Aproape 15% din populația lumii a suferit de boala Lyme, afecțiunea transmisă de căpușe. Studiu

Sursa: Dreamstime.com

Un studiu de specialitate vine să arată faptul că peste 14% din oamenii de pe Glob au suferit de boala Lyme, Europa Centrală înregistrând cea mai mare rată de infectare, de 20%. Cei mai expuși riscului sunt bărbații de peste 50 de ani din zonele rurale, concluzionează studiul publicat în revista BMJ Global Health.

Boala Lyme nu este fatală, dar simptomele sale nu sunt deloc de neglijat. Printre acestea se numără durerile musculare și articulare, cefaleea, greață și vărsături, asemănător unui gripe.

Studiu despre incidența bolii Lyme

Din dorința de a afla care este incidența bolii Lyme pe Glob, oamenii de știință au coroborat date din 89 de studii diferite. Boala este provocată de bacteria Borrelia burgdorferi (Bb), iar în urma studiilor, aceasta a fost regăsită în sângele a 14,5% dintre subiecții cercetării, dintr-un total de aproximativ 160.000 de participanți.

„Aceasta este cea mai cuprinzătoare și mai actualizată revizuire sistematică a prevalenței bolii la nivel mondial”, spun autorii studiului.

Cele mai mari rate de infectare, după regiunea Europei Centrale, au fost înregistrate în Asia de Est cu 15,9%, Europa Vestică cu 13,5% și Europa Estică cu 10,4%. Pe de altă parte, cea mai mică rată de infectare o înregistrează Caraibe, cu doar 2%.

Cazurile de pacienți cu boala Lyme s-au dublat în ultimii 12 ani

Studiile anterioare arată că afecțiunile transmise de căpușe s-au dublat din 2010 și până acum. Un motiv ar fi legat de verile mai lungi și mai uscate, cauzate de schimbările la nivelul climei, migrarea unor specii de animale sau „contactul din ce în ce mai frecvent cu animalele de companie”, după cum descrie studiul invocat.

Mai mult, fermierii ori lucrătorii care se ocupă de creșterea unor animale precum ori sau câini sunt categoriile cele mai expuse riscului de a se infecta cu bacteria Borrelia burgdorferi.

Autorii studiului spun că cercetarea a utilizat o tehnică analitică numită western blot, care ar fi mult mai fiabilă, astfel că folosirea acesteia „ar putea ar putea îmbunătăți semnificativ acuratețea” ce vor fi realizate în viitor, conform  Antena 3.

Cum se poate pune un diagnostic corect

Medicul Tudor Ciuhodaru spune că depistarea incipientă a Boreliozei (Boala Lyme) este crucială. Maladia mimează de multe ori simptomele altor boli, fapt care poate duce la un diagnostic greșit.

„Am tras un semnal de alarmă de o mie de ori, exact ca acele 1.000 de fețe ale acestei maladii, boala Lyme, pentru că ea poate mima aproximativ 200 de afecțiuni. Dacă vorbim despre prevenție, nu uitați că această mușcătură de căpușă trece deseori neobservată. Mai puțin de 30% dintre pacienți își amintesc pentru că este acea secreție anestezică care ne face să nu depistăm această mușcătură.

Un diagnostic corect și complet se pune pe anamneză. Adică ai fost mușcat de o căpușă sau ai fost în zone de risc, respectiv zonele verzi umede, în al doilea rând, apar acele simptome necaracteristice, tip gripă de vară, cu febră, astenie, dureri musculare, dar esențial este acel eritem migrator, practic o erupție în formă de țintă de arc care poate orienta diagnosticul, dublat de examenele serologice”,  a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, la Antena 3.

Atenție la simptomele resimțite după mușcătură

Medicul le recomandă celor care au fost în zone de risc sau care au fost mușcați de o căpușă să fie foarte atenți la simptome.

„În momentul în care ați fost mușcat de o căpușă sau mergeți într-o zonă de risc și consemnați apariția unor simptome ciudate, atât la locul mușcăturii cât și generale, de tipul durere în gât, iritație, slăbiciune, manifestări alergice, mergeți la un consult complet și corect pentru că depistarea la timp este tratabilă. Dacă nu, se poate ajunge la forme severe”, a mai explicat medicul.