Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante și antidepresive

Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante și antidepresiveSursa foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În urmă cu câteva luni, Ana Morodan a fost prinsă la volan sub influența unor substanțe, a alcoolului, dar și fără permis de conducere. De curând, vedeta a povestit despre dependența de calmante, dar și despre stările ei de anxietate.

În urmă cu câteva luni, Ana Morodan a fost prinsă la volan sub influența unor substanțe, a alcoolului, dar și fără permis de conducere. După ce a fost aspru criticată în mediul online, vedeta a povestit că nu s-a drogat, dar că a luat multe calmante pentru a scăpa de insomnii și de stările de anxietate.

Ana Morodan a povestit că medicul i-a dat aceste pastile pentru că s-a confruntat o mulțime de momente neplăcute.

„Au trecut trei luni, trei luni în care am avut timp să mă gândesc, să mă echilibrez, să văd care e adevărul meu, să-mi descopăr lipsa de scop și mersul robotic înainte, doar pentru că așa trebuia. Să uimesc în fiecare zi, să livrez un personaj deloc vulnerabil, care livrează real life, cât și pe internet poveste după poveste, în tot timpul ăsta crezând că eu sunt mai deșteaptă decât toți cei care trăiesc subjugați de social media și pe mine nu mă afectează. Și pe undeva, pe drum, am uitat de vulnerabilitatea mea, de sensibilitatea mea, de empatia mea.

Sursa foto: Ana Morodan / Facebook

Pentru că într-o lume în care glamour-ul e un înveliș ieftin de staniol, să fii sensibil este o slăbiciune. Prima dată când am luat un calmant a fost când mama mea a fost diagnosticată cu șapte metastaze. Țin minte că toată frica și toată anxietatea pe care le-am simțit atunci s-au disipat. Apoi am uitat, dar am trecut prin crize personale, prin doliu reprimat, pentru că eu aveam de lucru, și am mers la doctor pentru o rețetă de calmant. Am început să iau conform rețetei, până când, într-o zi, nu și-a mai făcut efectul. Apoi am început să iau mai mult. Dar corpul dezvolta rezistență și am început să iau și mai mult, mai mult decât scria pe rețetă. Adicția se instalează foarte ușor, ajunsesem chiar să cred că eu sunt cool, că iau un medicament de la farmacie și nu mă droghez ca alții, asta cumva îmi legitima acțiunea. Acum vreo doi ani a început să nu îmi mai placă absolut deloc ce fac, să nu-mi mai găsesc sensul”, a explicat Ana Morodan, pe Instagram.

Ana Morodan, despre depresie și anxietate

Ana Morodan a mai povestit că fericirea pe care vedetele o arată în mediul online este falsă și că ea s-a luptat ani de zile cu anxietatea. Vedeta nu a mai știut ce să facă și și-a găsit liniștea în pastile.

„Începusem să-mi doresc altceva, dar nu puteam să mă opresc, aveam crize de anxietate când ieșeam la evenimente, nu mă mai regăseam în lumea asta, și ce am făcut, mi-a fost frică să mă opresc și am început să iau aproape zilnic. Am făcut o criză, am negat-o în primă fază, apoi mi-a fost rușine, am avut remușcări și m-am oprit. Am crezut de multe ori, în acești patru ani, că mi-am revenit. M-am oprit chiar și 8 luni, dar apoi se întâmpla ceva și mă întorceam mereu. Este un medicament de la farmacie, ceea ce și era, doar că nu în supradoză. Cert este că sănătatea psihică e afectată și alterată de media socială, de filtrele și iluziile pe care le vedem acolo și sunt capcane pe care crezi că le știi. Dar dacă ești sensibil și ai un cumul de evenimente personale care te fragilizează, te devorează ca și om. M-am hotărât să transform ceea ce nu am știut să folosesc în avantajul meu ca om, ci doar în avantajul personajului meu public, în instrument de vindecare. De acum încolo, cel puțin pentru o perioadă, canalul meu de social media va deveni jurnalul meu de vindecare, unde Contesa Morodan devine Ana Morodan”, a mai spus aceasta.