Anunţ oficial la Ministerul Finanţelor. Datoria publică a ajuns la 47,8% din PIB

Anunţ oficial la Ministerul Finanţelor. Datoria publică a ajuns la 47,8% din PIB Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ministerul Finanţelor a anunţat recent că datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) totaliza la finele primei luni din acest an peste 503,6 miliarde de lei.

Anunţ oficial la Ministerul Finanţelor. Datoria publică a ajuns la 47,8% din PIB, faţă de 498,35 miliarde lei (47,3% din PIB) cât era la sfârşitul anului 2020.

Conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor, din aceasta sumă, 14,5 miliarde de lei reprezenta datoria pe termen scurt, iar restul datoria pe termen mediu şi lung. Aceeşi sursă notează că partea cea mai mare parte din această datorie, respectiv 424,77 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat.

Anunţ oficial la Ministerul Finanţelor

Datoria administraţiei publice centrale se ridica la 487,68 miliarde de lei, din care 473,206 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte din datorie este în lei (n.r. - 230,59 miliarde de lei) şi euro (n.r. - 214,57 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale se ridica la 15,91 miliarde de lei la finalul lunii ianuarie. 15,88 miliarde de lei reprezintă datoria publică pe termen mediu şi lung.

Altfel, economia României a făcut faţă crizei generate de pandemia de coronavirus mai bine decât era aşteptat. În acest context, oficialii de la Bruxelles şi-ar putea îmbunătăţi estimările privind evoluţia din acest an în prognoza de primăvară a Comisiei Europene, care va fi publicată în luna mai.

Veşti bune de la Bruxelles

Asta a declarat în urmă cu şase zile comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni. Acesta a participat la o conferinţă online pe tema proiectului revizuit al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Evenimentul a fost organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

„În prognoza de iarnă, am estimat o scădere a PIB-ului de 5%, faţă de 6,3% la nivelul UE. Mai departe, prognoza noastră a fost pentru o creştere de 3,8% anul acesta şi 4% anul viitor. Însă aceasta era înainte să vină datele aferente ultimului trimestru al anului 2020, care au arătat un parcurs mai bun decât era de aşteptat, iar PIB-ul a scăzut cu 3,9% anul trecut, evoluţie mai bună decât estimările noastre anterioare.

Am putea foarte bine să ne uităm să revizuim în creştere aceste cifre când vom prezenta prognoza noastră de primăvară, în luna mai, în cazul în care vom avea un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă agreat la modul general cu Comisia Europeană şi transmis în mod formal, înainte de data-limită pentru aceste previziuni, care este sfârşitul lunii aprilie”, a precizat Paolo Gentiloni.