"Îi lansăm invitaţia să petreacă o săptămână la Mamaia, gratuit, la ce hotel doreşte, împreună cu familia, ca să vadă litoralul românesc şi preţurile practicate aici. Dacă sunt mai mari decât la Miami, cu această ocazie să scadă şi taxele. De acum vrem TVA zero la sută, dacă tot e scump la Mamaia. Trebuie să luăm, evident, măsuri să reducem taxele", a declarat Alin Burcea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

El afirmă totodată că reducerea TVA la 9% pentru pachetele turistice, care a dus în acest an la ieftinirea vacanţelor pe litoralul românesc, a impulsionat turismul, situaţie evidenţiată în statisticile prezentate de Institutul Naţional de Statistică.

"Este însă nevoie de adoptarea mai multor măsuri pentru ca turismul românesc să devină mai competitiv, dar şi să ajungă la 6% din PIB, nivelul de potenţial estimat de World Tourism & Travel Council în cazul ţării noastre, faţă de 2%, în prezent", mai spun oficialii ANAT.

Premierul Victor Ponta a declarat, recent, că acolo unde a mers el în vacanţă "este un pic mai ieftin decât la Mamaia" şi a susţinut că de câte ori pleacă în străinătate apar fotografii şi că nu îl surprinde apariţia lor şi de această dată.

"Unde am mers eu în vacanţă e un pic mai ieftin decât la Mamaia. (…) Evident că, după 2013, când am fost în vacanţă cu copiii şi domnul Băsescu şi doamna Udrea s-au găsit să mă critice zi de zi cât eram în vacanţă, evident că am discutat cu Daciana … ce facem?… am zis: hai să mergem cu familia, hai să ne trăim viaţa ca nişte oameni care … asta e, cu firme pe după noi care să ne facă poze … am luat decizia, mi-am asumat răspunderea", a mai spus el.