"Românii au rezistat pentru că și-au apărat mai mult limba și identitatea decât viața", afirmă Ioan Aurel Pop într-un Interviu acordat revistei "Frontiera" a Poliție Române de Frontieră. "După admiterea la facultate, am fost dus în armată, ca militar cu termen redus, și am învățat să fac paza frontierei la Grăniceri, în locul „unde se agață harta”, la Sighetul Marmației", povestește Ioan Aurel Pop, care oferă revistei și câteva fotografii de când era militar, pe care le reproducem și noi aici. "Armata a fost un chin, în multe privințe, dar ne-a învățat că nimic nu se poate obține în viață fără efort, ne-a obișnuit cu greul, ne-a dat lecții bune și rele. Până la urmă, privind retroactiv, consider armata, pentru mine, o experiență care a meritat trăită. Am făcut, timp de o lună, și paza frontierei, la granița cu Uniunea Sovietică, la pichetul Stânișorul, aproape de județul Suceava. Am ajuns la destinație cu mocănița, pe Valea Vaserului. Acolo nu erau sârmă ghimpată și fâșie arată, ci stâlpi de frontieră, fiind zonă accidentată, de munte, iar oile și caii treceau câteodată „la ruși” și invers. Oamenii nu prea treceau ilegal fiindcă nu aveau de ce. Era același regim comunist peste tot. Se simțea și atunci o mare nedreptate pentru maramureșeni, fiindcă partea de nord a vechii Țări a Maramureșului se afla în URSS, azi este în Ucraina, unde, în câteva zeci de sate, mai trăiau români care, în mare parte, aveau rude la sud de Tisa, în România, iar trecerea legală a frontierei se făcea greu și strict controlat", mai istorisește actualul președinte al Academiei. Cu riscul de a-l enerva rău pe secretarul general al GDS, mai reproducem din revista Poliției de Frontieră o frază despre români a "periculosului" Ioan Aurel Pop: "Românii s-au extins și dincolo de Nistru și sunt prezenți încă și la sud de Dunăre. Românii au fost mereu un popor viguros, fapt pentru care sunt și astăzi, cu toate crizele și necazurile, cel mai numeros popor din SE Europei. Noi suntem români printr-un dat al lui Dumnezeu. Nu ne-am ales noi să fim români, după cum nu ne-am ales noi părinții! Dacă ne iubim mama (în foto e mama academicianului), atunci trebuie să ne iubim și țara, națiunea, poporul acesta, cu toate ale sale. Seneca a spus că nu-și iubește țara pentru că este mare, ci pentru că este a lui. La fel și noi! Eu cred că iubirea de patrie nu se discută, nu este facultativă. Ea se aplică, adică se revarsă peste țară din sufletele noastre, fiindcă numai așa putem trăi demn pe această lume". --