Locotenentul german Kurt Zehmisch a amintit: „Ce minunat a fost, dar cât de ciudat a fost. Ofițerii englezi au simțit la fel, nu am nicio îndoială. Astfel, Crăciunul, sărbătoarea Iubirii, a familiei, a reușit să aducă vrăjmașii muritori ca prieteni, măcar pentru o vreme. ”
Unii soldați au folosit această încetare a focului de scurtă durată pentru o sarcină mai sumbră: recuperarea cadavrelor colegilor combatanți care căzuseră în țara nimănui, dintre tranșee.
Așa-numitul armistițiu de Crăciun din 1914 a venit la doar cinci luni după izbucnirea războiului în Europa și a fost unul dintre ultimele exemple ale noțiunii de ”fair-play”, de onoare, curtoazie și cavalerie dintre inamici, pe câmpul de luptă.
Nu a fost niciodată repetat - următoarele încercări de încetare a focului de sărbători au fost anulate de amenințările ofițerilor superiori cu acțiune disciplinară - dar a servit drept dovadă încurajatoare, oricât de scurtă a fost, că în brutalitatea și mizeria războiului, umanitatea militarilor a învins. Nu s-a luat nicio măsură disciplinară, dar ofițerii superior și generalii au organizat audieri neoficiale. Toți doreau să știe rezultatul meciului de fotbal și cum s-a desfășurat meciul. Bun diplomat, căpitanul american a oprit meciul de fotbal, spunând că s-au consumat cele 90 de minute, la scorul de 3-3! Armistițiu!
Ne puteți urmări și pe Google News
În timpul primului război mondial, soldații de pe frontul de Vest nu se așteptau să sărbătorească pe câmpul de luptă, dar nici măcar un război mondial nu putea distruge Spiritul de Crăciun.
Trăim vremuri istorice, dar când nu au fost vremuri istorice, vremuri grele, o să prevalăm și de data asta, suntem condamnați să reușim, pentru că avem mereu speranță, mâine este o altă zi!
Recomandările noastre
