Singura româncă proprietară a unui castel în Franţa, Angela Crăciun, a lansat în acest an o provocare inedită tinerilor studenţi din întreaga lume pentru a veni cu o idee originală de amenajare a unei grădini pe domeniul Castelului Huardiere, patrimoniu UNESCO situat pe Valea Loarei.

Concursul, "Notre-Jardin a la francaise", a fost câştigat de două echipe, reprezentând România şi Rusia. Tinerii vor avea la dispoziţie un an pentru ca ideea lor să prindă contur. Angela Crăciun, mare iubitoare de artă, a precizat, cu ocazia unui interviu în exclusivitate pentru evz.ro, că dorinţa sa este de a folosi acest spaţiu în ideea de a încuraja imaginaţia şi talentul tinerilor, pe de o parte, şi de a transforma castelul într-o pepinieră de artă şi cultură.

Doctor in mineralogie, Angela Crăciun s-a lansat în afaceri la începutul anilor '90, punând bazele companiei Ar-thema International Group. Pasionată de jurnalism a fondat revista Indigo, în cadrul căreia a realizat interviuri cu oameni de afaceri de succes din România şi din străinătate. La începutul anilor 2000 a lucrat în cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe, unde a ocupat nou-înfiinţatul post de Director al Direcţiei de Diplomaţie Publică. În 2004 a fondat Organizaţia Mondială de Mineralogie, revenind astfel la una dintre cele mai mari pasiuni ale sale. A susţinut, constant, tinerii talentaţi şi evenimente culturale.

Castelul Huardiere l-a descoperit în paginile unei reviste de imobiliare. Dragoste la prima vedere, domeniul Huardiere a intrat în proprietatea sa la scurt timp după ce a trecut pentru prima oară de porţile castelului care l-a găzduit şi pe celebrul scriitor André Malraux. EVZ: Aţi lansat unul dintre cele mai provocatoare proiecte pentru studenţi, respectiv restaurarea exterioară a unei mici bijuterii, Castelul Huardiere din Franţa. Care au fost motivele care v-au determinat să lansaţi acest concurs în facultăţile de profil din întreaga lume? Care au fost aşteptările dumneavoastră în momentul în care aţi plecat la drum cu acest proiect? Angela Crăciun: De la început ţin să precizez că acesta a fost un concurs internaţional de idei. Scopul concursului "Notre-Jardin a la francaise" urmăreşte alegerea unor idei originale de amenajarea grădinilor de pe domeniul Huardiere, care ar putea fi implementate ulterior cu specialişti, şi nu restaurarea propriu-zisă a castelului.

Această competiţie internaţională are rolul de a stimula creativitatea tinerilor studenţi şi a le valorifica cunoştinţele teoretice pe un proiect concret, cu o temă de specialitate în amenajarea peisagistică. Planurile mele de a transforma acest castel într-o pepinieră de idei şi proiecte creative în domeniul artistic şi cultural mă determină să aduc unele ajustări în ceea ce priveşte utilizarea cât mai eficientă a spaţiului din interiorul şi exteriorul castelului.

Fără a aduce modificări însemnate planului arhitectural actual îmi propun crearea unei atmosfere care să-i inspire pe oaspeţii mei, până la cele mai mici detalii de confort şi decoraţie. Proiectul pentru amenajarea grădinilor are, în primul rând, menirea de a implica studenţii din toate ţările participante la o competiţie veritabilă care le oferă şansa de a-şi pune în practică ideile, într-un loc care nu este doar patrimoniu universal, dar şi pe o temă generoasă - reinterpretarea design-ului grădinilor franţuzeşti - şi ea parte din moştenirea culturală a Franţei.

Am iniţiat acest proiect din dorinţa de a-i aduce la aceeaşi masă de lucru pe tinerii talentaţi din întreaga lume, de a le oferi contextul pentru schimburi interculturale, de a-i promova pe cei mai buni în primul rând prin responsabilitatea şi contextul creativ pe care îl oferă o competiţie de o asemenea talie. M-am bucurat foarte mult pentru studenţii români care au ieşit pe primul loc, asta le demonstrează nu doar talentul, dar şi dorinţa de a ieşi în faţă prin forţe proprii.

Acest lucru este o împlinire, deoarece cred că nu este suficient să-i promovăm doar declarativ în comunităţile internaţionale, ci mai, cu seamă, să-i implicăm în competiţii prin care să-şi câştige expunere prin talentul şi dăruirea de care dau dovadă. Mi-am imaginat la începutul proiectului că studenţii vor fi încântaţi de ideea unei astfel de competiţii, însă nu am prevăzut un avânt atât de mare şi o implicare atât de serioasă şi documentată din partea tuturor celor care s-au înscris în proiect.

De aceea, şi pentru ei, şi pentru juriu, miza a fost una mai degrabă culturală decât financiară, prin multitudinea interpretărilor artistice a stilului grădinilor franţuzeşti, dar şi prin transferul reperelor culturale între ţările participante.

Urmărind proiectele celor două echipe câştigătoare, care sunt aşteptările dumneavoastră acum? Ce speraţi să descoperiţi într-un an, pe locul pe care acum se întinde o pajişte de verdeaţă?Ne aflăm în această etapă în faţa câştigătorilor competiţiei de idei. Va urma o perioadă deloc uşoară, în care trebuie să facem posibil ca viziunile lor să devină realitate. Acest lucru presupune ca până la sfârşitul anului să fie pregătit terenul sub toate aspectele: irigaţii, plantarea sezonieră, respectarea tuturor normelor de protecţia mediului etc. Cele două echipe câştigătoare vor fi consultate în fiecare etapă şi, mai mult, vor coordona pe mai departe dialogul creativ cu absolut toţi studenţii înscrişi în acest proiect.

Sunt nerăbdătoare să-i văd la aceeaşi masă de lucru la castel şi să le ofer minunata ocazie de a-l întâlni la sesiunile de training pe renumitul Alexander Grivco. Cum reiese şi din titlul proiectului "Notre - Jardin a la francaise", îmi doresc ca peste un an grădina noastră să fie un exemplu de stil şi totodată un manifest neconvenţional pentru conservarea mediului înconjurător.

Ingredientele esenţiale pentru ca această grădină să devină cu adevărat unică sunt entuziasmul, imaginaţia şi bagajul cultural al acestor tineri. Voi fi foarte încântată de momentul în care grădină va fi gata şi numele tinerilor designeri se vor regăsi în paginile revistelor de profil alături de nume mari ale design-ului ambiental.

Aţi locuit în România, o perioadă la Monaco, acum sunteţi proprietara unui castel în Franţa. Când spuneţi cuvântul “acasă”, emoţiile cărui loc se declanşează? Cât de uşor vă adaptaţi unui mediu nou şi care este combinaţia care să vă determine să vă simţiţi “acasă”?Cu ani în urmă am început să călătoresc mult în scop personal sau de afaceri. Dorul pentru "acasă" a fost de fiecare dată domolit de persoanele şi experienţele unice pe care le-am trăit. N-aş putea spune că m-am simţit vreodată în disconfort în faţa locurilor sau a oamenilor care nu-mi erau la fel de familiari precum cei din România.

Cred că unul dintre lucrurile care mă definesc este dorinţa permanentă de a mă înconjura de oameni cu adevărat pasionaţi de ceea ce fac şi asta este suficient şi într-o conversaţie "de salon" şi pe parcursul unei legături de prietenie cu o persoană.

Dintre toate locurile care sunt sau au fost la un moment dat "acasă", aş putea zice despre castel că este a doua mea dragoste, după casă natală. Cum decizia de a-l cumpăra a fost foarte rapidă, nimeni nu cred că poate pune la îndoială că emoţiile au avut un rol decisiv - este un loc aşa cum mi l-am imaginat dintotdeauna, în primul rând un spaţiu foarte potrivit pentru a atrage compania oamenilor cu o sensibilitate deosebită pentru artă, frumos.

Castelul Huardiere nu are o personalitate austeră, cum sunt multe dintre vechile castele ale Franţei, el invită la visare şi relaxare în toate pavilioanele sale având stilul neo-clasic, seamănă foarte bine cu Micul Trianon, de la Versailles. Vorbind despre emoţii, bucuriile şi împlinirile personale sunt fericită când mă aflu în mijlocul acestei mari familii de artişti care ştiu să preţuiască întâlnirile cu oameni inspiraţi şi să se bucure de fiecare idee creativă prin care se poate schimba ceva, în mai bine, în mai frumos. 

 

După ce aţi cumpărat castelul aţi investit o sumă considerabilă, estimată în unele publicaţii la peste 2 milioane de euro. La sfârşitul zilei, consideraţi că a fost o afacere profitabilă sau împlinirea unui vis pe care îl are orice domnişoară – un prinţ şi un castel?Percepţia unanimă despre o femeie care cumpără un castel este despre romantism incurabil, alei însorite înconjurate de trandafiri, vizite misterioase din partea ba a domnilor de provenienţă aristrocrata din toate colţurile lumii, ba a actriţelor celebre care, aflându-se în trecere pe Valea Loirei, vin în căutarea unei companii alese şi a unui pahar de limonada.

Multe dintre aceste secvenţe sunt reale în privinţa atmosferei pe care acest loc senzaţional o imprima oricărui trecător. Romantismul este şi el acasă, atâta vreme cât este dozat pe măsură temperamentului oaspeţilor care îmi trec pragul. Da, aş putea spune că sunt o visătoare, dar nu pasivă. Îmi place să lupt pentru ca lucrurile să se întâmple, oamenii să-şi dea frâu liber imaginaţiei şi castelul să devină o umbrelă culturală pentru proiecte mici sau mari, dar cu o reprezentare artistică multiculturala şi variată ca şi domenii: arte plastice, muzică, cinematografie, literatură.

Este prin urmare, în egală măsură, visul împlinit al unei adolescente, dar şi un bun business start. Nu m-am stabilit la castel dintr-o pornire egoistă, ci din dorinţa de a da drumul ideilor, de a-i deschide porţile pentru evenimente culturale de calitate, de a organiza expoziţii şi evenimente artisactritice inedite.

Care este locul preferat de pe domeniul Huardiere?Parcul, când este totul verde şi în floare.

În copilărie şi chiar mai târziu orice tânără are un model de elegantă, fineţe, apreciere pentru artă şi frumos. Care a fost modelul dumneavoastră şi cum şi-a pus amprenta asupra dumneavoastră?Bunica a fost modelul de eleganţă şi rafinament pentru mine când eram copil. În privinţa stilului în care se îmbraca îi sorbeam din priviri fiecare gest şi felul ei special de a pune hainele în valoare prin atitudine şi şarm.

Mai târziu, în adolescenţă, toate lucrurile pe care le învăţasem de la ea mi-au prins de minune.

Ştiam să deosebesc un material de calitate, chiar dacă era croit în linii simple, cunoşteam tot dichisul care trebuie să însoţească o toaletă reuşită.

Pasiunea pentru artă a fost alimentată tot de familie. Părinţii mei au apreciat dintotdeauna lucrurile valoroase, în primul rând prin prisma dimensiunii lor estetice.

La începutul anilor ’90 aţi intrat în afaceri într-un domeniu extrem de nou pentru piaţa românească la acea vreme, marketing şi publicitate. Cum aţi ales acest domeniu? În ce context a venit influenţă occidentală care v-a familiarizat şi v-a determinat să deschideţi acest business?A fost oarecum un traseu firesc gândindu-mă la felul meu de a fi. Îmi place foarte mult comunicarea, îmi place să interacţionez cu oameni indiferent de domeniul lor de activitate. Imediat după 89' piaţa publicităţii în România era aproape inexistentă şi am văzut oportunităţi de promovare pentru multe branduri locale care aveau nevoie de un mesaj şi "ambalaj" adecvat noilor nevoi de consum din partea publicului larg.

A fost o chestiune de timp şi foarte multă energie investită până să-mi alcătuiesc o echipă de oameni dornici să exploreze un domeniu nou şi deloc plictisitor. Important a fost flerul, atât pentru construirea imaginii unor personalităţi de atunci şi de acum, cât şi pentru construirea unei imagini de marcă în spiritul valorilor locale. În toate activităţile pe care le-am desfăşurat, agenţia de publicitate "Ar-thema Internaţional", revista "Indigo" şi experienţa în diplomaţia publică în cadrul Ministerului de Externe al României, am încercat să găsesc cele mai bune soluţii pentru a comunica un mesaj.

Cum s-a făcut trecerea de la pregătirea de inginer la statutul de femeie de afaceri?Sunt de părerea că un om trebuie să fie pregătit în viaţa lui să accepte provocări şi să recunoască oportunităţi. Fiecare zi este diferită şi pe măsură ce lucrurile şi oamenii din jurul tău se schimbă trebuie să fii mereu pregătit să întrevezi oportunităţile momentului, fie ele personale sau profesionale. Pentru mine, specializarea universitară este la fel de importantă ca şi în prima sau ultima zi de facultate şi continui să-mi folosesc şi să-mi actualizez cunoştinţele în domeniul meu favorit - Mineralogia.

Nu am considerat niciodată că am lăsat în urmă activitatea tehnică, ştiinţifică, ci mai degrabă că am mixat cunoştinţele şi atuurile personale în direcţia în care m-a dus flerul într-o perioadă sau alta. Sunt un profesionist foarte bun de start up şi cred că atenţia distributiva a fost folosită cu succes şi în business.

Cum se vede în oglindă timpului Angela Crăciun care, până nu demult, obţinea brevete pentru invenţii şi cea de acum, proprietara unui castel în Franţa, dedicată proiectelor culturale?Apropos de mirajul pe care îl creează în jurul lor oamenii cu viziuni puternice de business, nicio reţetă nu funcţionează la fel pentru două persoane. Important este să investeşti partea ta de înţelegere a lucrurilor, partea ta de convingere şi eşti la un pas de succes.

Există personalităţi care investesc foarte mult în propria imagine, bazându-se pe ajutorul pe care îl dau semenilor lor. Îmi place să cred că eu nu fac parte din această categorie de oameni. Actele de caritate au miezul lor preţios atunci când nu faci bravada de gest. Despre mine se ştiu prea puţine lucruri despre sprijinul pe care l-am acordat până în prezent tinerilor talentaţi într-un domeniu sau altul, deşi am făcut-o de nenumărate ori, fără măcar ca undeva să se menţioneze acest lucru. Important este că am ajutat când a fost nevoie de mine.

Ce ar fi însă de menţionat e că oricât de altruist ar fi gestul şi oricât de discret, se găsesc comentarii şi cârcoteli care desfiinţează cu foarte mare uşurinţă asemenea gesturi. Acesta este unul dintre puţinele lucruri pe care, până în acest moment, nici şcoală şi nici experienţa de business nu m-au învăţat cum să le contracarez eficient şi totodată cu diplomaţie. Sunt foarte împăcată cu mine pentru că singura persoană pe care o mai reprezint în acest moment este propria-mi persoană.

Acest context îmi oferă libertatea de a realiza pe timpul şi în ritmul meu proiecte culturale prin care doresc nu doar să-mi onorez ţara prin promovarea tinerilor talentaţi, ci şi să demonstrez că acolo unde se întâlnesc mai multe minţi creative şi entuziaste se nasc idei frumoase şi proiecte concrete.

 

În business, ca şi în viaţă, riscul de a lua o decizie poate fi decisiv pentru ceea ce urmează. Care este cel mai mare risc asumat până acum şi cum s-a concretizat acesta?Sunt o persoană căreia riscul i se pare un ingredient picant într-o decizie şi de multe ori mi-am asumat riscul de "a îndrăzni". De aproape tot atâtea ori această îndrăzneala mi-a fost răsplătită. Pentru că cei cărora m-am adresat au apreciat iniţiativa mea, curajul şi deschiderea spre nou. Sunt foarte dinamica şi riscul face parte din viaţa cotidiană. Doar că trebuie să ştim să ni-l asumăm şi să gestionăm orice situaţie, însă acesta e un alt subiect.

Aţi renutat la afaceri. Care a fost motivul pentru care aţi luat această decizie şi cum au fost reorganizate priorităţile dumneavoastră?Am renunţat la afacerile mele din România pentru că, aşa cum am mai declarat, birocraţia şi inerţia m-au împiedicat să-mi duc mai departe planurile pentru care acum lupt să le împlinesc în Franţa.

Dacă cineva astăzi în România îşi asumă activităţi de susţinere şi promovare a celor mai talentaţi tineri din domenii variate va observa în scurt timp că i se pun, incredibil, multiple beţe în roate. Şi nu, din păcate nu este de vină doar sistemul, sunt de vină toate personajele pesimiste şi inerţia care ne înconjoară. Acest context nu mă împiedică însă ca prin proiectele internaţionale pe care le dezvolt să promovez România, din toată inima, pentru valorile sale autentice.

Care este proiectul, de busines, personal sau cultural care v-a adus cele mai mari satisfacţii?Până în prezent revista "Indigo" a fost proiectul meu de suflet. Am avut prilejul să întâlnesc multe personalităţi din domenii diferite şi, mai mult, am avut onoarea ca despre fiecare dintre aceşti oameni deosebiţi să pot realiza articole care s-au bucurat la vremea respectivă de un adevărat succes.

Care este cuvântul care vă poate surprinde cel mai bine? Flerul şi puterea de a merge pe un drum nou. Dar mulţi m-au caracterizat într-un fel care revine des: dinamismul, viziune inovativă şi curaj. Curajul de a pune ştacheta foarte sus şi de a crede în vise.

Care este mosternirea la care lucraţi să rămână în urma dumneavoastră?Sper ca şi copiii mei să găsească împlinire în ceea ce am început eu să construiesc. Până la urmă tot ceea ce putem lăsa în urmă ţine de valorile morale şi mai puţin de altfel de lucruri, deşi acestea par importante unui număr mare de oameni. Vă asigur că cel mai important lucru pe care-l putem transmite copiilor noştri este puterea de a se adapta şi dorinţa de a fi învingător.