Opinii EVZ
Schimbare majoră în fluxurile petroliere: Arabia Saudită ia locul Rusiei în aprovizionarea UE
O schimbare majoră de magnitudinea unei reașezări strategice are loc în această perioadă în ceea ce privește aprovizionarea cu petrol a statelor Uniunii Europene. Astfel, livrările din Rusia către statele occidentale au scăzut cu 19% în acest an, cantitatea fiind dirijată în schimb către China, pe conducta petrolieră dedicată.
În contrapartidă, petrolul eliberat din Arabia Saudită și statele din Golf au completat necesarul statelor UE.
Deja rafinăriile europene nu mai primesc cantitățile de petrol rus cu care erau obișnuite anii trecuți. E vorba despre o scădere cu o cincime, o cantitate importantă atunci când faci o pivotare strategică majoră în sursele tale de aprovizionare cu petrol de la un furnizor, Rusia, către altul/alții, Arabia Saudită. Iar o asemenea schimbare nu rămâne fără urmări la toate nivelurile, strategic, politic și militar. Principalele porturi ruse din Marea Baltică și Marea Neagră au mai puțin petrol livrat în timp ce livrările au scăzut către UE cu 19%, ele au crescut prin conductele petroliere cu China cu 43% numai în primele 3 luni ale anului, potrivit Bloomberg.
Orientul Mijlociu devine, astfel, într-o formă suficient de abruptă, important pentru Uniunea Europeană, ceea ce reclamă o repoziționare majoră. Petrolul eliberat de către China, pentru că îi era destinat și a fost înlocuit cu cel rus, va fi redirijat către piețele europene. Un petrol mai bun și obținut la prețuri mai reduse, chiar dacă transportul său nu vine prin conducte ci pe petroliere. Nu înseamnă o schimbare de preț, pentru că oferta de petrol OPEC rămâne în aceleași condiții, convenite cu Rusia pentru a menține un anumit nivel de preț, circa 70 dolari pe baril, doar că profiturile se mută mai degrabă spre saudiți și statele Golfului decât spre Rusia lui Putin, care în noile condiții și acordurile pe termen lung cu China ar putea să aprovizioneze cu o cantitate mai redusă de resursă financiară bugetul rus.
Ne puteți urmări și pe Google News
Petrolul brut tip Ural al rușilor oricum scădea vetiginos pe piața UE, ajungând deja al patrulea an consecutiv cu recorduri negative ale prețului. Se pare că în discuție au intrat și costurile traversării strâmtorilor de la Marea Neagră, Bosfor și Dardanele, de către petrolierele încărcate la Novorossisk, și acelea cu limite de tonaj, față de nivelul de resursă ce poate intra într-un petrolier ce vine din Golf pe marea deschisă sau chiar prin Canalul de Suez. Nivelul încărcării se regăsește și la Marea Baltică, la portul Primorsk, cel mai important port pentru exportul de petrol din Rusia. Evaluarea dimensiunii scăderii vine de la nivelul de încărcare și solicitări a petrolierelor pe această rută comperativ cu cele din zona Golfului, unde solicitările de transport au crescut proportional.
Prin conducte, prin porturile estice ale Rusiei - Kozmino, De-Kastri și Prigorodnoye, Rusia exportă în China 30 milioane de tone petrol anual respectiv circa 600,000 barili pe zi anul trecut. Numai în primul trimestru, potrivit Transneft, livrările prin conducte în primele 3 luni ale anului au crescut cu 43% la 750.000 de barili pe relația Rusia-China.
SUA are de asemenea o componentă importantă de petrol livrat statelor UE, venit cu precădere din petrolul de șist exploatat. Exporturile americane către toate destinațiile au atins un record de 2,3 milioane de barili de petrol săptămâna trecută, așa cum cargourile petroliere transatlantice și-au crescut substanțial numărul și și-au diversificat rutele. Rezultatul major este o recompunere a relației transatlantice pe noile baze ce includ aprovizionarea cu petrol, dar și o redesenare a spațiului de interese energetice ale statelor Uniunii Europene de la Rusia la Orientul Mijlociu și statele arabe, cu precădere statele din Golf.
La nivel strategic, evoluția dinamică reclamă o reașezare a intereselor strategice ale UE în raport cu Orientul Mijlociu, la o scară de relevanță chiar mai mare decât o are azi SUA, dar reclamă și un control și supervizare de securitate mai mare pe transportul maritim la nivelul Atlanticului de Nord, cu preponderență zona Islanda-Marea Britanie-Norvegia, abandonată în ultima vreme sau măcar cu o prezență mai redusă, după cum o arată ultimele strategii militare britanice. Revenirea s-a făcut repede, dar e nevoie de timp pentru a securitiza regiunea în fața navelor de luptă și a submarinelor ruse, după cum au anunțat-o deja autoritățile aliate.
Nu în ultimul rând, Marea Mediterană, cu precădere Estul Mediteranei, devine crucială în aprovizionarea cu petrol și în securitatea energetică europeană, cu precădere, o zonă în care funcționează din plin sistemul A2AD – Anti Area and Aircraft Denial, zona de interdicție de survol a Rusiei - în zona Tartus-Latakia, în fond pe toată zona de est a Mediteranei. Deci rolul acelei incursiuni a Rusiei în Siria nu a fost doar securizarea bazelor sale militare cedate de regimul Al Assad, nu numai blocarea aprovizionării cu gaz din câmpul Leviathan, disputat de Egipt, Liban, Israel, autoritatea Palestiniană și Cipru, cu drept de control asupra conductei subacvatice către Turcia și Europa, ci și pentru controlul, blocarea și presiuni pe aprovizionarea cu petrol din zona Golfului a UE. O reașezare de priorități și abordări care e tot mai necesară și mai actuală.
Recomandările noastre
