Guvernul pune la bătaie garanții în valoare de două miliarde de lei, pentru creditarea IMM-urilor, însă patronii nu se înghesuie să ia împrumuturi și dau vina pe condițiile impuse de bănci.
Valoarea medie a finanțărilor acordate de bănci prin Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, gestionat de Fondul Național de Garantare (FNGCIMM), este de circa 300.000 de lei, adică o sumă de peste 16 ori mai mică față de cele 5 milioane de lei, cât e limita maximă a creditului, potrivit datelor furnizate EVZ de băncile care oferă împrumuturi prin program. Principalul motiv care frânează creditarea, invocat de oamenii de afaceri, este că instituțiile de credit cer garanții peste garanții înainte să vireze banii în conturile beneficiarilor.
Evaluatorul, buturuga mică
Practic, fiecare bancă lucrează cu anumiți evaluatori. Trimiși să analizeze bunurile cu care patronii de IMM-uri vor să gireze un credit, aceștia iau în calcul o valoare mult mai mică față de cea reală, se plâng antreprenorii.
„Banca te trimite la un evaluator agreat, care parcă te analizează în dușmănie. Pui gaj un activ valoros, dar ți-l evaluează la doi lei și așa ajungi să semnezi un angajament prin care garantezi și cu averea familiei. Dacă primești un cec fals și nu poți achita rata, banca îți execută și casă și tot”, a declarat pentru EVZ președintele Federaţiei Regionale a Patronatelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Regiunea Nord-Est, Neculai Vițelaru. Așa se face că valoarea creditului ajunge să fie de doar 30% din cea a garanțiilor depuse.
Multe bănci, puține credite
FNGCIMM a acordat până în prezent 47 de garanții în sumă de circa zece milioane de lei, pentru finanțări de aproximativ 23 milioane de lei. Cele mai active bănci sunt Veneto Banca, CEC Bank, Banca Românească, Banca Transilvania, Banca Carpatica, Volksbank, BCR și OTP Bank, potrivit datelor furnizate de fond, la cererea EVZ. Situația s-ar putea schimba în perioada următoare, în condițiile în care Veneto Banca are în analiză cereri de finanțare de circa 4,4 milioane de lei, iar BCR a înregistrat un volum total de solicitări de aproximativ 44 milioane de lei. Clienții CEC Bank au accesat deja finanțări de circa 8,5 milioane de lei.
Majoritatea IMM-urilor care au solicitat credite în baza programului activează în domeniul comerțului, fapt care explică și valoarea mică a creditului mediu, de numai 300.000 de lei. „De regulă, investițiile însemnate se fac în producție, iar aici sunt mai active companiile mari, nu IMM-urile”, spune Corina Constantin, consultant în management.
Totodată, printre IMM-urile care au solicitat credite se numără și cele din agricultură și manufactură, turism și servicii.
Statul, clientul favorit
Printre motivele pentru care IMM-urile nu se înghesuie să ia bani de la bănci se numără și faptul că acestea preferă să crediteze statul, întrucât este un debitor care nu prezintă risc de neplată. Totodată, sumele accesate sunt mari, ceea ce, per ansamblu, înseamnă costuri mai mici pentru bănci.
„Cât timp statul va continua să se împrumute de la băncile comerciale din țară, antreprenorii nu vor avea acces la bani. Pentru o bancă este mai rentabil să crediteze statul, în loc să acorde zeci de credite, cu valori mici, unor clienți care riscă să nu le mai poată rambursa, în condițiile în care acordarea unui credit presupune și costuri, ca analiza dosarului”, spune Neculai Vițelaru.