Anunțul momentului la Hollywood. Un actor celebru are HIV din 2007 și a trăit un coșmar timp de 14 ani

Billy Porter, actor devenit celebru și prin ținutele pe care le afișează la evenimentele mondene, a anunțat că are HIV, încă din anul 2007.

Billy Porter, actor american în vârstă de 51 de ani, a anunțat, astăzi, că are HIV. Vestea a primit-o din partea medicilor în anul 2007, dar a ținut secret acest lucru pe care nu i l-a comunicat nici măcar mamei sale. „Am încercat să-mi construiesc o viață și o carieră. Și nu eram convins că pot să fac asta, în condițiile în care oamenii ar fi știut acest secret. Era un alt mod în care aș fi fost discriminat, într-o profesie discriminatorie, a explicat Billy Porter.

Actorul Billy Porter a avut o problemă mare: „Rușinea acumulată la acea vreme m-a redus la tăcere”

El a mai precizat că 2007 a fost un an îngrozitor. Pentru că, tot atunci, a fost diagnosticat și cu diabet. La vremea respectivă, actorul își declarase falimentul personal.

„Rușinea acumulată la acea vreme m-a redus la tăcere pentru o perioadă de 14 ani. Infectarea cu HIV, în condițiile în care eu am crescut într-o familie penticostală, foarte religioasă, este pedeapsa de la Dumnezeu”, a mai afirmat Billy Porter, conform pagesix.com.

Mama sa a avut probleme din punct de vedere religios

Porter s-a mutat, în timpul pandemiei, alături de soțul său, Adam Smith, în Long Island. El a spus că perioada de carantină l-a ajutat să înțeleagă evenimente teribile din trecutul său. „Mi-am dat seama că nu a existat niciun moment în viața mea în care să nu fi fost traumatizat. Dar traumele m-au ajutat și să merg mai departe, să-mi continui povestea”, a mai afirmat actorul american.

În serialul „Pose”, el a jucat rolul unui personaj infectat cu HIV. Iar această experiență l-a ajutat să accepte realitatea. „Astfel am avut ocazia să spun ceea ce voiam să spun în viața reală”. Actorul a mai declarat că a fost atât de rușinat de faptul că fusese diagnosticat cu HIV, încât nici mamei sale nu i-a spus vestea. Femeia fusese persecutată din punct de vedere religios, pentru că fiul ei este gay.