Arca lui Noe vegetală este rezerva mondială de eşantioane de seminţe ale principalelor specii cultivate pentru a le proteja împotriva riscurilor de dispariţie cauzate de dezastre naturale, războaie, schimbările climatice etc.
Situată în arhipelagul norvegian Svalbard, în Arctica, îngropată la mai mult de 120 de metri pe interiorul unui munte Arca lui Noe fost recent deteriorată de scurgeri de apă survenite după o creştere a temperaturii. Aceasta poate găzdui mai multe milioane de eşantioane, care rămân în proprietatea celor care le-au depus.
Temperatura acestui depozit este de -18°C, optimă pentru conservarea acestor seminţe stocate în lăzi sau cutii aliniate pe rafturi. Cu toate acestea, în octombrie 2016, cel mai cald an înregistrat, topirea permafrostului a provocat o scurgere de apă pe aproximativ 15 metri la intrarea în tunelul de 100 de metri care conduce la rezervă. ''Apa care s-a scurs în interior s-a transformat în gheaţă (...) Am retras-o'', a explicat Hege Njaa Aschim, un purtător de cuvânt al guvernului norvegian, potrivit Agerpres. Nicio sămânţă nu a fost deteriorată.
Cei care administrează această Arca lui Noe vegetală construiesc în prezent un perete etanş pentru a adăuga o protecţie suplimentară. ''Orice lucru care poate fi sursă de căldură va fi, de asemenea, eliminat din depozit'', a mai spus Hege Njaa Aschim.
''Noi luăm această problemă foarte în serios şi urmărim situaţia cu atenţie'', a adăugat responsabila,. ''Trebuie să-i ascultăm pe experţii în probleme climatice''.
Înfiinţat în 2008, depozitul are şi rolul de plasă de siguranţă pentru aproximativ 1.700 de bănci de gene existente în lume.