Antonescu şi Ponta mint. CCR a anunţat altceva: suntem în plină lovitură de stat. EVZ explică deciziile Curţii
- Carmen Vintil ă
- 19 septembrie 2012, 16:27
Judecătorii de la Curtea Constituţională au stabilit ieri, cu 5 voturi la 4, că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României a respectat Constituţia şi a constatat interimatul funcţiei, care va fi asigurat de Crin Antonescu.
UPDATE 9.19: Victor Ponta a spus aseară că deciziile CCR spulberă toate lamentările privind existenţa unei lovituri de stat în România. Însă, dacă analizezi verdictele Curţii Constituţionale, orice om cu scaun la cap îşi dă seama că acestea sunt tocmai consecinţele loviturii de stat iar procesul încălcării normelor statului de drept se află în plină desfăşurare. Altfel spus, suntem încă în plină furtună, iar instituţiile n-au încă instrumentele să se apere.
Să explicăm: Totul pleacă de la Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul Ponta a restrâns, săptămâna trecută, atribuţiile Curţii Constituţionale, publicată imediat în Monitorul Oficial. Prin această OUG, aflată în vigoare, CCR nu mai are dreptul să dea aviz obligatoriu pe hotărârile Parlamentului, ci doar pe legi. Deci ieri Curtea Constituţională n-avea voie să se pronunţe pe niciuna din hotărârile: de revocare a preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, pe modificarea referendumului sau pe instalarea lui Crin Antonescu în funcţia de şef al Senatului şi apoi de preşedinte interimar al României.
Astfel, primul pas făcut ieri de CCR a fost să declare inadmisibile sesizările lui Vasile Blaga şi Robertei Anastase, pentru că, procedural, nu mai are voie să se pronunţe. Curtea n-a intrat pe fond (încălcările regulamentelor Camerei şi Senatului, încălcările Constituţiei), ci doar a semnalat că nu are voie să spună nimic.
Urmează însă al doilea pas făcut ieri de CCR: a declarat neconstituţională Ordonanţa prin care i se restrâng atribuţiile, menţionată mai sus. A spus clar că are dreptul în continuare să dea avize obligatorii pe hotărârile Parlamentului , şi nu doa pe legi, aşa cum îşi dorea Guvernul Ponta. Dar ca să-şi reia atribuţiile, trebuie să aştepte să se publice în Monitorul Oficial decizia pe care a dat-o ieri. Din momentul publicării, judecătorii CCR se pot pronunţa pe fond şi pe legalitatea revocărilor şefilor celor două camere, şi pe modificarea referendumului şi pe suspendarea preşedintelui României.
Mai clar, CCR n-a confirmat ieri că toate deciziile gândite de USL şi aplicate în Parlament şi în Guvern sunt legale, ci dimpotrivă, a confirmat că lovitura de stat nu îi permite să le declare ilegale, neconstituţionale. Deci astăzi suntem încă în plină lovitură de stat.
Şi ca lucrurile să fie clare, fundamental în acest proces de asaltare a Puterii a fost trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului USL. Din acel moment, MoF a publicat arbitrar deciziile dorite de Guvernul USL. Dacă e ceva ce nu convine Guvernului Ponta, atunci Monitorul Oficial nu publică, iar acea decizie nu există. De exemplu, avizul dat ieri de CCR, prin care respinge Ordonanţa ce i-a restrâns atribuţiile şi de la care au decurs toate celelalte consecinţe, ar putea fi publicat în Monitorul Oficial abia după referendum. VEZI AICI COMUNICATUL CURŢII CONSTITUŢIONALE
În concluzie, ceea ce s-a întâmplat ieri poate fi rezumat astfel: 1. Este neconstituţional să interzici Curţii să analizeze hotărârile Parlamentului. Decizia CCR este în vigoare de la publicarea în Monitorul Oficial. Abia după aceea, CCR poate să verifice hotărârile Parlamentului. 2. A respins contestaţiile pe revocările lui Blaga şi Anastase, declarându-le inadmisibile, pentru că Ordonanţa care nu-i permite Curţii să se pronunţe este încă în vigoare. După ce Monitorul Oficial va publica reluarea atribuţiilor de către CCR, Vasile Blaga şi Roberta Anastase vor face din nou contestaţiile, iar Curtea le va analiza şi se va pronunţa pe fond. 3. Pe cale de consecinţă, pentru că Blaga este deocamdată, oficial, revocat, Crin Antonescu rămâne şef al Senatului şi, implicit, preşedinte interimar al României, după suspendarea lui Traian Băsescu. 4. Tot prin consecinţă, CCR a respins conflictul constituţional privind suspendarea lui Traian Băsescu, pentru că aceasta s-a făcut prin hotărâre a Parlamentului, iar Curţii i s-au restrâns atribuţiile şi n-a putut să se pronunţe. 5. Ultima consecinţă: referendumul rămâne deocamdată valabil.
UPDATE 8.30 Laura Ştefan, expert anticorupţie, a explicat pentru Hotnews deciziile CCR:
1. E neconstituţional să interzici Curţii Constituţionale să analizeze hotărârile Parlamentului. Probabil s-au extins şi pe OUG dată de guvernul Ponta pe acest aspect. Decizia CCR e în vigoare de la publicarea în MOf. Asta înseamnă că abia după această data poate CCR să verifice hotărârile Parlamentului.
2. CCR a respins ca inadmisibile contestaţiile pe revocarea lui Blaga şi a Robertei Anastase - cel mai probabil constatând că OUG care nu permite CCR să analizeze hotărârile Parlamentului e încă în vigoare până la publicarea deciziei CCR care o declară neconstituţională. După acea dată Blaga şi Anastase pot face iarăşi contestaţii şi abia atunci CCR se va pronunţa pe fond. Pentru că a decis că nu se poate pronunţa pe contestaţia lui Blaga, Antonescu rămâne interimar.
3. CCR a respins conflictul constituţional - probabil zicând că avizul CCR e consultativ şi Parlamentul face ce vrea oricum. Cum hotărârea Parlamentului prin care Preşedintele a fost suspendat nu poate fi atacată la CCR până la publicarea deciziei care a declarat neconstituţională restrangerea competenţelor CCR, înseamnă că CCR nu a putut azi (n.r. ieri) să se pronunţe pe asta. UPDATE 00.01: CCR nu a tranşat problema respectării Constituţiei în ceea ce priveşte revocarea lui Vasile Blaga din fruntea Senatului şi a Robertei Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor.
Magistraţii nu au intrat pe fondul speţei, pentru că publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor de revocare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost amânată de Guvern până după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, care nu mai permite CCR să se pronunţe asupra hotărârilor Legislativului.
Analiza pe fond va putea să aibă loc, pentru că CCR a stabilit că nu poate fi exclusă de la controlul de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului. CCR a mai apreciat drept neconstituţională excluderea sa de la analizarea hotărârilor Parlamentului. Reacţia occidentalilor din ultimele zile, cu privire la situaţia din România, s-a referit la "atacul împotriva statului de drept" şi la "puci". Însă, mesajul critic al cancelarului german, al ambasadorului SUA la Bucureşti şi a altor lideri europeni a vizat, în primul rând, instituţiile din România. Astfel, îngrijorarea acestora a avut în centrul atenţiei restrîngerea atribuţiilor Curţii Constituţionale. Din acest motiv, CCR a dat dreptate occidentalilor: a fost lovitură de stat, însă, numai în ceea ce priveşte deciziile luate faţă de această instituţie. Guvernul Ponta a luat, săptămâna trecută, mai multe decizii care au stârnit criticile occidentalilor: restrîngerea atribuţiilor Curţii Constituţionale, preluarea Monitorului Oficial, publicarea arbitrară a legilor, revocarea avocatului poporului. Azi este ziua decisivă, pentru că judecătorii trebuie să decidă dacă modificările aduse Legii referendumului, care simplifică procedura de demitere a preşedintelui, este constituţională sau nu. În plus, CCR va stabili dacă înlocuirea Avocatului Poporului a respectat Constituţia. DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR DE LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, LUNI, 9 IULIE UPDATE 22.30. Şedinţa Curţii Constituţionale s-a încheiat. Au fost dezbătute cinci din cele şapte sesizări depuse. Cu 5 voturi la 4, judecătorii au decis:
- CCR a stabilit că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu a fost respectată şi a constatat interimatul funcţiei de preşedinte al României, care va fi asigurat de Crin Antonescu.
Ce spune comunicatul CCR: "În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a hotărât: constată că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată. Constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României. Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art.98 alin.(1) din Constituţie, interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de preşedintele Senatului, domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu".
- A admis sesizarea PDL privind neconstituţionalitatea legii de organizare şi funcţionare a instituţiei, astfel că hotărârile Parlamentului nu pot fi excluse de la controlul de constituţionalitate.
Ce spune comunicatul CCR: "În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională."
- A respins ca inadmisibile sesizările privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului şi a Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Curtea Constituţională nu a mai discutat pe fond aceste sesizări şi, deci, nu a mai stabilit dacă revocările sunt sau nu constituţionale. Aceasta pentru că publicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor Parlamentului referitoare la schimbarea lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase a fost amânată de Guvern până după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, care nu mai permite CCR să se pronunţe asupra hotărârilor Legislativului.
- A respins ca inadmisibilă cererea lui Traian Băsescu de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlament şi preşedinte.
Ce spune comunicatul CCR: "În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, formulată de Preşedintele României, este inadmisibilă".
UPDATE 5. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu a spus că nu s-a dus la Curte astăzi pentru că a transmis punctul de vedere al Camerei pe care o conduce. În schimb, acesta l-a acuzat pe Traian Băsescu că a mers la CCR pentru că "nu doreşte să existe un interimar pe care să nu-l poată controla, de genul lui Vasile Blaga". "Traian Băsescu a vorbit despre un week-end pe care îl va petrece în mijlocul familiei şi ştiţi cu toţi că nu l-a petrecut în mijlocul familiei şi tot la vechiul loc de muncă. (...) Cred că Traian Băsescu doreşte să facă pe dracu în patru, cum se spune în popor, dacă tot e suspendat, să nu existe un interimar pe care să nu-l poată controla, de genul domnului Vasile Blaga", a declarat Antonescu. Acesta a mai spus că Traian Băsescu are " în mod evident, o mare problemă cu interimatul". "În mod normal, Curtea Constituţională ai cărei membri, o majoritate se aflau în ziua de vineri, în România, în Bucureşti, unde vă aduc aminte că au judecat până spre orele 14,00, dacă nu mă înşel, ştiau foarte bine că urma la câteva ore o şedinţă care era destul de probabil să ducă la suspendare, şedinţa s-a terminat nu foarte târziu, nu s-a terminat la 3 noaptea, s-a terminat spre ora 21,00, Curtea se putea reuni şi în acea seară, pentru că este vorba de vacanţa celei mai înalte funcţii în stat, nu a făcut-o. Nu a făcut-o nici sâmbătă dimineaţă, nici sâmbătă după-amiază, nici duminică toată ziua, evident este dreptul Curţii, aici nu avea termen, când aveam dreptul să cerem un termen Curţii, l-am cerut, aici nu aveam acest drept, e decizia Curţii când se reuneşte", a mai spus liderul PNL. UPDATE 4. Traian Băsescu a plecat de la Curtea Constiuţională după aproximativ o jumătate de oră. Întrebat ce a discutat cu judecătorii, preşedintele suspendat a răspuns: "Nu vă pot spune!". UPDATE 3. La ora 14.00, preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Curtea Constituţională. "N-aş fi vrut să nu rămână direct punctul de vedere al preşedintelui legat de ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi cred că este important chiar pentru istoria noastră", a explicat Traian Băsescu, la intrarea în Palatul Parlamentului, motivând astfel prezenţa sa la şedinţa CCR. Întrebat dacă se va mai organiza referendum după decizia CCR, Băsescu a răspuns: "Categoric, da!". Cât priveşte principala aşteptare pe care o are de la judecătorii CCR, preşedintele a spus că aceasta este ca "să nu ia lucrurile fragmentat, ci să le privească în ansamblu ca să înţelegem toţi şi, în primul rând, românii ce s-a întâmplat săptămâna trecută". UPDATE 2. Curtea Constituţională a publicat noua ordine de zi a şedinţelor de judecată de luni şi marţi, printre primele sesizări discutate aflându-se legea de modificare a CCR şi revocările din funcţie a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Prima sesizare care va fi discutată este cea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, formulată de un număr de 67 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PDL, aceasta fiind urmată de cea privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase din calitatea de preşedinte şi de membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Pe ordinea de zi se mai află şi cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament, pe de o parte, şi preşedinte, pe de altă parte. Lista şedinţei este continuată de sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulată de un număr de 71 de deputaţi PDL, şi de cea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului privind revocarea lui Gheorghe Iancu din funcţia de Avocat al Poporului, formulată de 58 de deputaţi PDL. În cazul în care dezbaterea sesizărilor nu va fi finalizată, judecătorii CCR vor continua discuţiile în şedinţa de marţi. UPDATE 1. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat că a fost transmis punctul de vedere al acestei Camere cu privire la conflictul reclamat de preşedintele Traian Băsescu în raport cu Parlamentul, precizând că nu crede că vor fi probleme. "Nu este obligatorie prezenţa mea (...) Noi ne-am făcut partea nostră de treabă, am trimis toate documentele şi nu credem că vor fi probleme", a declarat Antonescu. "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a transmis vineri, 6 iulie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte", se arata în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţiale. CCR va discuta şi despre interimat Tot astăzi, Curtea Constituţională va discuta şi despre împrejurările care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României ca urmare a suspendării lui Traian Băsescu.Potrivit art. 146 lit. g din Constituţie, Curtea constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului.Conform articolului 44, alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, vacanţa funcţiei de preşedinte al României se constată la cererea preşedintelui uneia dintre Camerele Parlamentului sau a preşedintelui interimar care exercită atribuţiile preşedintelui României în perioada cât acesta este suspendat din funcţie. Art. 44 alin 3 precizează că, în cazul în care preşedintele României a fost suspendat din funcţie, cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul se face de preşedintele care a condus lucrările şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza hotărârii adoptate în şedinţa comună. De asemenea, potrivit art. 45 din lege, cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul funcţiei de preşedinte al României va fi însoţită de dovezile necesare, iar constatarea acestor împrejurări se face de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor. Parlamentul l-a suspendat din funcţie, vineri, pe preşedintele Traian Băsescu, cu 256 de voturi pentru şi 114 împotrivă. În aceste condiţii, preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, preia interimatul funcţiei de preşedinte al României. CITIŢI ŞI:
- Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie. 256 parlamentari au votat "pentru". Referendumul, pe 29 iulie
- Ce se întâmplă cu preşedintele Băsescu pe perioada suspendării
- Traian Băsescu în Parlament: Se pare că nu reuşesc să coabitez cu PSD şi PNL
- Mihai Răzvan Ungureanu: Mulţi dintre cei care susţin demersul de suspendare au şcoală dar nu au minte
- CCR respinge cele mai grave capete de acuzare din solicitarea USL privind suspendarea lui Băsescu
- REPORTAJ DE LA SUSPENDARE. Detaliile ascunse din Parlament dezvăluite de reporterii EVZ