Măsura care prevede intrarea în Anglia doar cu test COVID negativ a prelungită până luni dimineață, la ora 4:00, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe transmite că măsura care prevede intrarea în Anglia doar cu test COVID negativ a prelungită până luni dimineață, la ora 4:00. Măsura a fost prevăzută iniţial pentru vineri, dimineaţa, ora locală 4,00.
Sursa citată mai transmite că măsurile se aplică pentru intrarea pe teritoriul Scoţiei de vineri, ora 4:00.
Astfel, toate persoanele care călătoresc în Regatul Unit pot intra pe teritoriul Angliei cu condiţia prezentării unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum trei zile anterior. Sunt acceptate testele moleculare, de tip PCR sau tehnologii derivate, LAMP (amplificare izotermă mediată prin buclă) sau antigen. Rezultatul testului negativ trebuie să fie redactat în original în limbile engleză, franceză sau spaniolă, nefiind acceptate traduceri.
Totodată, certificatul care atestă rezultatul negativ trebuie prezentat în original şi trebuie să includă următoarele informaţii:
-numele persoanei testate, data naşterii sau vârsta, rezultatul testului,
-data prelevării sau recepţionării probei, numele laboratorului care a efectuat testul,
-datele de contact ale acestuia, precum şi numele dispozitivului de testare.
Toate informaţiile disponibile la acest moment cu privire la cerinţele aplicabile testării pot fi consultate la pagina de internet: www.gov.uk.
Autoizolarea este obligatorie
Prezentarea unui test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu exclude măsura obligatorie de autoizolare pentru o perioadă de 10 zile de la sosirea în Anglia. Măsura autoizolării poate fi suspendată cu condiţia efectuării unui al doilea test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, începând cu a 5-a zi de la sosire, şi a prezentării unui rezultat negativ.
Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligaţia de a verifica dacă pasagerii deţin un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 3 zile anterior intrării pe teritoriul Angliei. Persoanele care vor sosi în Anglia fără a deţine acest test pot fi amendate cu 500 de lire sterline.
Intrarea în Anglia cu test COVID negativ: Cine este exceptat de la această măsură
Sunt exceptaţi de la această măsură: minorii sub 11 ani; persoanele care sosesc din Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord, Republica Irlanda, Jersey, Guernsey, Isle of Man, Ascension, Faukland şi St. Helena; persoanele care se deplasează în Anglia pentru urgenţe medicale şi nu dispun de timpul necesar efectuării testului; persoane care pot dovedi cu acte medicale că se află în imposibilitatea de a fi testate; transportatorii; echipajul aerian, maritim şi feroviar; marinarii, comandanţii inspectori şi topografi ai navelor; muncitorii tehnici specialişti care efectuează lucrări de urgenţă. Informaţii suplimentare privind toate categoriile de persoane exceptate pot fi consultate la: https://www.gov.uk/government/publications/coronavirus-covid-19-travellers-exempt-from-uk-border-rules/coronavirus-covid-19-travellers-exempt-from-uk-border-rules
Autorităţile britanice au confirmat că măsurile menţionate anterior sunt aplicabile, începând de vineri dimineaţă şi pentru intrarea pe teritoriul Scoţiei. Informaţii suplimentare sunt disponibile pe site-ul www.gov.scot.
MAE menţionează că, până la acest moment, autorităţile din Irlanda de Nord şi Ţara Galilor nu au anunţat adoptarea noilor măsuri.
Ministerul precizează că, până la acest moment, autorităţile britanice nu au comunicat dacă măsurile se vor aplica şi persoanelor aflate în tranzit.
MAE reaminteşte faptul că toate persoanele care sosesc în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din state care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie - denumite "travel corridors": www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors - au obligaţia de a se autoizola pentru o perioadă de 10 zile.
Totodată, MAE reaminteşte că toate persoanele care sosesc în Regatul Unit trebuie să completeze, anterior călătoriei, un formular online, disponibil la următoarea pagină de internet: www.gov.uk/uk-border-control.