Vaccinarea cu Johnson & Johnson în cabinetele medicilor a fost amânată. Care este motivul

Vaccinarea cu Johnson & Johnson în cabinetele medicilor a fost amânată. Care este motivulsursa foto. EVZ

Medicii de familie au determinat ca vaccinare cu Johnson & Johnson în cabinetele lor să se amâne din mai multe motive.

Vaccinarea cu Johnson & Johnson a fost amânată. Procesul ar fi trwbuit să înceapă astăzi, 4 mai, însă a fost amânată din cauza medicilor de familie care nu știu căte doze de vaccin să ceară pentru a nu face risipă, deoarece cerere este extrem de mică.

Un alt factor care a determinat amânarea vaccinării cu serul de la Johnson & Johnson în cabinetele medicilor de familie, este lipsa de fonduri a acestora pentru a achiziționa aparatura necesară pentru stocarea și administrarea vaccinurilor.

Vaccinarea împotriva coronavirusului cu serul Johnson&Johnson în cabinetele medicilor de familie nu va începe astăzi, așa cum anunţase vicepreședintele Comitetului național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, Andrei Baciu, pe Facebook.

Vaccinul nedorit de români

Medicii de familie se plâng că nu pot începe imunizarea în cabinetele proprii fie pentru că nu au cereri şi nu ştiu câte doze să ceară, fie din lipsă de bani pentru a achiziționa toate echipamentele necesare vaccinării cu serul de la Johnson & Johnson.

„Avem echipamentele pe care noi ni le-am achiziționat și pe care le avem în mod obișnuit, nu am primit niciun fel de materiale de la DSP. Sunt niște bani care se supun taxelor și impozitelor și care deja trebuie să acopere foarte multe lucruri, precum plata asistentei și achiziționarea echipamentelor. Am primit mail săptămâna trecută pentru a fi întrebați când suntem găsiți să ni se livreze dozele de vaccin și recunosc cinstit că am refuzat. În primul rând, nu am o listă suficient de lungă de doritori ai vaccinului Johnson & Johnson și atunci am temporizat pentru săptămâna aceasta despre ce număr de doze poate fi vorba, astfel încât să nu ne trezim că primim un număr de doze pe care noi nu le putem folosi și avem după aceea dificultăți cu DSP, eventual să le restituim, cum ni se întâmplă de obicei”, a declarat medicul Eva Cristescu, la Digi 24.