Europarlamentarul Elena Băsescu este o farsă, o nedreptate şi o neînţelegere.
Piesa penibilă a „independenţei” şi chermeza cu un oficial al Biroului Electoral Central dau un start perfect pentru o carieră bazată pe impostură.
„Aia mică”. Aşa e alintată în PDL, partid tot mai mimetic şi mai vag. Nu e nimic inocent aici. Felul în care „singurul partid care nu-şi înjură preşedintele” s-a făcut preş şi s-a mobilizat pentru ambiţiile domnişoarei Băsescu ne spune, de fapt, că orbecăim încă într-o lungă noapte preinstituţională. Printre clanuri de conducători şi mase desconsiderate şi manipulate.
„Sindromul Nicuşor Ceauşescu” e intact. Discuţia a fost deja monopolizată, deci viciată, de un grup de asalt isteric.
Revedeţi ce au răspuns la o anchetă a Hotnews „oamenii din teritoriu”, cum au promis să racoleze alegători de încredere pentru EBA, şi veţi găsi acolo tot ce e mai josnic şi mai comun în politica românească.
Într-o ţară sănătoasă, Elena Băsescu nu ar fi fost niciodată aleasă într-o funcţie publică, pentru că nu o recomandă nimic, nici o iniţiativă civică, nici o cauză bună susţinută inteligent şi îndelungat. Neînţelegerea e mai amplă şi reclamă reflecţie.
Drama abia începe: de fapt, EBA nu e un accident, EBA e firească pentru vremurile astea crude, în care Norica Nicolai, o socialistă radicală ratată pozează în liberal pursânge, iar Marian Vanghelie s-a cocoţat pe treptele succesului şi ţine de-acolo conferinţe în limbajul său agramat şi prizat. Pentru că nu au fost dovedite fraude decisive, iar istoria românilor ne învaţă că nici nu vor fi, Elena Băsescu este un europarlamentar legitim, ales cu peste 4% din voturile celor care au mers sau au fost aduşi la urne. Aşa cum am fost: naivi sau mituiţi, idealişti sau vânduţi.
Democraţia noastră, strâmbă, şubredă, are preţul ei. Elena Băsescu este un europarlamentar legitim şi are tot dreptul să se plângă. A fost hăituită de o presă care ocoleşte, sistematic, orice dezbatere de substanţă şi se scaldă, cu voluptate, în mocirla facilului. A fost hăituită din „capitala Aradului” până în „judeţul Ploieşti”, transformată într-o victimă de telenovelă doar pentru că patinează pe cuvinte necunoscute şi se exprimă prost. E un şoc.
„Aia mică” a crescut în teritoriul privilegiilor totale, în lumea falsă şi superficială de „dorobanţieri” şi „bambooiste”, într-o lume a adevărurilor mascate, rujate şi retuşate de artiştii amatori ai linguşelii. Cei care îndrăznesc să-i spună altceva, precum Alina Mungiu- Pippidi, cad în dizgraţie. Au trecut câteva sute de ani de când cel mai mare autor de limbă engleză a scris o tragedie totală. Fundalul era un regat corupt, putred, în care esenţa autorităţii se rezuma aşa: „Un câine este respectat cât timp este la putere”. Şi aşa: „Cât timp este la putere, şi-un câine este respectat”.
O tragedie cu un rege vanitos şi un bufon înţelept, în care supravieţuieşte un personaj curat care încheie pledoaria pentru moralitate cu această frază: „Trebuie să spunem doar ce simţim şi nu ce se cuvine”. E ceva ce nu mai aud nici Traian Băsescu, nici mezina sa. De aici încep, de regulă, prăbuşirile.
Recomandările noastre
