ANCHETĂ DIICOT Ameninţările mafiei cerşetorilor: "Dacă nu faci 100 de euro pe zi, te vând la bordel!"
- Ionel Stoica
- 5 noiembrie 2012, 09:23
Şase persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane după ce au racolat mai mulţi oameni pe care îi obligau să cerşească sau să se prostitueze. Victimele erau transportate în oraşul Duisburg, Germania, unde au fost obligate să practice cerşetoria, prostituţia sau să comită infracţiuni de furt si sa predea zilnic membrilor grupării suma de 100 de euro fiecare.
Procurori DIICOT au fost suprinşi de modalităţile dure alese de liderii reţelei pentru a-i pedepsi pe cerceţători. Printre victime au fost mai multe persoane care sufereau de afecţiuni psihice sau care aveau un handicap fizic. Liderii eraumembri ai puternicul clan de romi "Iacob" din Sibiu. Şefii erau soţii Violeta Iacob şi Ion Iacob- zis Ianoş. Restul membrilor erau fiic acestora: Ion Iacob- zis Pele, Nicolae- Zabar Iacob şi Violeta Iacob- zisă Sonia, împreună cu concubinul acesteia Dorin Grigorescu. Racolaţi pentru Germania Zeci de persoane au fost racolate de aceştia, transportate în oraşul Duisburg, Germania, unde au fost obligate să practice cerşetoria, prostituţia sau să comită infracţiuni de furt şi să predea zilnic membrilor grupării suma de 100 de euro fiecare. Racolarea victimelor începea pe strada Iancu de Hunedoara nr.2 din Sibiu acolo unde funcţionează un Azil de noapte, destinat cazării pe timpul nopţii a persoanelor defavorizate. În fiecare seară, în azil sunt primite toate persoanele care solicită ajutor, până la ocuparea locurilor disponibile, orarul de intrare şi cazare în azil fiind între orele 19.00-22.00. Persoanele care solicită acest sprijin sunt cazate, li se asigură o masă şi condiţii de igienă, a doua zi dimineaţa la ora 7.00 ele trebuind însă să părăsească stabilimentul. O mare parte dintre cei care apelează la serviciile puse la dispoziţie de Azil obişnuiesc să înnopteze în acea locaţie de o perioadă mai lungă de timp, în cazul unora fiind vorba chiar de câţiva ani. Victimele "erau foarte uşor influenţabile" DIICOT arată că victimele erau într-o situaţie economică şi socială precară, la limita sărăciei, fără o educaţie corespunzătoare, iar multe dintre ele cu serioase probleme de sănătate fizică şi psihică, "sunt foarte uşor influenţabile şi manevrabile de către indivizi dornici să profite de situaţia acestora în folosul lor exclusiv". Acuzaţii cunoşteau situaţia persoanelor ce frecventau azilul de noapte, prin intermediului unui om al străzii, el însuşi un obişnuit al stabilimentului, pe care Iacob Ion ("Ianoş") şi l-a apropiat cu câţiva ani în urmă, folosindu-l la diferite treburi personale. În aceste condiţii, profitând de conjunctura specială în care se aflau cei de la Azilul de nopate, în perioada 2010 - 2012, acuzaţii au racolat mai multe persoane de la Azil, cărora le-au propus să meargă în Germania la muncă, cu promisiunea că le vor fi asigurate transportul, cazarea şi maza zilnică, precum şi un venit lunar de circa 250 de euro. Părţilor vătămate li se stabilea ca loc de întâlnire imobilul unde locuiesc inculpaţii, pe strada George Topârceanu din Sibiu, unde erau îmbarcate în autoturisme şi transportate ulterior în oraşul Duisburg din Germania. Condiţii de infern Odată ajunse în Germania, victimele erau cazate mai multe în aceeaşi cameră, în condiţii foarte proaste de trai, unii dormind pe saltele întinse pe jos, iar alţii câte doi în pat. De asemenea, nevoile erau obligaţi să şi le satisfacă la o toaletă improvizată, ce era amplasată în aceeaşi cameră în care dormeau victimele, fără a avea acces la baia apartamentului. În fiecare apartament în care erau plasate victimele locuiau şi unii din inculpaţi, pentru a putea exercita astfel un control direct şi atent asupra activităţilor desfăşurate de persoanele exploatate. Majoritatea victimelor erau constrânse să cerşească în faţa unor supermarket-uri din zona Duisburg, sub pretextul că vindeau ziare, în fiecare dimineaţă începând cu ora 08-09.00 până în jurul orelor 20-21.00 seara. Victimele erau transportate zilnic în respectivele locaţii, fiecare persoană având locul său prestabilit în faţa câte unui magazin, pentru a putea acoperi astfel o suprafaţă cât mai mare din oraş şi pentru a avea acces la un număr ridicat de clienţi ai respectivelor magazine. Ziarul "Fifty-Fifty" masca cerşetoria În activitatea de cerşetorie, victimele obişnuiau să folosească un tip de ziar numit "Fifty-Fifty", menit în realitate să sprijine persoanele fără adăpost. Reţele de cerşetorie utilizează însă frecvent acest tip de ziare pentru ca, sub masca comercializării acestora, să apeleze la mila publicului, metoda fiind una larg răspândită în Europa, alături de cea a persoanelor "cu handicap". Victimele erau constrânse să desfăşoare această activitate în jur de 12 ore pe zi, timp în care nu li se dădea de mâncare, ei primind doar o masă pe zi, seara când se întorceau de la cerşit, de multe ori fiind privaţi însă şi de aceasta dacă nu reuşeau să strângă sumele minime impuse de membrii grupării. Persoanele traficate erau obligate să producă în fiecare zi între 50-100 de euro, iar banii erau predaţi în fiecare seară inculpaţilor. Aceştia obişnuiau să-i controleze pe cei în cauză, iar în situaţia în care unii dintre ei nu reuşeau să facă sumele de bani cerute sau încercau să ascundă o parte din bani, erau supuşi la diferite ameninţări şi violenţe fizice. Furturile de combustibil De asemenea, o altă ţintă vizată de clanul Iacob erau şantierele în construcţie, de unde erau sustrase importante cantităţi de combustibil din rezervoarele utilajelor staţionate în acele locaţii, combustibil care era depozitat apoi în bidoane şi vândut pe piaţa neagră. Pe lângă amploarea fenomenului infracţional regizat de către inculpaţi, trebuie remarcate şi sumele importante de bani obţinute de aceştia în urma valorificării bunurilor sustrase, cu atât mai mult cu cât această activitate se desfăşura fără întrerupere, aproape în fiecare noapte. După cum a confirmat chiar unul dintre cei folosiţi de acuzaţi la aceste furturi, participanţii reuşeau uneori să strângă şi câte o tonă de cupru pe seară şi până la 10 bidoane de combustibil pe noapte. Dramele cerşetorilor Una dintre victime, Nicolae Todor a povestit că în februarie 2011 a aflat de la colegul său de la Azilul de noapte că acesta fusese contactat de nişte persoane care-i propuseseră să meargă în Germania pentru a vinde ziare, urmând să câştige astfel circa 250 de euro pe lună. După ce a discutat cu mai mulţi tovarăşia luat decizia de a accepta propunerea primită, sperând că vor face rost astfel de un venit stabil. În aceste condiţii, partea vătămată s-a deplasat pe str.George Topârceanu, nr.49 din Sibiu, unde l-a cunoscut pe Iacob Ion ("Pele"). Acesta l-a asigurat că urma să câştige 250 de euro pe lună, având totodată cazarea şi masa asigurate. Ulterior, părţile vătămate au fost urcate într-un microbuz pus la dispoziţie de "Pele", cu care au fost transportate până în Germania, în localitatea Duisburg. La destinaţie părţile vătămate au fost preluate de către Iacob Ion ("Ianoş"), Iacob Nicolae Zabar, Grigorescu Dorin şi Iacob Violeta ("Sonia"), partea vătămată reţinând că locuiau cu toţii în apartamentul unde urmau să fie cazate şi victimele. Presiunile clanului Situaţia se explică prin faptul că toţi acuzaţii participau în mod direct la exploatarea părţilor vătămate, exercitau presiuni asupra acestora pentru a le constrânge să obţină mai mulţi bani şi luau parte zilnic la împărţirea banilor strânşi de la victime. Aportul adus de fiecare dintre acuzaţi la activitatea de exploatare a victimelor a fost de altfel constant şi nu poate fi disociat de cel al celorlalţi inculpaţi. Obligaţiile cerşetorilor Nicolae Todor a descris la rândul său condiţiile în care au fost forţaţi să locuiască ("o cameră foarte mică ca suprafaţă, unde erau aşezate pe jos nişte saltele pe care trebuia să dormim"; "fără acces la baie, obişnuind să ne spălăm în camera în care şi dormeam"). A arătat de asemenea partea vătămată modul în care membrii clanului Iacob le-au pus în vedere că trebuiau să cerşească sub pretextul vânzării de ziare şi să strângă anumite sume minime pe zi (în cazul său cam 150-200 de euro) şi faptul că în fiecare dimineaţă, în jurul orei 8,00, erau duşi cu maşina (condusă de Grigorescu Dorin, sau Iacob Ion "Ianoş") în diferite locaţii din Duisburg şi din satele din jur, fiecare victimă fiind amplasată în faţa câte unui supermarket. Acolo erau obligaţi să cerşească pentru a face rost de bani până în jurul orei 20,00 când erau din nou transportaţi cu aceeaşi maşină în apartamentul în care erau cazaţi, pe parcursul întregii zile ei neprimind nimic de mâncare. A precizat partea vătămată că, deşi în aceste condiţii răbda zilnic de foame, se ferea să-şi cumpere ceva din banii câştigaţi, temându-se că o să fie luat la întrebări ce făcuse cu banii. Ca şi celelalte victime care au dat declaraţii la DIICOT, Nicolae Todor a confirmat că dacă nu reuşeau să facă sumele de bani solicitate, inculpaţii le făceau permanent scandal, îi ameninţau sau îi supuneau la violenţe fizice, părţile vătămate trăind în toată această perioadă sub imperiul fricii pe care le-o cauzau inculpaţii. Şedinţele clanului De asemenea, la aceste scene participau toţi membrii clanului Iacob, aceştia obişnuind să vină pe rând la ei în cameră, înainte de a se culca, pentru a-i certa şi a le cere să facă mai mulţi bani ziua următoare. Nu în ultimul rând, Nicolae Todor a relatat că în afara persoanelor care erau folosite la cerşit, în imobil mai erau şi alte persoane care erau forţate de să fure în folosul acestora, , a cărei situaţie o vom prezenta de altfel mai jos. De asemenea, partea vătămată a aflat că erau şi fete care erau obligate să se prostitueze, una dintre acestea fiind tot de la azilul de pe str.Iancu de Hunedoara, despre care a auzit că fusese şi bătută de mai În aceste condiţii, temându-se pentru viaţa lor, victimele s-au hotărât să fugă înapoi spre casă. Ameninţări: "Îţi tai gâtul!" A arătat partea vătămată în acest sens că înainte de a pleca în Germania, obişnuia să doneze frecvent sânge, ocazii cu care i se făceau şi analizele obligatorii în acest caz, analize care de fiecare dată au ieşit în regulă. După experienţa trăită în Germania însă, când s-a întors în România şi a încercat din nou să doneze sânge, a fost refuzat, spunându-i-se că analizele erau foarte proaste. Totodată, din cauza oboselii acumulate pe drumul de întoarcere, partea vătămată suferă şi în prezent, lipsa banilor punând-o în imposibilitatea de a se trata corespunzător. Nu în ultimul rând, a precizat Nicolae Todor că, după întoarcerea în România, a fost căutat de inculpatul Iacob Ion ("Pele") care l-a ameinţat că dacă nu-i plăteşte 100 de euro o să-i "taie gâtul". La câteva zile, în timp ce se afla cu FM, victimele au abordate şi de l Iacob Ion ("Ianoş"), care le-a ameinţat la rândul său cu acte de violenţă, părţile vătămate trăind într-o stare de teamă permanentă ca urmare a atitudinii inculpaţilor. Trimisă la prostituţie Toate victimile au dat declaraţii asemănătoare în faţa procurilor. Magdalena N., a povestit că nua reuşit să strângă prea mulţi bani din cerşit, astfel încât în cursul lunii decembrie 2011 Iacob Violeta "Sonia" şi Grigorescu Dorin s-au hotărât să o folosească la activităţi de prostituţie. Cei doi au luat legătura cu un cunoscut al familiei, un cetăţean turc, care avea o locaţie unde inculpaţii au început să o folosească pe partea vătămată la activităţi de prostituţie. În timpul zilei aceasta continua să cerşească, iar pe timpul nopţii, la interval de câteva zile, inculpaţii îi aduceau părţii vătămate Nistor câte un client. Tariful pentru raporturile sexuale era stabilit direct între client şi Sonia, aceasta încasând şi banii. Ea povestit ă într-o seară, un client i-a dat lui 30 de euro, iar când s-a întors la apartament a rugat unul dintre colegii de suferinţă să-i ţină ea banii de teamă să nu fie controlată. Iacob Violeta "Sonia" a aflat însă de aceşti bani, în urma unei discuţii telefonice cu respectivul client, iar acuzaţii, puternic enervaţi, au mers până la supermarket-ul unde cerşea Magdalena pe timpul zilei şi au început să o lovească întrebând-o unde ascunsese banii. A dat banii înapoi De teamă, Magdalena le-a povestit unde sunt banii. Seara părţile, atunci când cerşetorii s-au întors la apartament însă, pe când se aflau în cameră, au pătruns Sonia şi Grigorescu însoţiţi de Ianoş, Zabar şi Pele, primii începând să le lovească puternic cu pumnii şi picioarele pe părţile vătămate. În acest timp Ianoş, Zabar şi Pele le ameninţau şi înjurau pe părţile vătămate, cerându-le să nu mai strige. Pentru a-i face să înceteze pe inculpaţi, partea vătămată Tămaş a scos banii pe care îi ascunsese într-un ciorap şi i-a dat acestora. În urma loviturilor primite Magdalena N. a suferit leziuni puternice, fiind nevoită să stea la pat aproximativ o săptămână. România, ţara de origne a traficului de persoane Procurrorul DIICOt care a trimis în judecată clanul Iacob citează un raport al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane dat publicităţii în 2011, potrivit căruia în ultimii ani, România a continuat să fie o ţară de origine a traficului de persoane, cifrele înregistrate de agenţiile cu atribuţii în monitorizarea traficului dovedind o escaladare îngrijorătoare a acestui fenomen de la un an la altul (cu 32,5% mai mult în 2010 decât în 2009, cu 29 % mai mult în 2011 decât în 2010). Acelaşi studiu menţionat indică faptul că ponderea victimelor traficate în afara graniţelor ţării noastre a fost de 66% din totalul victimelor identificate în această perioadă. Principalele state de destinaţie ale traficului extern au fost state membre ale Uniunii Europene, cu un potenţial financiar ridicat, primele în ponderea cantitativă a victimelor identificate pentru anul 2011 fiind Spania, Germania (cum este şi cazul de faţă) şi Italia.