Sondajele de opinie din ultima vreme, şi cele comandate de USL, şi cele ale PDL, relevă un aspect îngrijorător pentru PNL şi liderul său: erodarea lui Crin Antonescu este mai accentuată decât cea a premierului Victor Ponta.
Eşecul demiterii preşedintelui Traian Băsescu, privatizarea ratată a Oltchim şi, mai nou, parteneriatul cu Gigi Becali, îl afectează în primul rând pe şeful liberalilor şi, prin ricoşeu, formaţiunea liberală. Potrivit CSOP, Crin Antonescu a pierdut nu mai puţin de 7 procente în topul încrederii în politicieni: de la 28%, în luna iulie, până la 21%, în luna septembrie. Pierderea suferită de Victor Ponta este de doar 4 procente, cu puţin peste marja de eroare a sondajului: 32% în iulie, 28% în septembrie. Potrivit IRES, care acoperă o perioadă mai mare de timp, pierderea şefului PNL este tot de 7 procente: 24% în decembrie 2011, 17 % în septembrie 2012. În cazul lui Ponta vorbim de o creştere de 16% (8% în decembrie 2011,respectiv, 24% în septembrie) Potrivit IMAS, cota de încredere a lui Antonescu de dinainte de suspendarea lui Traian Băsescu era de 36,6%, iar în septembrie ajunsese la 27,1%. Încrederea în premierul Victor Ponta era, în septembrie, de 31,7%, iar în august cu trei procente mai mică. Cum pot fi explicate aceste diferenţe? Simplu. Scandalurile din ultima vreme s-au pliat perfect pe preocupările electoratului PNL, care a sancţionat mult mai prompt derapajele actualei puteri. Trebuie remarcat faptul că, în urma scandalului de plagiat, Victor Ponta nu pierdut mai mult capital electoral decât Crin Antonescu. Explicaţia este simplă: electoratul PNL, mai educat şi mai informat decât cel al PSD, este mult mai atent la teme referitoare la educaţie, moralitate, furt intelectual etc. Cu siguranţă, faptul că Antonescu se află în tandem cu un politician care a plagiat, că l-a girat pe Ponta, nu a fost bine primit de alegătorii PNL. În contrapartidă, electoratul PSD, mai puţin educat şi având o agendă concentrată pe aspecte de ordin social, a fost mult mai îngăduitor, dacă nu chiar dezinteresat, de CV-ul şefului Guvernului. Suspendarea şi demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost o acţiune premeditată de cuplul Crin Antonescu- Dan Voiculescu la care Ponta s-a raliat ulterior. Eşecul le este atribuit în primul rând celor doi. Celebrul calendar de 60 de zile prezentat de Voiculescu a fost îndeplinit cu sfinţenie. Înainte de suspendarea lui Băsescu, premierul Ponta s-a opus public acestui demers, în mai multe ocazii. Liderii PSD cu experienţă l-au sfătuit să aştepte până după alegerile parlamentare. Ponta a fost receptiv iniţial, dar a cedat în cele din urmă presiunilor mari exercitate de Voiculescu şi Antonescu. Tentativa de demitere a preşedintelui a fost pusă la cale pentru ca preşedintele PNL să obţină o demnitate publică la fel de importantă ca funcţia de premier deţinută de Ponta. Orgoliul lui Antonescu a fost un factor determinant în această ecuaţie. Din păcate pentru şeful PNL, prestaţia din perioada interimatului de la Palatului Cotroceni, în care s-a remarcat prin slabe cunoştiinţe de limbă engleză, l-a afectat şi mai mult. Scandalul privatizării Oltchim a avut şi el efecte nefaste pentru Antonescu şi PNL. Pentru alegătorii liberali tema ieşirii statului din economie este una cu mare aderenţă. Succesul unei privatizări este dezirabil pentru acest electorat, fiind un pas spre statul minimal. Eşecul vinderii pachetului majoritar la Oltchim a avut loc sub comanda unui ministru liberal, Daniel Chiţoiu. Omul de încredere a lui Antonescu. Cel pe care şeful PNL l-a lăsat la conducerea partidului, cât timp a fost preşedinte interimar. Şi de această dată, Victor Ponta s-a delimitat din timp, avertizându-l pe Chiţoiu că răspunde cu capul dacă privatizarea nu va avea loc. Nu s-a întâmplat acest lucru, pentru că Antonescu i-a luat apărarea lui Chiţoiu, provocând tensiuni în USL. Rămânerea lui Chiţoiu în funcţie îl face pe Antonescu direct responsabil de eşecul privatizării Oltchim. Schimbarea conducerii InstitutuIui Cultural Român (ICR), un domeniu la care electoratul PNL este la fel de receptiv, este un scandal ce-i poate dăuna lui Crin Antonescu. Andrei Marga, un liberal apropiat de şeful PNL, şi-a dat în scurt timp arama pe faţă. Declaraţia sa referitoare la promovarea caloriferului drept reper al spiritualităţii româneşti, denotă un protocronism de baltă şi este o dovadă că "intelectualul lui Antonescu" este nepregătit pentru această funcţie. În paralel, televiziunile familiei Voiculescu îi demonizează pe Horia Roman Patapievici şi Mircea Cărtărescu. Care este însă alternativa USL la cei doi oameni de cultură, ostracizaţi că ar fi oamenii lui Băsescu? Andrei Marga? Neconvingător. Potenţialul distructiv al parteneriatului cu Gigi Becali nu mai trebuie demonstrat. El denotă şi un comportament schizoid având în vedere că el a fost lansat public la scurt timp după ce Crin Antonescu şi liderii liberali l- au demonizat, în timpul scandalului Oltchim, pe Dan Diaconescu, politician din acelaşi aluat ca şi patronul Stelei. Mai mult, personalitatea lui Becali înglobează majoritatea atributelor pe care un liberal autentic le dispreţuieşte. Este intolerant, xenofob, needucat. Calculul că Gigi Becali ar putea preveni hemoragia de electorat către Dan Diaconescu poate fi unul corect. Nu este însă vorba de electoratul PNL, ci de cel pauper şi marginal, care aparţine PSD. Este posibil ca Gigi Becali să aducă servicii social- democraţilor. Este însă cert că preţul va fi îngroparea liberalilor. În aceste condiţii, o întrebare legitimă este: scăderea în sondaje a USL este echitabil distribuită între PSD şi PNL? Judecând după tensiunile tot mai mari din formaţiunea liberală înclin să cred că nu. Un semn că liberalii au luat-o la vale este şi disperarea cu care Crin Antonescu încearcă să strângă sub umbrela PNL resturile de electorat care mai pot fi strânse. Aşa se explică ideea colaborării cu PNG şi PNŢCD (aripa Ciorbea). În teoria politică aproape niciodată 1+1 nu fac 2. De multe ori rezultatul este 0. CITIŢI ŞI:
- USL riscă să rămână fără candidat la Preşedinţie. Antonescu se dezumflă accelerat
- EXCLUSIV EVZ. Sondaj CSOP: Antonescu se prăbuşeşte. USL rămâne fără prezidenţiabil