Anunț al AUR de 1 Aprilie. Se recrutează primari pe Facebook: „Mândru că este români”

Anunț al AUR de 1 Aprilie. Se recrutează primari pe Facebook: „Mândru că este români” sursa foto. EVZ

Episod nou creat de formațiunea AUR. Recrutarea candidaților pentru funcția de primar a trecut pe Facebook. Persoana care vrea să fie primar nu trebuie decât să îndeplinească o singură condiție: să fie „mândru că este români (sic)”.

AUR Ialomița caută candidați pentru funcția de primar în două comune din Ialomița. În cele două comune vor fi organizate alegeri anticipate. Mesajul a fost publicat pe Facebook, împreună cu ceea ce am putea numi - profilul candidatului. Astfel, persoana care vrea să fie primar trebuie să fie „mândru că este români.

Alegeri anticipate în două comune ialomițene

În comunele ialomițene Gura Ialomiței și Ion Roată se vor organiza alegeri anticipate pentru funcția de primar. Cele două comune au rămas fără edil. Primarul din Gura Ialomiței a murit la începutul acestui an. În comuna Ion Roată mandatul primarului a fost invalidat din cauza problemelor de integritate.

În aceste condiții, pentru viitoarele alegeri anticipate din cele două comune, Alianța pentru Unirea Românilor recrutează candidați pe Facebook. Anunțul AUR pare unul de la mica publicitate: „AUR Ialomița scoate la concurs 2 posturi de primar”. Mesajul a fost publicat de senatoarea AUR Rodica Boancă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform mesajului postat, candidații trebuie să aibă cel puțin 24 de ani, să nu fie infractori și să fie persoane respectate de consăteni şi de colegi.

În mesaj, se mai precizează că cel care vrea să fie primar trebuie să fie „mândru că este români (sic)”.

„Anunțul este foarte serios”, chiar dacă a fost postat pe 1 Aprilie

Pentru a se asigura că mesajul nu este luat în glumă de internauți, mai ales că a fost publicat pe 1 aprilie, Rodica Boancă a ținut să precizeze că „anunțul este foarte serios”.

Actuala situație vine în mometul în care liderii AUR din toate județele sunt tot mai contestați de către intelectualitatea românească și de către celelalte formațiuni politice în privința nivelului de pregătire profesională și a posibilităților de exprimare și de adresare către populația țării. Neputându-li-se refuza patriotismul, liderii AUR sunt considerați un pericol pentru democrția românească deoarece încurajează ideile extremiste de dreapta.