Cazul aduce din nou în lumină mafiile locale şi tentaculele pe care le au caracatiţele baronilor locali în sistemul judiciar.

Bîgiu, la fel ca toţi baronii arestaţi sau cercetaţi până acum, nu ajungea până aici fără complicităţi locale care trebuie studiate de procurorii DNA. Procurorii de la structura centrală a Departamentului Naţional Anticorupţie vânează foarte eficient baronii locali puşi pe căpătuială şi asta este un lucru foarte bun. În acelaşi timp însă, anchetele judiciare pornite constant de la Bucureşti ridică o întrebare legitimă: ce face sistemul judiciar pe plan local?

Nu este vorba aici numai de structurile teritoriale ale DNA care par inexistente, dar şi de parchetele locale şi structurile locale ale serviciilor de informaţii. Problema este că nu prea fac nimic din motive uşor de desluşit.

După toate arestările şi condamnările din ultimii ani, pare iraţional şi total ciudat să mai apară cazuri de corupţie atât de flagrante. Unii dintre cei care au comentat public astfel de cazuri au tras concluzia că pur şi simplu unii nu se pot sătura de şpagă, fiind afectaţi de un fel de boală incurabilă. Adică ar avea nevoie mai degrabă de un psihiatru şi un pat la sanatoriul de boli mintale, decât de cătuşe şi un loc la penitenciar.

”Numai un nebun mai ia spagă după toate dosarele DNA”, spunea un comentator siderat de cazul Bîgiu. Eu cred că lucrurile nu stau chiar aşa.

Există o explicaţie mult mai logică pentru faptul că, în ciuda tuturor cazurilor de până acum, baronii nu se opresc din încasat şpagă: caracatiţele locale din care fac parte. Oamenii îşi continuă ”afacerile” pentru că au convingerea că sunt intangibili, convingere generată de prieteniile şi legăturile pe care le au pe plan local în instituţiile care se ocupă cu operaţiuni judiciare. Datorită acestor legături, ani de zile baronii au putut să fure nestingheriţi si să facă averi colosale. Averi imposibil de explicat.

Îşi imaginează cineva că un baron arestat astăzi pentru şpagă e la prima mită din viaţa lui?

Cu certitudine nu este aşa şi următoarea întrebare logică este cum a putut să fure ani de zile, nestingherit, din bani publici?

Răspunsul este în sediile partidelor care s-au tot rotit la putere în ultimii 25 de ani. Toate au preluat obiceiul păcătos al Partidului Comunist Român care promova politruci incompetenţi pe funcţii importante, pentru a executa cuminţi ordinele partidului. Politrucii ştiau că datorează totul partidului şi serveau umili tot ce impunea tovarăşul prim-secretar.

După căderea comunismului sistemul acesta de promovare a suferit mutaţii hidoase. Şefii locali ai partidelor care s-au perindat la putere au continuat să influenţeze numirile pe funcţii importante. Ani de zile funcţiile s-au decis astfel inclusiv în Parchet sau pe instanţe. Legislaţia care ne-a obligat să consolidăm independenţa magistraţilor şi procurorilor a schimbat lucrurile. Problema este că mulţi dintre cei care au ajuns pe funcţii acum 20 de ani prin intervenţii politice au rămas în sistem şi sunt în continuare datori prietenilor de pe plan local. Acelaşi lucru se întâmplă şi în structurile locale ale SRI.

Cu Ministerul de Interne discuţia e total diferită. Aici nu s-a schimbat aproape nimic în ultimii 25 de ani. Şefii de inspectorate promovează pe funcţii prin intervenţii politice şi tot prin influenţe politice se decid funcţiile din serviciul de informaţii al MAI.  

Tot acest sistem a permis consolidarea unor caracatiţe locale în care politicienii importanţi pe plan local sunt protejaţi de procurori importanţi, de şefi ai structurilor locale ale serviciilor de informaţii şi şefi ai poliţiilor judeţene. Dacă DNA extrage numai baronul corupt şi nu merge mai departe după toate tentaculele caracatiţei, alt baron este pus în loc şi din această pricină fenomenul nu este stârpit.