Antrenorul de la FCSB se bucură că a scăpat de marea problemă: „Atmosfera la echipă este foarte bună fără el”
- Andrei Călin
- 16 iulie 2018, 17:52
Nicolae Dică, antrenorul echipei FCSB, a lăsat de înțeles că se bucură după ce a scăpat de atacantul Denis Alibec, ajuns în Arabia Saudită.
Nicolae Dică a afirmat că atmosfera în lotul celor de la FCSB este foarte liniștită, după transferul lui Denis Alibec la Al Shabab. Tehnicianul „roș-albaștrilor” a vorbit și despre motivele care l-au determinat să continue și în sezonul viitor pe banca echipei finanțate de Gigi Becali.
„Atmosfera la echipă e foarte bună fără Alibec! Eu iubesc acest club, am făcut performanță ca jucător, consider că și ca antrenor în acest an pe care l-am petrecut la Steaua am avut cu echipa evoluții bune. Am reușit în Europa să mergem în primăvara europeană, dar e păcat că am pierdut campionatul. Știe toată lumea cum l-am pierdut... Mi-am dorit să rămân în continuare, să dovedesc că pot să ajut mai mult echipa, să avem rezultate mai bune și că am încredere mare în jucătorii pe care-i antrenez", a spus Dică.