Lucrătorii care stau degeaba la locul de muncă, fără să facă nimic, sunt protejați de lege, în anumite condiții. Chiar dacă nu fac nimic, sub ochii angajatorilor, aceștia nu au dreptul să le taie ziua de muncă ori să le reducă din salariu.
Legea îi protejează pe angajații care nu-și desfășoară activitarea, mai exact stau degeaba, în condițiile în care aceștia pot demonstra motivele pentru care nu lucrează nu le sunt imputabile. Dacă din cauze independente de el, un angajat care se află la locul de muncă nu-și poate îndeplini sarcinile de serviciu conform fișei postului, patronul nu îl poate sancționa.
Angajatorul este obligat să-l plătească, neexistând nici o dispoziție legală care să-i permită să nu o facă pentru acea zi. Mai mult, nici nu-i poate impune angajatului să presteze o altă muncă, dacă nu este trecută în fișa postului sau în atribuțiile ce-i revin prin cotnractul de muncă.
Este o situație mai puțin cunoscută, în practică, ce-l obligă pe angajator să asigure plata salariului, la un nivel cel puțin egal cu minimum brut pe țară, când salariatul nu poate presta activitatea, din motive care nu-i sunt imputabile.
Cu alte cuvinte, dacă salariatul s-a prezentat la programul de lucru, la locul de muncă, el nu va putea fi sancționat în cazul în care nu i se dă de muncă. Se spune că ar exista situații, mai ales la bugetari, unde concedierile se fac mai greu, ca un angajat ce nu mai este pe placul conducerii să fie persecutat în acest fel, în ideea că va fi determinat să plece. Este ținut într-un birou, fără să i se dea de muncă, până când acesta cedează presiunilor și demsionează sau cere să fie transferat în altă parte. Conform legii, acești oameni sunt protejați și se pot adresa instanțelor, cerându-și drepturile, inclusiv pe cel la muncă, conform legilor în vigoare.
Codul Muncii este foarte clar în astfel de situații
Aplicabilitatea acestor norme este generală, iar singura situație în care lucrătorul (care s-a prezentat la locul de muncă) nu și-ar putea încasa salariul corespunzător ar fi cea în care s-ar afla în grevă.
Art. 164 alin (3) din Codul muncii evidențiază faptul că angajatorul stabilește organizarea și funcționarea unității, iar salariatul trebuie să se prezinte la locul de muncă și/sau să execute sarcinile și atribuțiile specifice și prevăzute în fișa postului. Acesta nu este responsabil de lipsa resurselor disponibile și nici de lipsa frontului de lucru, ori de cea a clienților sau alte cauze care, în mod obiectiv, l-ar împiedica să lucreze.
Fiind exclus și „concediul fără plată”, care este acordat exclusiv la solicitarea salariatului și intrând în categoria cazurilor de suspendare a contractului, situațiile în care activitatea nu se poate desfășura din motive neimputabile salariaților nu afectează nici salariul și nici nu reprezintă motiv de „prelungire” a programului de lucru. Iar în cazul în care sunt incidente dispozițiile privind munca suplimentară.
Cu alte cuvinte, salariatul trebuie plătit în plus, dacă este ținut peste program să lucreze, din diferite motive, după ce în timpul orelor de lucru a fost nevoit să stea degeaba din motive ce nu-i sunt imputabile, conform avocatnet.ro.