Arta războiului, de pe băncile școlii. Pregătirea militară a elevilor va deveni obligatorie pentru școlile din Rusia
- Julieta Savitchi
- 29 iunie 2023, 17:33
Un obiect nou, „Bazele securității și apărării patriei”, va fi predat în școlile din Rusia începând cu 1 septembrie 2024. Minsterul Educației a dispus formarea unui grup de lucru pentru elaborarea curriculei și manualului pentru noul obiect, din care vor face parte reprezentanți ai Ministerului Situațiilor de Urgență și ai Ministerului Apărării. Până atunci pregătirea militară a elevilor ruși se va desfășura ca activitate extracurriculară.
Rușii renunță la obiectul „Fundamentele siguranței vieții
Anunțul a fost făcut joi, 19 iunie, de către Anna Timofeeva, director adjunct al Departamentului pentru politică și management de stat în sfera învățământului general al Ministerului Educației al Federației Ruse.Totodată, Ministerul Educației este gata să renunțe la la obiectul „Fundamentele siguranței vieții” în favoarea obiectului „Baza securității și apărării patriei”.
„Vom avea un nou obiect „Baza securității și apărării patriei. În prezent, se formează un grup de lucru care va fi angajat în formarea unui nou program educațional federal, care va include reprezentanți ai Ministerului Apărare și reprezentanți ai Ministerului Situațiilor de Urgență, întrucât înțelegem importanța și complexitatea acestei lucrări. În paralel, vom lucra la un nou manual pentru școlile primare și gimnaziale. Adică tot acest proces va fi lansat simultan. Pentru ca elevii să înceapă să studieze conform noului curriculum de la 1 septembrie 2024”, a precizat funcționara
Pedagogi pregătiți de Ministerul Apărării
Timofeva a mai spus că până la întroducerea noului obiect în școli, urmeayă să fie pregătiți și profesorii care îl vor preda. Această problemă urmează a fi rezolvată cu ajutorul programelor de recalificare ale Ministerului Apărării și cel al Situațiilor de urgență. .
Totodată, Ministerul Apărării al Federației Ruse, împreună cu Ministerul Educației, a elaborat un curs de pregătire militară de bază, în care elevii de liceu vor fi pregătiți la nivelul unui soldat de trupe de pușcași motorizate, vor învăța medicina tactică și vor fi instruiți să piloteye drone militare.
În plus, pentru fete a fost dezvoltat un program privind bazele pregătirii medicale. „Și nu doar să ofere primul ajutor, ci ar putea acționa ca instructori medicali, adică să spună altora cum să acorde primul ajutor”, a spus Timofeeva. Ministerul Educației a mai elaborat și un program de activități extracurriculare de pregătire militară elementară pentru elevii de liceu, ca supliment și extindere a cunoștințelor dobândite în cadrul orelor școlare. Accentul se pune pe exerciții practice, utilizarea activă a jocurilor militar-tactice și militar-sportive. Curriculumul se bazează pe experiența „operațiuni militare speciale”.
Elevii vor fi instruiți să piloteze drone militare
„Vor fi nouă module: pregătire tactică, pregătire trageri la țintă, pentru prima dată a fost introdusă disciplina „Fundamentele pregătirii tehnice și comunicațiilor”, în care elevii vor învăța să piloteze drone militare. A fost introdusă și o materie nouă - pregătirea inginerească, un subiect foarte important, așa cum a arătat practica efectuării operațiuniimilitare speciale.Nu am uitat de subiectul clasic „Protecția împotriva radiațiilor, armelor chimice și biologice, medicină militară, tactică, adică acele abilități care sunt necesare personalului militar ajuns pe front”, a comunicat Mihail Borodin, expert în cadrul Direcției Politică Militară a Ministerului Apărării.
Amintim că în perioada sovietică în școli se studia obiectul „Bazele pregătirii militare”, la care elevii erau instruiți să mânuiască arme de luptă și învățau tactică de război.