Armenia face pași spre Uniunea Europeană. Reacția Bruxelles-ului și avertismentul Moscovei
- Nicolae Comănescu
- 25 august 2026, 22:30
uniunea europeana / sursa foto: dreamstime.com
Uniunea Europeană urmărește cu atenție intențiile Armeniei de a solicita aderarea la blocul comunitar. În contextul în care Erevanul își dorește o apropiere strategică de Occident și o distanțare de Moscova, reprezentanții Comisiei Europene au transmis o primă reacție oficială, după cum relatează agenția AFP.
Armenia face pași spre Uniunea Europeană. Reacția Bruxelles-ului și avertismentul Moscovei
Interesul Erevanului de a se alătura celor 27 este „o nouă manifestare a atracţiei pe care UE o exercită asupra cetăţenilor", a afirmat marţi purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho. „Prin urmare, o analizăm cu interes”, a mai precizat oficialul de la Bruxelles.
Declarația vine în completarea afirmațiilor făcute de prim-ministrul armean Nikol Paşinian, care a lăsat să se înțeleagă că o cerere oficială de aderare ar putea fi transmisă în perioada următoare.

sursa: Facebook
Poziția Erevanului privind organizarea unui referendum pe tema aderării
Rusia urmărește cu scepticism demersurile pro-europene ale fostei republici sovietice, menținând ideea că Armenia se află în sfera sa de influență. Moscova a solicitat organizarea unui referendum înainte de luarea unei decizii finale, invocând incompatibilitatea dintre statutul de membru UE și cel din Uniunea Economică Eurasiatică.
În replică, șeful guvernului de la Erevan a subliniat că un consult popular poate fi luat în calcul doar după finalizarea analizelor preliminare. „Armenia trebuie mai întâi să-şi depună candidatura la aderarea la Uniunea Europeană”, a afirmat el, fără a preciza însă o dată.
Consecințe economice și tensiuni cu Moscova
Schimbarea de direcție geopolitică a Armeniei a provocat deja deteriorarea relațiilor bilaterale cu Federația Rusă. În replică la intențiile de integrare europeană ale Erevanului, Moscova a adoptat măsuri economice punitive. Printre acestea se numără restricțiile aplicate importurilor de produse agricole armenești, piața rusă având o pondere esențială pentru exportatorii din Armenia.
Premierul Nikol Pașinian a anunțat, luni, că Armenia ar putea transmite pe viitor solicitarea oficială de aderare la Uniunea Europeană. Inițiativa vine pe fondul încercărilor Erevanului de a consolida legăturile cu partenerii occidentali și de a reduce dependența față de Moscova.