Antrenorul Steven Gerrard, impresionat de Ianis Hagi. Cuvintele care îi dau aripi internaționalului român

Antrenorul Steven Gerrard, impresionat de Ianis Hagi. Cuvintele care îi dau aripi internaționalului român

Steven Gerrard a oferit declarații măgulitoare la adresa mijlocașului român Ianis Hagi

Steven Gerrard, managerul lui Glasgow Rangers, este deja impresionat de calitățile pe care le are Ianis Hagi. Fostul mare mijlocaș al lui Liverpool și al naționalei Angliei a remarcat că Ianis lovește mingea cu ambele picioare, în condițiile în care, nativ, el este dreptaci. Gerrard a povestit că și el a exersat loviturile cu stângul, din copilărie, dar nu reușea ceea ce poate să facă românul.

„Are două tunuri în picioare, pentru că așa a crescut. Nu știu dacă i se datorează tatălui său ori unuia dintre antrenorii lui sau dacă Ianis însuși a căutat acest lucru. E excelent că, la vârsta lui, are ambele picioare atât de puternice și precise.

Cel mai mare compliment este că oamenii care îl privesc în premieră nu sunt siguri care parte e mai tare. Se simte în largul lui și cu stângul, și cu dreptul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Îmi amintesc exersând cu stângul încă de când aveam patru sau cinci ani, iar piciorul meu stâng nici nu se apropie de acuratețea lui. Mă întreb când a început el? Și a insistat!”, a spus Gerrard.