Anunț important pentru toți românii care stau la bloc. Trebuie să facă de urgență asta. Consecințele sunt grave
- Emma Cristescu
- 10 martie 2022, 13:47
Furnizorii de utilități pot să-i debranșeze rău-platnicii de la apă, canalizare și salubritate. După ce starea de alertă a fost ridicată din 8 martie, autoritățile au venit cu o veste proastă pentru oamenii care stau la bloc. Este indicat să plătiți facturile cât mai repede.
Cei care stau la bloc vor avea de suferit după eliminarea stării de alertă. Furnizorii de utilități au din nou dreptul de a debranșa rău-platnicii la apă, canalizare și salubritate. Interdicția de debranșare de la apă, canalizare și salubritate nu mai există. Facturile trebuie plătite de urgență, iar autoritățile nu mai așteaptă.
Potrivit OUG nr. 70/2020, orice operațiune de debranșare de la utilități (n. red. gaze naturale, electricitate, apă, canalizare sau salubritate) a fost amânată până după încheierea stării de alertă.
Debranșarea de la rețelele de furnizare a electricității și gazelor naturale s-a putut realiza din noiembrie 2021, deoarece autoritățile au observat că foarte mulți oameni amânau momentul plății. Aceștia nu își mai achitau facturile.
Criza energetică le-a dat bătăi de cap românilor
Anca Sinea, vicepreședinte al Asociației Centrul pentru Studiul Democrației și coordonator al proiectului Observatorul Român al Sărăciei Energetice, a discutat despre criza energetică.
Conform datelor culese de aceștia, pentru 45,3% din populație facturile la energie sunt o mare problemă, iar viața lor este afectată din punct de vedere financiar. Oamenii plătesc peste 10% din bugetul familiei pentru utilități și nu mai cumpără medicamente, haine, alimente, etc.
„În ceea ce privește înțelegerea sărăciei energetice, datele rămân o problemă mare. Putem să evaluăm o modificare uitându-ne la datele un pic mai îndepărtate. Înainte de criza pandemică aveam o situație destul de clară asupra românilor care plăteau din bugetul de familie utilitățile și ajungeau sub pragul de sărăcie. În 2015 aveam sub 10% dintre români, înainte de criza pandemică, acest procent a crescut la 13%. Intuim că scăderea veniturilor familiare și creșterea prețurilor au pus o presiune mare pe bugetele de familie. Impactul asupra bunăstării oamenilor de rând, a consumatorilor, este mult mai mare.
După ce își plătesc facturile, aproximativ 13% dintre români cad sub pragul de sărăcie materială. Peste 45% dintre români înainte de criza pandemică plăteau mai mult de 10% din buget pentru energie. Acesta este un indicator al sărăciei energetice”, a spus Anca Sinea într-o ediție a emisiunii „Subiecte Capital”.