Ne naștem, trăim și murim. Moartea sperie nu neapărat prin naturalețea ei, cât prin faptul că încă mai aveam ceva de spus, de rezolvat, de făcut. N-am văzut pe nimeni să moară sănătos. La orice eveniment din acesta, nefericit, se găsesc unii care să profite sau, poate, unii de care chiar să fie nevoie.

Cioclii sunt persoanele care transportă morții la groapă. Că fotbalul românesc este în cârje, pe făraș sau în metastază se știe. Următoarea fază este decesul. În plan comercial, în viața reală de zi cu zi, firmele de pompe funebre se pot bucura de dispariția cât mai multor dintre noi. Fără morți, acestea și-ar pierde obiectul muncii.

Arbitrajul ca pompele funebre

Deosebirea dintre acestea și arbitrii din fotbal este una singură. Firmele de pompe funebre doar își freacă palmele la orice deces, în timp ce arbitrajul românesc contribuie cu vârf și îndesat la moartea fotbalului, a pacientului. Practic, arbitrii reușesc să scoată din priză aparatele metastaziatului nostru fotbal. Ce sens ar mai avea o viață și așa chinuită? Dă-l sau dă-o în mă-sa! În loc să devină tubul de oxigen al sinistrului sport, arbitrii și maniera lor de a-și exercita meseria asigură brânciul final spre groapa uitării și a aducerilor aminte. A fost odată fotbal! Un priveghi, un pământ, o cruce, masa de după și parastasele sunt, toate, asistate din umbră de cavalerii în negru, purtători de ecusoane. În loc ca aceștia să ajute pacientul, dimpotrivă, grăbesc cântarea prohodului.

Am avut odată arbitri. Hoți, dar foarte buni

Am avut odată arbitri. Meseriași și hoți.

Mai toți proveneau din tagma foștilor fotbaliști. Mai buni sau mai răi, mai talentați sau mai netalentați, dar fotbaliști. Andrei Rădulescu, Nicolae Rainea, Constantin Dinulescu, Mircea Neșu, Ioan Igna, Mircea Axente, Ion Velea, Alex Mustățea, Gheorghe Constantin, Mircea Salomir, Augustin Deleanu, Adrian Porumboiu, Ion Crăciunescu, Cristi Balaj și mulți alții au provenit din rândul foștilor buni fotbaliști.

Toți au fost și buni fotbaliști

Toți, fără excepție, au fost arbitri internaționali, deosebit de apreciați de către UEFA și FIFA. Unii au arbitrat la Mondiale și Europene și mai toți au avut prestații excelente în cupele europene intercluburi. Toți erau talentați și mai toți primeau cadouri de toate felurile. Fără excepție. De la baremul de joc și până la suveniruri făcute de marile cluburi, unii chiar și șpagă. Mulți dintre ei și-au căpătat la locul de muncă diverse funcții/ posturi în perioada comunistă, și nu numai, tocmai pentru bunele relații interne și internaționale pe care le aveau. Interacționau cu o lume care depășea granițele comunităților din care făceau parte.

Pe cei de azi, practica-i omoară

Ce-i deosebea de arbitrii de azi? Tocmai această imensă calitate de fost fotbalist. Testele fizice și cunoașterea regulamentului erau și atunci, ca și acum, criterii pentru promovarea în eșaloanele superioare. Ele sunt utile, nu și suficiente. Interpretarea reală a jocului de fotbal bate regulile și, uneori, și pregătirea fizică. Acest simț nu poate fi însușit ca urmare a vreunei cărți citite. Nici măcar a unei bune condiții fizice. Fotbalul nu este filosofie. El place tocmai datorită simplității sale. De vreo 20 de ani, a devenit o modă analiza arbitrajelor.

Las deoparte faptul că multor antrenori, conducători și jucători le place să dea tonul la a critica prestațiile, ascunzându-și propria neputință prin pasarea vinii spre calitatea arbitrajului. De multe ori este adevărat. Dar ce se întâmplă în ultimii ani frizează ridicolul. Nu există meci de fotbal în România în care arbitrul să nu greșească, înțesând conspirațiile, spre deliciul presei, care nu înțelege esența. Ba că este cutărică omul CFR-ului, ba al lui Becali șamd. Acuzele curg în valuri. De un singur lucru nu se vorbește, și anume de slaba calitate a pregătirii acestora. În ultima vreme, s-au apucat să arbitreze fotbal toate antitalentele de practicanți ai jocului, eșuați înainte de-a începe să dea cu piciorul în minge. Mai există o categorie: a celor care n-au dat cu piciorul în minge, dar încep arbitrajul sperând că acesta le va deschide noi perspective. Vor să facă din asta o profesie. Talentați sau nu, cunoscători ai fotbalului sau nu, unii tineri știu că pot avea o perspectivă. Multora li se bagă în cap acest lucru de către rude, prieteni sau chiar media. I-am văzut pe debutanți în ligile inferioare. Mulți nu știu să alerge, alții sunt grași sau pitici, majoritatea au musculatura flască și decât să oprească mingea cu piciorul preferă s-o ia în mână. Deși nu discern intenția de neintenție, faultul de henț, avantajul de dezavantaj, injuria de explicație, ofsaidul real de cel pasiv, ei se consideră arbitri.

AJF-iștii FRF n-au performat niciodată

Ba mai mult, sunt încurajați de AJF-iștii tutelari să continue și chiar să fie promovați în lotul arbitrilor din ligile a III-a și a doua. Bineînțeles că nu gratuit! Există o obligație peste tot. Sute de astfel de exemplare împânzesc fotbalul românesc. Slaba lor pregătire, și deci calitate, îi trimite în zona infractorilor. „M-a furat arbitrul!”, auzim voci în toate eșaloanele, la toate meciurile. Toți reprezentanții cluburilor votante FRF se răzvrătesc urlând ca din gură de șarpe împotriva arbitrajelor. Se răzvrătesc și-l votează tot pe Burleanu. Se pare că le place, sunt masochiști soto.

Greșit, nu sunt furați! Arbitrii români nu pot fura. Hoții, de obicei, sunt șmecheri. Am văzut filme cu bănci jefuite. Personajele erau superdotate, aveau calitate și știau meserie. Arbitrii români de azi sunt atât de slabi încât nici să fure nu știu.

Nonvalorile propagă nonvalorile. Cum altfel?

Credeți-mă, cunosc marfa. În consecință, e vorba doar despre penibilul nivel. Interesele obscure ale AJF-iștilor care-i propagă sau ale CCA-ului care este părtaș la promovările diletanților în ligile superioare sunt reale. Cum poate fi altfel când în rândul șefilor de AJF-uri, adică cei care le dau impostorilor avântul spre ligile superioare, nu se regăsesc mai mult de 25% foști arbitri de Liga 1 și nu e niciun fost fotbalist de primă divizie? România are 41 de județe plus Bucureștiul. Nicio structură  fotbalistică teritorială nu are în frunte un fost fotbalist, de Doamne ajută, măcar de nivelul Ligii a II-a, iar ca foști arbitri nu se regăsesc decât 10 în prima ligă. Cu toate acestea 90% dintre structurile județene ale fotbalului sunt conduse de către reprezentanți ai arbitrajului. Este un raport inexistent în țările UE.  De ce credeți că se bulucesc foștii arbitri, mulți dintre ei obscuri, la astfel de funcții? Dar de ce sunt ei susținuți de către FRF? Nu cumva tocmai pentru a nu pierde controlul aranjării unor meciuri? Arbitrajul este arma forte în mâinile FRF. Cu arbitrajul și cu delegările ei știu că pot câștiga o răfuială, pot reduce la tăcere gălăgioșii, pot decide titluri sau retrogradări.

AJF-iștii, baronii fotbalului românesc

Cu alte cuvinte, fotbalul românesc are ca baroni județeni ai fotbalului oameni proveniți din nimeni în drum, nu din somități ale fotbalului. Aceștia formează nucleul dur al votanților lui Burleanu. Acești oameni pentru care atât jocul de fotbal, cât și arbitrajul au fost o corvoadă decid în număr de 42 politica fotbalului românesc. N-au performat vreodată, noțiunea fiindu-le paralelă.  Ei sunt cei cărora Burleanu le oferă avantaje. Îi deleagă observatori la meciuri pe sume lunare cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei. Acești obscuri oameni de fotbal îl primesc pe PLAGIATUS-FRF în teritoriu, îl prezintă primarilor și președinților de Consilii Județene.  Totul pe un covor roșu și cu hârtie igienică la closet. Tot acești oameni asigură mașinăria de vot pro Burleanu a celor de la fotbalul feminin, futsal, copii, juniori și Liga a III-a. Ei sunt dealerii fotbalului electoral. N-au performat în veci ca fotbaliști și, cu excepția a maximum 10, nici ca arbitri. Domnii Boca, Szekely, Olah, S. Prodan, Ciubotaru, Sorescu, Comănescu și Sava, dintre președinții de AJF, știu exact la ce mă refer. E vorba despre performanță.

Cum e turcul și pistolul: habarniști

A performa, conform DEX, înseamnă a avea o realizare deosebită într-un domeniu de activitate. Deci ca fotbaliști n-a avut niciunul vreun rezultat, iar ca arbitri maximum zece dintre ei. Cu astfel de oameni, președintele federației defilează. S-au întâlnit orbul și chiorul. Ei sunt pupincuriștii și dealerii electorali. Cum poate arăta fotbalul în asemenea condiții? Cum e turcul nonperformant, așa și votanții. Păi, dacă ei nu știu, Burleanu nu știe, ce pretenții mai putem avea? Arbitrii sunt doar cioclii de la suprafața fotbalului. În umbra lor, dar mult mai importanți, stau AJF-iștii. Avem votanți neperformanți. Cum ați vrea să fie fotbalul?

Oricum e în cârje sau în metastază. La priveghi vor sta semeți, cu fețe exprimând falsa părere de rău, cei menționați. Credeți că le pasă?