ANUNȚUL făcut de un fost deputat ALDE: „Construim un nou partid”
- Iasmina Ardelean
- 5 mai 2017, 15:19
Deputatul Eugen Durbacă, care a fost exclus ieri din ALDE alături de fostul copreşedinte al partidului, Daniel Constantin, şi deputatul Mircea Banias, a declarat, astăzi, că împreună vor face un alt partid şi un nou grup parlamentar.
El a spus că nu va contesta decizia de excludere din ALDE.
„Construim un nou partid. Noi, fostul Partid Conservator, avem organizaţii în 36 dintre cele 41 de judeţe. Facem alt partid, facem şi un nou grup parlamentar - noi cei trei excluşi şi încă doi colegi care urmează să fie daţi afară - aşteptăm să vină şi alţi parlamentari alături de noi. Nu se termină lumea pentru că am fost exclus”, a precizat Eugen Durbacă, menţionând că ştie cine vor fi ceilalţi doi colegi care vor fi excluşi cât de curând din ALDE, dar nu vrea să le facă publice numele.
El a adăugat că „era de aşteptat să fim excluşi. Noi suntem semnatarii acţiunii în instanţă prin care am contestat Congresul ALDE ca fiind nestatutar şi, de asemenea, am făcut acţiune în instanţă că dorim să se revină la situaţia iniţială, la cele două partide Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator (PLR). Săptămâna trecută, ni s-a cerut să ne retragem acţiunile. Sigur că nu am retras nimic, când noi considerăm că este corect. Gestul conducerii ALDE nu mi se pare firesc. Pe mine, domnul Tăriceanu, om la 70 de ani, m-a decepţionat. Nu este un om serios. Minte aşa cum respiră”, a spus fostul deputat ALDE, citat de Agerpres.
În urmă cu o săptămână, Durbacă a fost schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene ALDE Galaţi, locul lui fiind luat de fostul secretar de stat Cristian Dima, provenit din PLR şi care ocupase una dintre funcţiile de prim-vicepreşedinte.