Este nevoie ca Alianţa să se implice într-o zonă marcată de profunde transformări geopolitice, susţine expertul portughez Armando Guedes.
În Atlanticul de Sud se produc schimbări geopolitice foarte importante, care, în lipsa unei arhitecturi de securitate bine închegate, riscă să genereze instabilitate politică, a comentat pentru EVZ Armando Marques Guedes, expert în relaţii internaţionale şi specialist în regiunea menţionată. Competiţia economică declanşată după descoperirarea unor importante rezerve de petrol în Golful Guinea, lupta tot mai acerbă pentru influenţă, la care se adaugă o veritabilă cursă a înarmării între ţările din regiune riscă să transforme Atlanticul de Sud într-o arie sensibilă din punct de vedere al securităţii, avertizează fostul director al Institutului Diplomatic Portughez, în prezent profesor de drept la Universitatea Nova din Lisabona. Deşi o extindere spre sud iese din calcul în acest moment, NATO trebuie să îşi marcheze prezenţa în zonă pentru a umple orice vid de securitate, însă orice efort în acest sens nu poate fi făcut de Alianţă fără puterile emergente din regiune, Brazilia, Africa de Sud şi chiar Angola. Dacă stă deoparte de Atlanticul de Sud, NATO riscă să piardă mai mult decât dacă se implică, a conchis Guedes. EVZ: Care sunt principalele schimbări de natură geopolitică în curs de derulare în Atlanticul de Sud? Armando Guedes: Mai întâi de toate, trebuie menţionat că formal nu există nicio relaţie între NATO şi această regiune care, de altfel, lipseşte din noul concept strategic al Alianţei. Această relaţie nu a fost nici măcar discutată în perspectiva noului concept pentru că unele state membre au crezut că alianţa se întinde prea mult. Discuţia s-a purtat mereu în cadrul Alianţei ca eforturile în afara zonei de acoperire să fie îndreptate spre est, dar niciodată spre sud. În Atlanticul de Sud au loc schimbări de natură geopolitcă foarte importante. Atlanticul de Sud conţine cele mai mari rezerve de petrol din lume, după cele saudite. Opt la sută din rezervele de petrol şi gaze naturale din lume se află în Golful Guinea, în zona graniţei imaginare dintre Africa şi America de Sud. În prezent, 16 la sută din petrolul livrat SUA provine din Golful Guinea, dar în 2015 acest volum va creşte la 25 de procente. Americanii îşi diversifică sursele de petrol, evitând dependenţa de Orientul Mijlociu, în contextul Primăverii Arabe şi dosarului nuclear iranian. Pe de altă parte, Golful Guinea este şi mai aproape iar petrolul este, în consecinţă, mai ieftin. O altă schimbare constă în instabilitatea politică. Avem de-a face cu bolivarianismul care nu este un curent limitat doar la America de Sud, ci îl regăsim şi în America Centrală şi în Caraibe: Venezuela, Cuba, Nicaragua şi Bolivia. Se manifestă într-o zonă care leagă Atlanticul de Nord de cel de Sud. Trebuie să observăm că NATO este Alianţa Tratatului Atlanticului de Nord şi nu alianţa euro-americană. Numele de Atlantic este inclus aici. Când ne gândim la geopolitică în prezent vorbim despre evoluţiile din bazinul Pacific, Atlantic, despre bazine maritime, nimeni nu mai face referire astăzi la continente. Un alt aspect: în 1991, când s-a destrămat URSS, 70 la sută din comerţul mondial se des făşura pe mare. În 2011, 92 la sută din comerţul mondial se desfăşoară pe mare. Astfel, în Atlanticul de Sud avem turbulenţe politice, competiţie economică, rezerve de petrol, o arhitectură de securitate tot mai firavă în bazine maritime tot mai importante. Aceasta este o reţetă pentru dezastru dacă nu se intervine pentru asigurarea unor garanţii de securitate în aria respectivă. În acest context, asistăm şi la o competiţie între ţările din regiune? Avem Venezuela care se înarmează masiv. Columbia procedează la fel pentru a ţine pasul cu statul vecin şi astfel avem de-a face cu o cursă a înarmărilor. De cealaltă parte, Brazilia vrea să îşi extindă influenţa şi tinde să devină o putere militară, elaborând între 2007 şi 2009 un concept care defineşte jurisdicţia geostrategică şi de securitate a ţării ce se suprapune unui larg sector din Atlanticul de Sud. Ca reacţie la expansiunea Braziliei, Argentina şi Chile încearcă să pună bazele unei alianţe care să îi contrabalanseze influenţa. În extremitatea sudică a Atlanticului avem Insulele Falkland şi redeschiderea disensiunilor între Londra şi Buenos Aires pe tema suveranităţii asupra arhipelagului. În decembrie 2008, marina rusă a organizat manevre militare comune cu cea venezueleană, la doar câteva luni după ce Rusia a invadat Georgia pe fondul disputei provind Osetia de Sud. În acelaşi an, SUA au creat de partea cealaltă a Atlanticului un nou comandament denumit AFRICOM. Africa era singurul continent care nu era integrat unui comandament militar american pentru că după al Doilea Război Mondial majoritatea ţărilor africane încă erau colonii ale puterilor europene. Tot în 2008, SUA au reconstituit Flota a 4-a care fusese dizolvată în anii '50, flotă care supraveghează Caraibele, America Centrală şi de Sud. Hugo Chaves şi Fidel Castro au reacţionat atunci vehement, Chavez dispunând achiziţia de urgenţă de armament rusesc în replică la această decizie. Brazilia îşi dezvoltă al doilea portavion, are foarte multe submarine şi are în proiect construirea de submarine nucleare proprii. Până în 2050, Brazilia şi-a propus să aibă în dotare 47 de astfel de submarine proprii. Africa de Sud a cumpărat cinci submarine nucleare germane. Brazilia caută acum să cumpere 36 avioane multirol Gripen sau Rafale pe care să le adauge aparatelor F-16 pe care le au deja iar Venezuela cumpără avioane de luptă Suhoi de la ruşi. Ce se întâmplă în Africa? De cealaltă parte a Atlanticului, Nigeria o ia razna. La nord, avem mişcarea al-Qaida şi alte mişcări islamiste care folosesc zona ca pe o bază. La sud de Nigeria avem câteva ţări care devin foarte puternice şi foarte bogate, Angola şi Africa de Sud. Angola este o fostă colonie portugheză care întreţine relaţii strânse cu Brazilia şi mai deţine şi vaste resurse de petrol. Atât Angola, cât şi Africa de Sud se înarmează, în special cu nave militare. În 2006, NATO a organizat primul exerciţiu militar în Atlanticul de Sud, botezat Operation Steadfast Jaguar. Cel mai mare exerciţiu militar din istoria emisferei sudice a avut loc în noiembrie 2010. Denumit Cruzex V, aceste manevre au fost organizate de şase ţări, printre care SUA şi Franţa. Venezuela, care participase la celelalte patru manevre, a ales să se retragă de data aceasta. Cel mai mare exerciţiu militar din istoria Africii, Obangame Express, a avut loc în 2011, din nou cu participarea SUA şi a Franţei. Deci, asistăm la crearea unei arhitecturi de securitate în Atlanticul de Sud, în special, de către SUA, de altfel singura putere care poate realiza acest lucru. Se loveşte însă de rezistenţa Braziliei care crede că regiunea respectivă nu mai este zona de influenţă a americanilor. În această regiune, pe lângă cursa înarmării de care am vorbit mai devreme, îi mai avem şi pe ruşi care vor să pătrundă. Pe lângă ei şi chinezii. În 2010, la 20 de ani de la sfârşitul apartheidului, China a trimis nouă nave militare în largul coastelor Africii de Sud pentru a sărăbători momentul alături de sud-africani, dar în mod clar scopul era să îşi marcheze prezenţa în Atlanticul de Sud. Deci marile puteri se strâng în regiune. "Atlanticul de Sud trebuie reglementat, trebuie integrat unei arhitecturi de securitate." ARMAND MARQUES GUEDES, expert în relaţii internaţionale STUDIU DE CAZ Angola, noua putere africană Vizita la Luanda, capitala Angolei, efectuată săptămâna trecută de premierul portughez Pedro Passos Coelho, nu a fost una de curtoazie. Şeful guvernului de la Lisabona a sosit în fosta colonie portugheză din Africa pentru a cere ajutor, dată fiind situaţia economică precară în care se află statul lusitan. Angola dispune de resurse: la sfârşitul anului trecut era înregistrată drept cel mai mare exportator de petrol din Africa, cu rezerve financiare în străinătate de circa 24 de miliarde de dolari, potrivit Departamentului american de Stat. Mai mult, conform prognozelor, Angola va avea anul viitor o creştere economică de până la 12 procente, în timp ce economia portugheză se va contracta cu trei la sută. Compania petrolieră de stat angoleză a cumpărat deja 12,4 la sută din acţiunile celei mai mari bănci portugheze, Millenium BCP. În ultimii opt ani, numărul portughezilor care au ales să se stabilească în fosta colonie africană a crescut de cinci ori. AVERTISMENT Costurile neimplicării Alianţei pot fi mari
Care poate fi rolul Alianţei Nord-Atlantice în acest context efervescent din regiune?
Cred că NATO ar trebui să joace un rol mai mare în Atlanticul de Sud. În 2008, fostul ministru bulgar de Externe, Solomon Passy, pe atunci şef al comisiei de politică externă din parlamentul de la Sofia, care a şi candidat pentru funcţia de secretar-general NATO, a propus oficial ca arhipelagul Cap Verde, fostă colonie portugheză, să devină membru cu drepturi depline a NATO pentru ca alianţa să controleze căile de legătură între nordul şi sudul Atlanticului.
A primit un răspuns negativ, deşi multe ţări membre au spus da, printre care Portugalia. Concentrându-se pe interesul apropiat, aşa cum se întâmplă de regulă în relaţiile inter naţionale, unele ţări au refuzat să privească în ansamblu. În orice caz, ideea extinderii NATO spre sud este în dezbatere de ceva vreme.
În anii '70, francezii au vrut ca NATO să se extindă spre sud după decolonizarea Africii.
La începutul anilor '80, Africa de Sud a propus crearea unui organizaţii a tratatului Atlanticului de Sud (SATO) astfel încât, aşa cum motiva atunci, Atlanticul de Sud să nu devină un lac sovietic.
În 2006, apelul a fost reluat de Hugo Chavez care a cerut Braziliei să i se alăture în SATO, viziunea proprie a unei alianţe militare regionale, pentru ca Atlanticul de Sud să nu devină lac american.
Tehnic da, politic nu
Dar se poate pune problema unei extinderi NATO în regiunea Atlanticului de Sud? Nu cred neapărat că extinderea NATO spre sud se va produce efectiv. Ceea ce poate avea loc acum, ca formă de recunoaştere a ponderii geopolitice însemnate a Atlanticului de Sud, este crearea unui Consiliu NATO-Brazilia, după modelul Consiliului NATO-Rusia. Aceasta ar putea fi o soluţie. În orice caz, orice nouă arhitectură de securitate acolo trebuie să includă SUA, Brazilia, Africa de Sud, Angola şi Cap Verde, aceasta din urmă datorită poziţiei sale strategice.
Această combinaţie trebuie să aibă în vedere şi Insulele Falkland şi Insulele Georgia de Sud care controlează accesul din Atlantic în Pacific. O extindere propriu-zisă a NATO spre sud ar fi uşor de realizat din punct de vedere tehnic, dar dificil din punct de vedere politic.
Întrebarea este: dacă NATO a ajuns în alte zone din afara ariei sale geografice, de ce nu se duce şi în zone care sunt o extensie naturală a Atlanticului de Nord, unde probleme mustesc şi sunt pe punctul de a exploda? Atlanticul de Sud trebuie reglementat, trebuie integrat unei arhitecturi de securitate. NATO trebuie să îşi evalueze resursele în mod realist şi să vadă apoi ce poate face acolo.
După cum am spus, nimic nu se poate întreprinde în acea regiune fără ca americanii să fie implicaţi sau fără principalii actori din regiune, Brazilia, Africa de Sud şi Angola.
Să nu uităm că o parte din ţările membre NATO sunt deja prezente acolo: Marea Britanie, în special prin Insulele Falkland şi Georgia de Sud, iar Franţa prin Guyana Franceză.
Din punct de vedere geopolitic, unele state NATO, cele atlantice, sunt foarte bine poziţionate în Atlanticul de Sud pentru a-şi asuma responsabilităţi în noua arhitectură de securitate alături de ţările din regiune şi SUA, americanii fiind deja prezenţi acolo din punct de vedere militar.
Multe ţări se opun însă implicării Alianţei în regiune din raţiuni financiare, mai ales în actualul context al crizei din zona euro. Dar părerea mea este că neimplicarea poate avea costuri mult mai mari decât implicarea.
Rusia şi China, absente
În lipsa acestei arhitecturi de securitate create în jurul Alianţei Nord-Atlantice, credeţi că există posibilitatea ca regiunea să cadă în sfera de influenţă, de exemplu, a Rusiei sau Chinei, în condiţiile în care cele două puteri au tatonat deja terenul?
Nici Rusia, nici China nu sunt acum în stare să proiecteze forţă militară asupra acestei regiuni. Moscova nu dispune de mijloace pentru a se extinde militar atât de departe, îşi poate trimite doar câteva avioane în zonă, dar nu poate fi prezentă acolo permanent.
Forţele armate ruse trec printr-un proces de tranziţie, de reorganizare, de restructurare, îşi refac integral marina militară, de exemplu. Dar Rusia nu reprezintă o ameninţare... încă.
China nici atât, ea nu îşi poate extinde aria de influenţă militară dincolo de Asia de Sud-Est. Acum Beijingul poate cel mult face vizite de curtoazie în Atlanticul de Sud, dar trebuie să ţinem cont de faptul că China va deveni o mare putere militară în următorii 30-40 de ani.
Cele două ţări pot fi însă considerate ameninţări indirecte în acest moment deoarece pot alimenta starea de instabilitate.
Click pe imagine pentru a o mări
33.8 miliarde de barili de petrol
se află în Golful Guinea, aproximativ opt procente din rezervele existente în prezent în întreaga lume
OPINII
"O extindere propriu-zisă a NATO spre sud ar fi uşor de realizat din punct de vedere tehnic, dar dificil din punct de vedere politic."
"Competiţia economică creşte, la fel şi cea pentru influenţă, avem de-a face cu o cursă a înarmărilor. În final, puse cap la cap, toate duc la o instabilitate politică tot mai pronunţată."
ARMANDO MARQUES GUEDES, expert în relaţii internaţionale
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
