A supravieţuit pogromului de la Iaşi şi şi-a ascuns amărăciunea în comedii, adevărate blockbustere ale României anilor ’60. Andrei Călăraşu are însă destulă empatie pentru a deplânge soarta ţării.

Astăzi se împlinesc 70 de ani de la cel mai violent pogrom al României, unde, în trei zile, mii de evrei au fost ucişi. În weekendul trecut, regizorul Andrei Călăraşu a fost protagonistul Festivalului de Film Evreiesc Bucureşti de la Cinema Scala. El a povestit, prin intermediul unui film documentar, întreaga sa viaţă şi experienţă tragică din timpul pogromului de la Iaşi din 1941. "Sunt fericit că sunt român şi că pot aprinde o făclie celor şase milioane de evrei ucişi", a spus regizorul.

Documentarul "Oare cât trăiesc cocorii", realizat de TVR, îi prezintă întreaga viaţă: după o incredibilă tragedie, el găseşte puterea să facă haz de necaz. Nici la vârsta a treia nu s-a descotorosit de umor: "Nu sunt bătrân şi nu voi fi niciodată", a zis el publicului.

Regizorul s-a născut la Botoşani, într-o familie de evrei, copilărind însă la Iaşi, locul care i-a marcat viaţa pentru totdeauna. "Au fost doborâţi mii de evrei. Oamenii mergeau împuşcaţi în patru labe", îşi amintea Călăraşu. "Ne-au dus la gară. Ne-au pus cu faţa în sus şi s-au uitat în gurile tuturor. Dacă aveai un pic de aur, băgau cleştele şi scoteau dintele. Dacă aveai inele pe degete, îţi tăiau degetele", a continuat el cu lacrimi în ochi.

Evreii au fost înghesuiţi în vagoanele "trenurilor morţii", închise ermetic, şi au mers zile întregi, fără să se oprească. "‹‹Apă, apă››, ceream toţi, dar nu ne auzea nimeni ", a spus Călăraşu plângând. "Noroc cu doamna Agarici, care mi-a salvat viaţa", a continuat.

Comandantul Crucii Roşii, Viorica Agarici, oprise trenurile în gara Roman şi reuşise să scoată cadavrele şi sângele din vagoane. "Mi-a dat ceai şi apă rece, să mă spăl", şi-a amintit regizorul în acelaşi documentar.

Ajungând cu trenul în Călăraşi, locuitorii evrei l-au îngrijit, i-au dat haine şi mâncare: "Nu s-a mai ţinut cont care e român şi care e jidan". În amintirea lor, regizorul le poartă numele.

EVZ: Ce intenţionaţi să faceţi în viitorul apropiat? Andrei Călăraşu: Am 89 de ani şi mă simt foarte bine. Cu genunchii mă descurc mai greu… (râde). Am capul foarte limpede şi aş vrea acum să fac un film, să râdă lumea, că prea mult a plâns în timpul comunismului. Eu am făcut lumea să râdă înainte de ‘89 şi vreau şi acum. Mă mai întreabă unii, alţii "Da’ ce, acum lumea nu râde?" Ăsta nu e râs, nu, lumea suferă. România e o ţară care trebuie să râdă din nou. A suferit enorm şi a dat tot de a sărăcit. Aş vrea să o vedem din nou înfloritoare, căci e o ţară frumoasă. Să se mândrească Uniunea Europeană cu noi, cu oamenii din ea şi cu cele mai frumoase femei. Este excepţională.

Ce puteţi spune despre noul film? Vreau să fac un film care să înceapă cu o înmormântare, cu un întreg decor mortuar al lumii lui Chopin. Şi, la un moment dat, se dă coşciugul la o parte. Se ridică mortul şi zice: "ia mai terminaţi cu doliul acesta!" Şi, de aici, începe comedia.

Ce le transmiteţi tinerilor regizori? Celor care au început să facă film le zic să îşi aducă aminte că a fost un bătrân care i-a învăţat câte ceva. Acum nu e mare lucru să faci un film şi e permis să abordezi orice temă. Spre exemplu, chiuretajul nu era permis pe vremea mea. Acum …spui "te iubesc" imediat. Nu aşa se face film. Îţi trebuie un plan, să măsori totul cum trebuie, ochii, gura, nasul, tot. Pe vremea mea era aşa de greu să spui "te iubesc"…

Când plecaţi în Israel? Întâi trebuie să plec la Iaşi, apoi mă duc la Sinaia, să stau vreo două luni jumătate. Abia în septembrie plec în Israel. Acolo am făcut 1.300 de programe. Lumea s-a mândrit cu mine. Ziceau "e Călăraşu, un român" şi se uitau la mine ca la un maestru. "România e o ţară care trebuie să râdă din nou. A suferit enorm şi a dat tot de a sărăcit.“ ANDREI CĂLĂRAŞU, regizor

Andrei Călăraşu a fost aruncat în iunie 1941 într-un tren şi a coborât, şase zile mai târziu, în patru labe, orfan şi cu o rezervă inepuizabilă de lacrimi. Citeşte AICI povestea lui

<iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/9SKx41UXMBc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> OPŢIUNE

Refuzul de a fi turnător

Echipa de filmare a lungmetrajului "Oare cât trăiesc cocorii" l-a dus pe regizorul Andrei Călăraşu la gara din Iaşi, locul unde evreii au fost înghesuiţi în vagoanele "trenurilor morţii", dar şi la statuia lui Gheorghe Gheorghiu Dej. "M-a arestat că n-am vrut să fiu turnător", îşi aminteşte Călăraşu.

De altfel, fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care aspira să devină actriţă, a mers să dea o probă pentru un rol într-un film realizat de Călăraşu, însă acesta a etichetat- o prompt drept "o catastrofă". Desigur, a mai fost arestat o dată şi pentru această "crimă de lezmajestate".

Documentarul "Oare cât trăiesc cocorii" prezintă la final turnura pe care a luat-o viaţa lui Andrei Călăraşu după tragedia îndurată. El a devenit regizor şi şi-a transformat toate amintirile dureroase în comedii precum "Alo, aţi greşit numărul", "Doi băieţi ca pâinea caldă" sau "Vacanţă la mare", filme ce au contribuit la conturarea cinemaului românesc din anii ‘60. Andrei Călăraşu a plecat în cele din urmă în Tel Aviv, unde s-a stabilit cu soţia sa. POGROM

Mii de victime în două trenuri

Pogromul de la Iaşi, din 29 iunie 1941, iniţiat de generalul Ion Antonescu, a fost cel mai violent din istoria României. Conform Comunităţii Evreieşti din România (CER), numărul victimelor nu a putut fi stabilit cu exactitate, oscilând între 3.200 şi 12.000. Măsurile cu caracter antisemit în România se luaseră încă de pe 21 iunie. Pe 26 iunie apar însă primele victime, când cinci evrei sunt trimişi să marcheze cu var locul bombelor neexplodate, conform CER.

Pe 29 iunie, pogromul de la Iaşi ia amploare: evreii încep să fie împuşcaţi de forţele militare. Cei cruţaţi sunt bătuţi, scuipaţi, loviţi cu pietre sau cioburi şi forţaţi să meargă în coloane. Dacă cineva nu putea merge din cauza rănilor, era împuşcat pe loc. În dimineaţa zilei de 30 iunie, în jur de 3.000 de evrei au fost închişi cu forţa în două "trenuri ale morţii", primul mergând zile întregi fără oprire, al doilea doar opt ore.

"Căldura era toridă şi oamenii nu se puteau mişca din cauza înghesuielii. Au avut loc scene de isterie de masă. Oamenii îşi beau urina sau sângele din răni. Mulţi au înnebunit înainte de a muri", relatează CER. <iframe width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/TacR6KMJe-4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>