Răsturnare de situație în procesul impresarului care a adus-o pe Antonia în fața procurorilor. Radu Muşetescu, impresarul condamnat la 10 ani de închisoare pentru lipsire de libertate și viol, a luat o decizie radicală.
Recent, Radu Muşetescu a deschis un proces în care solicită revizuirea, făcând tot posibilul să iasă mai repede din închisoare. Sentinţa în acestă speță urmează să fie pronunțată peste câteva zile, iar dacă judecătorii îi vor da câştig de cauză, impresarul nu va mai sta în spatele gratiilor, scrie Spynews.
Din cauza lui Muşetescu, Antonia a fost nevoită să dea declaraţii în faţa procurorilor, după ce impresarul a comis mai multe ilegalități, folosindu-se de numele artistei.
Mai precis, Antonia a dat o declaraţie de martor într-un dosar în care Muşetescu era judecat pentru înşelăciune, în urma unei înșelătorii comise unui colegiu din Tg. Mureş.
Reprezentanţii colegiului l-au acuzat pe impresar că a încasat câteva mii de euro, în numele Antoniei, pentru ca artista să cânte la un bal al bobocilor. Conform anchetatorilor, fapta a avut loc în urmă cu aproximativ şase ani, dar dosarul a ajuns abia în 2017 pe masa judecătorilor, iar Antonia a fost nevoită să dea explicaţii în acest caz, pentru a demonstra că nu a fost complicea impresarului.
În 2014, Radu Muşetescu a fost arestat, alături de un alt coleg, ambii fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat două studente. În documentele de la dosar se menţiona faptul că percheziţia de la domiciliul lui Muşetescu s-a efectuat pentru „ridicarea de probe biologice, a prezervativelor folosite aruncate pe geam, respectiv lângă pat de către autori, a telefonului mobil în care sunt stocate înregistrările cu momente din actele sexuale întreţinute cu victimele”. Ulterior, Radu Muşetescu a fost condamnat la zece ani de închisoare, în timp ce complicele acestuia a primit 11 ani şi patru luni de închisoare.