Angajații din trei orașe poluate ies mai repede la pensie

Angajații din trei orașe poluate ies mai repede la pensie

Localnicii din Slatina, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea pot, de acum, ieși la pensie cu doi ani mai devreme, au decis deputații. Legea a ajuns pe masa președintelui Iohannis la promulgare

Camera Deputaților (decizională în acest caz) a aprobat, marți, Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 188/2017) - lege organică, cu 248 voturi pentru, 26 împotrivă și o abţinere. Modificarea legislativă înseamnă, în fapt, adăugarea a trei orașe și zonele limitrofe aferente în lista de localități afectate de poluare.

Practic, angajații din Slatina, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea și localitățile aflate pe o rază de 8 kilometri în jurul acestora au avantajul de a putea ieși la pensie mai devreme cu doi ani decât vârsta standard de pensionare (care este de 63 de ani pentru femei, 65 de ani pentru bărbați).

Trebuie menționat că, potrivit legii, doar cei care au locuit 30 de ani în aceste zone cu poluare remanentă au aceste beneficii, dar și că facilitățile se vor acorda doar pentru cei care ies la pensie până la 31 decembrie 2030.

Ne puteți urmări și pe Google News

Senatorul Gigel-Sorinel Ştirbu, inițiatorul acestei modificări, a explicat, la dezbaterile din Camera Deputaților, că „această iniţiativă legislativă se vrea a fi o reparaţie morală pentru locuitorii mai multor localităţi din România. Mă refer în primul şi în primul rând la locuitorii municipiului Slatina. Probabil cunoaşteţi, la fel de bine ca mine, dacă nu, vă informez pe această cale, Slatina este unul dintre cele mai poluate oraşe din România”.

Și alte orașe ar putea intra în listă

Potrivit deputatului Adrian Solomon, însă, „lista (de zone afectate de poluare, n.r.) nu este completă, nu este definitivă. „După informaţiile noastre (...) sunt cam 11 centre cu poluare remanentă. Mai avem un proiect de lege la comisie, pe care l-am amânat două săptămâni, tocmai pentru a putea completa lista şi documentaţia necesară (...) urmează Câmpia Turzii, urmează Turda, probabil şi celelalte zone - Moineşti, Făgăraş - care sunt identificate, încă dinainte de ‚89, cu probleme legate de poluarea legată de aceste activităţi industriale”, a declarat acesta la dezbaterile din plen.

Articolul 5, varianta modifi cată

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare”.