Andrei și Ella Chistol, doi bloggeri celebri în Republica Moldova, au ajuns la un pas de divorț, din cauza distanței dintre ei.
Ella Chistol și soțul său, Andrei Chistol, au fost la un pas de a divorța, în primăvara anului 2022.
De ce era să se destrame familia Chistol
Cei doi influenceri au avut mai multe discuții pe acest subiect, însă au decis să facă o schimbare majoră și să-și păstreze familia. Andrei Chistol a făcut aceste dezvăluiri într-un interviu cu Dorin Galben.
El a relatat că, în perioada cât a muncit în Rusia, relația lor s-a răcit din cauza distanței. Și, deși aveau doi copii, au ajuns în pragul divorțului, pentru că Ella nu a vrut să meargă după el în Rusia, pentru că deja avea succes pe Instagram.
Așa că au ajuns la discuții foarte dure. „Spune-mi în față, este un bărbat de care m-am îndrăgostit. Ochii care nu se văd se uită, cum spune toată lumea. Până aici a mers, facem divorțul ca doi oameni educați”, i-a spus vloggerul soției sale, la un moment dat.
Cel mai tensionat moment
„Ultima picătură a fost când am întrebat-o pe Mihaela: „Tu pentru mine ești gata să lași totul și să vii în Rusia?” Pentru că am tot discutat. Ea mi-a răspuns: „Nu”. Atunci am înțeles că nu am pentru ce sta acolo. Aici chiar a fost momentul când noi eram la un pas de divorț”, a mai povestiti Andrei Chistol.
Ella Chistol îl chema acasă, dar el nu era hotărât să facă un astfel de pas, pentru că nu știa ce să facă în Republica Moldova. „Eu nu acceptam. Îmi spunea: „Vino acasă, ajunge, ne vom descurca și aici, vom face ceva”. Dar eu mă gândeam ce să fac aici, de ce să mă apuc. Eu aici deja am fost și nu am văzut potențial, l-am găsit acolo, deja îmi câștig banul, m-am realizat și îmi era greu să mă desprind. Încercam să pun presiune pe ea să vină”, a mai dezvăluit Andrei Chistol.
Andrei și Ella Chistol, pregătiri de divorț
„Am ajuns până la momentul că mi-am pierdut încrederea. Nu a fost niciodată să nu am încredere în Mihaela sau să mă gândesc că ar putea cumva să apară un bărbat în viața ei. Dar atunci m-am gândit că acesta e motivul. Când am ajuns să fim pe vârf de ac, am întrebat-o direct dacă și-a găsit pe cineva.
I-am spus: „Avem doi copii, va trebui oricum să menținem o relație. Spune-mi în față, „este un bărbat de care m-am îndrăgostit”. Ochii care nu se văd se uită, cum spune toată lumea. Până aici a mers, facem divorțul ca doi oameni educați și rămânem să creștem copiii mai departe„. Ea mi-a răspuns: „Nu, la ce te gândești? Exclude, nu există așa ceva”. Atunci am întrebat-o care e motivul, și ea mi-a spus că e vorba despre popularitate, deja avea banii personali”.
„Noi am ajuns până la discuția despre divorț, că este posibil să divorțăm, dar voiam să înțeleg întâi motivul. Dacă motivul divorțului va fi distanța și faptul că eu nu vreau să mă întorc acasă sau ea nu vrea să vină, va fi absurd. Două persoane care s-au căsătorit din dragoste, am construit o relație de ani de zile, 7 ani până la căsătorie și alți 7 în Rusia. Am zis că e absurd, având și doi copii”, a mai povestit Andrei Chistol.