ANM, prognoză meteo specială în Capitală. Ce urmează de sâmbătă dimineață

ANM, prognoză meteo specială în Capitală. Ce urmează de sâmbătă dimineațăMAI, pregătit să intervină în contextul vremii severe. Sursa foto: Arhiva EVZ

Meteorologii de la ANM anunță o nouă prognoză meteo specială pentru zona Capitalei ce vizează schimbările vremii din weekend.

Prognoza meteo destinată celor care locuiesc în București nu este deloc pe placul românilor care avea de gând să aibă ceva activitate în următoarele două zile.

Se pare că meteorologii „strică” din nou planurile românilor. De această dată, cei de la ANM au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală. Vremea se schimbă, dar nu așa cum ne-am dori și cum ar fi, de fapt, normal pentru perioada în care ne aflăm.

Vremea din București dă semne de îmbunătățire, deși nu ar fi normal pentru luna decembrie. Meteorologii anunță deja cu ce temperaturi ne vom confrunta în acest final de săptămână.

Temperaturile la ce ne putem aștepta în weekend vor ajunge la 9 grade Celsius, în timp ce minima nu scade în partea negativă a termometrului.

Specialiștii de la ANM susțin că astfel de temperaturi nu sunt deloc normale pentru un final de an.

Conform prognozei publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM),  în intervalul 11 decembrie, ora 12:00 - 12 decembrie, ora 8:00, în Capitală cerul va fi noros, iar spre seară va mai ploua slab.

Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de 7 - 8 grade, în timp ce minimele vor fi de 2 - 3 grade.

Prognoză meteo specială pentru Capitală

Totodată, în perioada 12 decembrie, ora 8:00 - 13 decembrie, ora 10:00, cerul va continua să fie noros şi mai ales pe parcursul zilei şi în orele serii va ploua. Ploile vor fi moderate, iar în medie se vor acumula cantităţi de apă de 10 - 15 l/mp.

Anul recordurilor pentru ANM

„A fost un an al recordurilor, din punct de vedere al evoluției regimului de temperaturi în fiecare lună. Din cele 11 luni, înregistrăm abateri termice pozitive în zece luni.

Excepție face luna mai, cu abatere termică negativă, de -1,6 grade Celsius, față de normalul climatologic al unei luni mai în țara noastră.

În restul lunilor înregistrăm abateri mai mari cu 0,3 până la 3,9 grade Celsius, într-o lună de iarnă - februarie 2020 - și încheiem cu o toamnă 2020 - a treia toamnă cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice din țara noastră.

Septembrie, octombrie au avut abateri mai mari de 2 grade Celsius, iar noiembrie a avut abateri de 0,4 grade Celsius”, a detaliat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.