Compania Metrorex a eliberat un comunicat de presă prin care îi anunță pe călători că numărul de jandarmi meniți să asigure respectarea regulilor impuse de pandemia de Coronavirus s-a mărit substanțial.
Potrivit unui comunicat, până la prezentarea forţelor de Poliţie, în situaţiile de urgenţă controlorii de acces şi agenţii de securitate vor îndruma călătorii, prin anunţuri la staţia de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze staţiile de metrou până la reglementarea situaţiei.
De asemenea, Metrorex precizează că zilnic se acţionează în schimburi, cu 24 de agenţi de poliţie, 12 echipe mixte poliţie/jandarmi, cu două echipe în ţinută civilă, fiind aplicate aproximativ 50/60 de sancţiuni.
„În contextul evoluţiei riscului de îmbolnăvire cu Covid-19, dar şi a urgenţelor medicale înregistrate în 7 octombrie 2020, astăzi, 9 octombrie 2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, cei ai Poliţiei Metrou, ai firmelor de pază la metrou, precum şi reprezentanţii Metrorex.
În cadrul întâlnirii s-a evaluat modul de acţionare existent, astfel: se acţionează zilnic, în schimburi, cu 24 de agenţi de poliţie, 12 echipe mixte poliţie/ jandarmi, cu două echipe în ţinută civilă, acordându-se aproximativ 50/60 de sancţiuni zilnice; având în vedere evoluţia pandemiei Covid-19, s-au făcut demersuri pentru suplimentarea numărului de jandarmi; în cele 63 de staţii de metrou acţionează zilnic 320 de agenţi de pază în trenurile de metrou şi staţii, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile. Faţă de situaţiile de urgenţă înregistrate, se fac demersuri la ISUB-IF pentru realizarea unor întâlniri care să clarifice procedurile de intervenţie ale acestora”, se arată în comunicat.
În plus, s-au discutat posibilităţile în ceea ce priveşte colaborarea cu Poliţia Locală de la nivelul municipiului Bucureşti, urmând a se solicita o întâlnire, raportat la posibilităţile acestora de a asigura sprijin la gurile de acces de metrou, în situaţii de urgenţă.
„S-a actualizat modul de acţionare în ceea ce priveşte aplicarea procedurilor de comunicare în situaţii de urgenţă pe fluxul informaţional Metrorex - Poliţia Metrou, respectiv firme de pază - Metrorex şi firme de pază - Poliţia Metrou. Astfel, în situaţiile de urgenţă, până la prezentarea forţelor de Poliţie, controlorii de acces şi agenţii de securitate vor îndruma călătorii, prin anunţuri la staţia de sonorizare, respectiv prin recomandări verbale, să nu acceseze staţiile de metrou până la reglementarea situaţiei”, susţine Metrorex, conform Agerpres.