Antena 3 plătește constant sume colosale pentru amenzile primite de la CNA, iar ultima „gafă” i-a costat scump pe patronii trustului.
Din cauza unor ediții ale emisiunii moderate de Mihai Gâdea, „Sinteza Zilei”, membrii CNA a mai „acordat” o amendă trustului Antena 3.
De data aceasta amenda este în valoare de 15.000 de lei. Explicațiile din spatele deciziei de a amenda televiziunea din nou vin chiar de la reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului.
Antena 3, la un pas de o amendă de 10X mai mare
Sancțiunea a fost propusă de membrul CNA Radu Herjeu și a fost mult mai blândă decât cea care a fost propusă de colega lui, Dorina Rusu, care a vrut ca Antena 3 să fie amendată cu 200.000 de lei.
Concret, articolele din Legea audiovizualului și din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual propuse de Dorina Rusu nu ar fi permis, totuși, decât o amendă de 100.000 de lei. Această sancțiune nu a trecut la vot.
„Mie mi se pare că tot ce s-a întâmplat în emisiunile discutate astăzi au fost în sensul denigrării unui candidat. E o campanie coordonată între cele două posturi (n.r. Antena 3 și România TV) și mi se pare că emisiunile sunt coordonate la nivel politic.
Cred că toate poveștile astea au un scenariu clar și am fost mințiți și pe banii noștri. Am fost mințiți zi de zi pe banii noștri, ai bucureștenilor!
Mie mi se pare că ce s-a întâmplat în perioada asta este o lovitură la adresa meseriei de jurnalist. Pot să-l numesc chiar terorism mediatic! Nu este jurnalism în adevăratul sens al cuvântului”, a spus Dorina Rusu, membru CNA.
Televiziunea a primit și alte amenzi majore din partea CNA
Sancțiunea a fost dată pentru edițiile emisiunii „Sinteza Zilei” ce au fost difuzate în timpul campaniei electorale, dar nu a fost prima de acest gen.
De exemplu, în ediția din 15 septembrie, Gabriela Firea a participat prin videoconferință și s-au adus acuzații la adresa lui Nicușor Dan, contracandidatul ei la Primăria Capitalei.
În această ediție, moderatorul a vorbit despre cum fratele lui Nicușor Dan ar fi amenințat-o prin mesaje pe Firea. S-a mai vorbit și despre afirmațiile lui Traian Băsescu despre banii pe care i-ar fi luat Nicușor Dan ilegal, de la oameni de afaceri, scrie Impact.ro.