Andi Moisescu a devenit una cu Apropo TV și când spui ori una, ori alta, te gândești și la tricourile lui cu mesaje. Despre toate acestea, prezentatorul ne-a vorbit pe larg, cât și despre o posibilă colaborare în emisiune cu celebrul comediant Micutzu.

 

Evenimentul zilei: – Ce vom vedea nou la Apropo TV?

Andi Moisescu: – La Apropo Tv lucrurile sunt noi și vechi în același timp. Încercăm să introducem ceva nou în fiecare sezon. Oamenii au fost puțin triști sezonul trecut, pentru că nu am introdus deloc discuțiile noastre referitoare la spoturile publicitare și vreau să revin cu chestia asta.

– Ultima ediție cu Micutzu a fost virală. A fost senzațională!

– Din păcate nu a fost pe TV. Nu am vrut să complic lucrurile, pentru că nu știu exact ce zice legislația în ceea ce privește reclamele la videochat, așa că am urcat-o doar pe Youtube. Un mare merit îl are Micutzu aici, pentru că el m-a stârnit prima oară. El a descoperit primul spot, cel care aducea către Star Wars… Cei care vor să afle mai mult, să caute clipul pe net.

– Ar putea fi Micutzu un invitat permanent în emisiunea ta?

– Ar putea să fie cel puțin invitat mai des, dar nu știu cât timp liber are el. Dar o să ne distrăm și sezonul ăsta, pentru că a început deja să vâneze spoturi pentru mine.

– Crezi că oamenii care concep reclamele acestea vânează chiar aceste reacții?

– Nu toate spoturile pe care le vedem au trecut pe la un departament de creație înainte. Sunt clienți care simt că nu mai exsită niciun fel de secret în ceea ce privește meseria aceasta și le fac ei înșiși. Când e mâna unui creativ la mijloc, lucrul ăsta se simte.

– Te sună vreodată să îți bată obrazul?

– De regulă, noi avem grijă la maniera de comunicare, să nu atingem în niciun fel produsul. Observațiile sunt destul de pertinente. Mai derapăm și noi la filmare, dar am avantajul că eu și montez și atunci le dau la o parte, nu le folosesc. Consider că pot să fac audiență și din altceva, nu doar din derapaje.

– Dar un spot la Apropo TV pe când?

– Chiar am revăzut cu drag o campanie mai veche a noastră, care mergea pe o construcție care spunea „Cât timp există ceva, mâncăm și noi o pâine”. Erau mai multe categorii. Spoturile alea erau chiar promo-uri pentru Apropo TV și mi se pare că sunt și astăzi în continuare valabile. Mă gândesc foarte serios să le readuc în prezent. Spiritul lor e în continuare viu.

– Ce faci cu toate tricourile cu mesaje? Le colecționezi?

– Le-am păstrat pe toate. Avem în jur de 450 de tricouri. Am mai dat din ele cadou în ultima vreme. Am început de sezonul trecut încoace să le dăm cadou telespectatorilor.

– Unde se dau?

– Le dăm pe Instagram, pe canalul nostru de Youtube, pe pagina de Facebook. La evenimentele pe care le-am avut, tot timpul am mers cu portofoliul de tricouri. Am ales noi din ele ce ni s-a părut că a trecut testul timpului, pentru că unele mesaje au termenul lor de valabilitate, au impact doar într-un context dat, dar altele rămân în continuare valabile. Au tot fost propuneri, dar nu suntem interesați să le vindem, pentru că nu vrem să facem bani din așa ceva. Nu ăsta este scopul.

– Ideea cu mesajul pe tricou cum a venit? A apărut încă de la prima ediție sau pe parcurs?

– Nu a fost din prima ediție. Ea a venit ca o necesitate. Nu găseam cheia vestimentară. Am tot încercat cu foarte mulți stiliști, nu am reușit să ajungem la un numitor comun, pentru că la vremea respectivă, cei cu care am încercat își puneau mai mult imaginația lor în joc și nu erau lucrurile care mi se potriveau mie. Și întrucât nu am descoperit calea de mijloc din punct de vedere vestimentar, am zis că e clar că trebuie să distragem atenția de la ambalaj și să o ducem înspre conținut.

– Cine concepe mesajele?

– Le gândim împreună, în echipă, cu o seară înainte de ziua filmării. În general, miercuri noaptea e noaptea de bătaie pe mesaje. Încercăm să fie cât mai actuale. Fiecare e binevenit să își dea cu părerea. Cele mai multe dintre ele au fost făcute de mine și de Dragoș Vasile. Al câtelea sezon Apropo TV e? Cred că e una dintre cele mai longevive emisiuni – 15 ani are emisiunea. N-aveam niciun fir de păr alb în cap când a început emisiunea, iar acum mai am puține care nu sunt albe. Noi cumva am rezistat. Am rezistat pentru că, de fapt, e un secret la Apropo TV. Noi vorbim despre toate lucrurile care ne înconjoară, dar în realitate e doar un prilej de a vorbi despre noi, românii. Chiar și atunci când facem referire la lucruri care nu ne privesc, o facem tot pentru a vedea ce impact au asupra noastră. E un exercițiu necesar, pentru că ne ajută să ne înțelegem mai bine și să ne acceptăm așa cum suntem, iar după ce ne acceptăm și o să ne înțelegem, o să ne și schimbăm în mai bine.

Te-ar putea interesa și: