Antreprenoriatul feminin - în Italia, una din trei femei este paralizată de teama de eșec

Antreprenoriatul feminin - în Italia, una din trei femei este paralizată de teama de eșec

Într-o țară în care companiile conduse de femei reprezintă 22,18% din totalul antreprenoriatului - comparativ, conform datelor Unioncamere, cu o medie la nivelul UE de 32% - femeile italiene care încearcă să înceapă singure o carieră au o teamă mai mare de eșec decât colegii lor europeni. Factorul birocratic, perceput ca un obstacol de o importanță deloc nesemnificativă, frânează și creșterea autonomă a ocupării forței de muncă.

Acesta este cadrul care reiese din studiul promovat de Women in Business Observatory care constată că în timp ce femeile antreprenoare italiene care doresc să deschidă un start-up sunt conduse de dorința de a face afaceri (20,5%) și de posibilitatea de a fi creative ( 21 %), cele din alte țări sunt motivate în principal de dorința de autonomie profesională (54,5% în Franța) și personală (echilibrul dintre viața profesională și viața privată este de 37,7% în Marea Britanie).

Tema gestionării ''vieţii private versus muncă'' este una dintre cele mai dureroase probleme, având în vedere că, pentru 21,9% dintre femeile antreprenoare, situaţia este percepută ca un efort suplimentar care se adaugă celui depus pentru muncă. Formarea și background-ul cultural, la rândul lor, au şi ele o pondere mare asupra fricii de eșec. Toţi aceşti factori, combinați, se traduc printr-o abandonare timpurie a proiectelor.  

Femeile sunt tot mai atrase de startup-uri

Din analiza efectuată, reiese că femeile de afaceri italiene au ''o mentalitate non-pozitivă, precum și un sentiment evident de inadecvare''. Chiar dacă doar 13,5% dintre femeile antreprenoare indică stereotipurile și prejudecățile de gen ca un obstacol în calea afirmării lor, este necesară o schimbare de conștientizare la femei, pentru ca acestea să poată avea o mai mare încredere în sine:  35,7%  recunosc că sunt reținute de frica de eșec și peste 4 din 10 femei sunt convinse că întâmpină mai multe dificultăți în dezvoltarea unei afaceri decât bărbații. În Franța, aceeași viziune este împărtășită de doar 18% dintre femei; în Germania de 29,4% și în Marea Britanie de 29,5%. Însă schimbarea mentalității ar putea fi deja în curs, deoarece 38% dintre femeile antreprenoare tind să aibă o forță de muncă alcătuită între 75 și 100% din femei, cu scopul de a contribui la emanciparea feminină. O tendință prezentă în toate țările, şi extrem de evidentă în Germania, unde personalitatea este elementul principal pentru 82% dintre oamenii de afaceri și femeile intervievate. În Italia, caracterul este considerat relevant în 61% din cazuri, experiența în 55% și calificările doar în 27%. Când angajatorul este femeie, relevanța personalității crește la 64%. Potrivit sondajului, femeile antreprenoare italiene au obiective foarte clare: printre prioritățile lor se numără căutarea unui echilibru între viața profesională și viața privată (47,5%) și în  44,8% din cazuri extinderea afacerii lor. Conform Unioncamere, la sfârșitul lunii septembrie 2022 erau înregistrate 2.000 de startup-uri feminine inovatoare, cu o creștere de 40% față de ultimii doi ani, potrivit rainews.it

''În Italia există un potențial feminin mare în afaceri și este parțial neexprimat'', comentează Umberto Zola, de la Observatorul Femei în Afaceri. ''Datele ne arată că trebuie să lucrăm pe două fronturi. Pe de o parte, birocratic și legislativ, pentru a sprijini antreprenoriatul feminin prin proiecte dedicate. Pe de altă parte, pe frontul social, deoarece există prea multe femei care continuă să se  lovească de prejudecăți și inegalități, chiar dacă minore''.

 

(Traducerea Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News