din jur nu pricep mare lucru din ce doreşte să transmită prin iniţiativele lui de o inocenţă sfâşietoare. Nu fără o oarecare autoironie, îndreptată pişcăreţ, în fapt, spre cel care-l întreabă, spune despre sine că este „normal“: „Dar ştiţi cum e, omul cu prea multe idei se cheamă idiot“.
Design sau izolaţie?
A adunat zeci de cutii de bere - „vreo doi saci“ -, sute de cuişoare şi câteva ecrane de televizoare Opera. „Mi-am zis c-ar fi bine să nu arunc cutiile de bere şi să fac din ele un fel de izolaţie pentru blana acoperişului. Am tăiat cutiile cu foarfeca, le-am desfăşurat şi le-am bătut în cuie. Am pus şi două ecrane de la nişte televizoare fără valoare. Să am lumină în pod“, povesteşte bărbatul cum a fost cu „reciclarea“.
Înainte să apuci cumva „să faci o aroganţă“, Ianoş începe să se alinte cu modestie: „N-a fost mare lucrare. Şi nici design, ci izolaţie. Ecrane de televizoare am pus şi la cuştile iepurilor, ca să nu pierd sticla de pomană“. Ce-a comentat lumea pe uliţă? „Eu sunt mândru de ce-am făcut. O să reziste jumătate de secol de-acum înainte, că apa se scurge pe tablă. În afară să se decoloreze, nare ce să se întâmple“, îşi autoevaluează lucrarea nea Doboş.
„Un dinte de tablă“ printre vile colorate
Pe strada Aranghel de la marginea oraşului Vâlcea, gospodăria lui e uşor de găsit. Printre vilele cu două etaje, vopsite negreşit în galben-lămâie sau portocaliu, acareturile lui din cărămidă şi micile sale improvizaţii din curtea strâmtă te duc cu gândul la un dinte de tablă în gura unei cântăreţe de operă.
Dar mai mândru om ca Ianoş Doboş, mai împăcat cu viaţa şi cu ce i-a dat Dumnezeu, mai nepăsător la vorbele vecinilor s-ar putea să nu găsiţi uşor nici în Capitală! La cei 59 de ani ai săi, la pensia lui mică, de electrician, şi mai ales la familia numeroasă cu care a fost blagoslovit, nu-şi permite să asculte de gura lumii. „Trebuie să umblu şi colo, şi colo, să văd ce mai fac să scot un ban. Am cinci copii şi doi nepoţi. Îi iubesc, şi mai mare veselie ca la noi în casă n-ai să găseşti. Nu pot eu să fac tot ce aş vrea, la câte idei am. Nu este din ce, nu sunt bani şi pace!“, spune pensionarul, care ţine să sublinieze că este „ceangău venit din Bacău, în ’75“.
„Marea debarasare“, un moft ciudat
„Eu fac ce mă duce pe mine capul. Unul e măcelar, altul e farmacist, eu fac ce ştiu. Mai zice lumea că-s sucit, dar eu le ştiu pe ale mele“, decretează gospodarul.
De curând, şi-a ridicat o „garsonieră“ din cărămidă, lipită de casa în care acum stau copiii lui, fiecare în câte o cameră. „O zidii, o făcui frumos, băgai lumină şi acolo. I-am spus nevestei: «Băi, Geto, ne mutăm la garsonieră!». Ea nu comentează ce meşteresc eu prin curte. Îmi zice: «Ai o idee, fă-o tu, Ioane!».“ La sărăcia care s-a lipit de casa lui, odată cu fericirea de a se bucura de orice mizilic, „Marea debarasare“ nu poate fi pentru Ianoş Doboş decât un moft ciudat, imposibil de înţeles. Când o să-şi scoată el în faţa casei televizoarele stricate şi frigiderul ruginit, o să ştie precis că lumea s-a răsturnat cu totul.
"Am tăiat cutiile cu foarfeca, le-am desfăşurat şi le-am bătut în cuie. Am pus şi două ecrane de la nişte televizoare fără valoare.", Ianoş Doboş, pensionar
ANII ’80
Prima „invenţie“: morişca electrică
Când s-a mutat în Vâlcea, cu mâna lui a meşterit cinci scăunele, iar Dumnezeu i-a socotit tot atâţia copii. Apoi, prin anii ’80, şi-a ridicat în curte o morişcă electrică. „Pe timpul lui Ceauşescu, când se oprea curentul, cine avea lumină pe stradă? Doboş! Se învârtea morişca uite-aşa şi aveam vreo zece volţi la baterie. Când ieşeau babele de la biserică, se împiedicau uitându-se la mine în curte“, îşi aminteşte gospodarul de prima lui „invenţie“. Pe timpuri, tot el a fost cel care era cât pe ce să trântească pe buza pârâului din spatele casei nici mai mult, nici mai puţin decât „o hidraulică“. „Dar n-a fost apă!“. Când şi-a ridicat magazia de scule, unde păstrează toate nimicurile pământului, şi-a zis că trebuie să facă ceva deosebit pe strada înţesată, de-o parte şi de alta, de vile plictisitoare.
IMPAS. „Uneori, noaptea, când nu dorm, îmi vin tot felul de idei, de invenţii. Fantezii... n-am bani pentru ele“
