Nu este o noutate că a doua naștere a vedetei Andreea Bălan a fost una dificilă. Cântăreața a suferit pe atunci, mai exact în martie 2019, un stop cardiac și s-a aflat la doar un pas de moarte, suferind mai multe intervenții chirurgicale. Circumstanțele de la acea vreme și-au lăsat amprenta pe starea de sănătate a Andreei, care a mărturisit detalii intime despre acea perioadă.
Andreea Bălan are o afecțiune de sănătate extrem de serioasă, ca urmare a evenimentelor medicale de la cea de-a doua naștere. „Momentul a fost o cumpănă. Pentru că eu am pierdut și o parte din mine, eu nu mai sunt întreagă și n-am spus niciodată de ce nu mai pot să fac copii”, a spus Andreea Bălan, adăugând că nu știe dacă va spune concret vreodată despre ce este vorba în situația în cauză.
Trecutul o ajunge din urmă pe Andreea Bălan
După nașterea Clarei, vedeta a relatat că imediat după ce și-a pupat fetița, a intrat în stop cardio-respirator și a început resuscitarea. „Mi s-au administrat medicamente și cred că medicamentele m-au făcut să uit ceea ce s-a întâmplat cu cinci minute înainte”, a dezvăluit Andreea Bălan, într-o intervenție televizată, la câteva zile după ce a născut cel de-al doilea copil.
„Nu se întâmplă doar la cezariană. Se poate întâmpla și când naști natural și acel lichid ajunge în fluxul sanguin. Un minut a durat resuscitarea. După ce m-au cusut, m-au redeschis pentru că am început să sângerez și au început să curețe tot ce era acolo”, a mai explicat cântăreața.
La doar circa șapte zile după naștere, Andreea a ajuns din nou pe mâna medicilor, după ce a suferit o hemoragie. Cadrele medicale au descoperit atunci că mai multe hematoame se formaseră în urma primei nașteri, sub prima cusătură. Abia după câteva săptămâni de la acel eveniment, Andreea Bălan a putut să se pună cât de cât pe picioare.
Suferă de o boală incurabilă: „E pe viață”
Revenind însă, invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, vedeta a precizat că medicii i-au pus un diagnostic despre care nu a mai discutat public până în prezent. Dacă o va face sau nu în viitor, nu știm concret. Cert este că Andreea suferă de o boală incurabilă.
„Întreaga echipă m-a salvat. Când m-am trezit, mi s-a spus ce s-a întâmplat, că am fost la un pas de moarte, dar mi-au comunicat și o veste mai proastă, pe care nu am făcut-o publică și nici nu o pot face. Atunci mi-am dat seama că dacă nu am sănătate nu pot face nimic. A fost îngrozitor, crunt.
Este vorba despre o chestie pe viață. Poate odată o s-o fac (nr. o să spună despre ce este vorba), dar acum nu mă simt pregătită”, a dezvăluit Andreea Bălan în podcastul lui Cătălin Măruță.