Ion Țibru, în prezent în vârstă de 65 de ani, în calitate de antrenor al unei echipe de handbal feminin pe care acesta a organizat-o, începând cu anul 2010, în cadrul unui club sportiv din mun. București, a dobândit, de-a lungul timpului, autoritate și influență asupra mai multor componente ale echipei, minore cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani (persoane vulnerabile atât prin prisma vârstei cât și prin prisma situațiilor personale și familiale).

În acest context, în perioada iulie 2013-iunie 2015, profitând de împrejurările create în cadrul cantonamentelor pe care acesta le-a organizat – Costinești, iulie 2013 și iulie 2014; Predeal, decembrie 2014 – sau invitând minorele la locuința sa din București, sub diverse pretexte (în special, acela de a merge împreună la diverse școli pentru a împărți pliante pentru promovarea echipei de handbal), prin constrângere (de cele mai multe ori morală dar și fizică), a întreținut raporturi sexuale sau a realizat alte acte de penetrare vaginală asupra acestora. O parte din aceste agresiuni au fost comise asupra unor minore în prezența altora.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.